-,,Poezia pământului”

CÂTE VĂMI DE ISPITE?

Câte vămi de ispite

mai ai de trecut

pân’ la bolta tivită

cu Început?

.

Întoarce-te-n copilăria

sufletului –

acolo vei găsi vecia

Cuvântului

pe care-L îmbrăţişai în joacă

fără să ştii

că-ţi era tată şi mamă

din vecii

.

Dar Îl iubeai

cum iubeai cerul

cu sufletul mereu deschis

şi Îl amestecai cu lutul

în care trupul ţi-era scris

.

Eu voi fi îngerul de pază

la poarta răbdării

Am s-aştept să-ţi desfereci

trupul încordat

privind spre Cer

drept şi curat

.

Atunci orice-ntrebare

se va topi în ocean

să poţi primeni

cerul tău mic, de alean

.

Lasă-L să treacă prin tine

ca o sabie nestinsă, de foc –

să fii fuior pentru rugul văzduhului

în durere şi joc

.

Numai aşa

muzică vei putea să devii,

cuvintele să se legene-n

crâmpeie de melodii

.

Lasă-te pătruns

de poezia pământului

şi-mpreun-o cu cerul

în harul cuvântului

25. III. 2008

………………..

AZI AU ZBURAT MAI MULTE PĂSĂRI

Azi au zburat mai multe păsări

în grădină

şi-n clipă m-am pătruns

de zborul lor

ce se rotea în mine

ca în ape

când vântul le roteşte-ncetişor

.

Culoarea lor

mi-a luminat privirea

şi mi-a mutat-o-n

trupul lor zburând

Ameţitor se mişcă-n ele

firea

când lin pluteşte-n cer

seninul gând

.

Înalta pace-a gândului

de azi

pe aripile lor te poate-ajunge

şi numai zbor în suflet

vreau să ai

.

Când nori apar, vin păsări să-i alunge.

22. III. 2008

Olga Alexandra Diaconu


%d blogeri au apreciat asta: