-Poezii din volumul în pregătire,,Curcubee de vânzare”

Volum dedicat părinţilor mei,……

1. MI-E DOR

Orfană, stelele pândesc.

În ele doru-mi regăsesc.

Îmi cresc acolo rădăcini,

Dar şi lăstari şi muguri fini.

În stele am avut mereu

Iubiţii sufletului meu.

Aş nemuri dac-aş avea,

Să fie doar a mea, o stea.

De dor, din seară până-n zi,

Cu dragoste v-aş încălzi.

Din zori de ziuă până-n seară

Aş face patimi să dispară.

Mi-e dor din nou să-nmuguresc

Şi noi lăstare să mai cresc,

Să mă transform în rădăcini

La următoarele-mi tulpini.

2.DE DOR ŞI DRAG

Trăiesc…Şi simt că mă-nfior,

Că mă cufund în drag şi dor.

Aş vrea să ştiu că mă iubeşti,

Să sorb iubirea ta din ceşti,

Egal, în fiecare zi.

Cu drag şi dor m-aş încălzi.

Am suflet curcubeu, când plouă

Iubirea ta şi-i strop de rouă

Când tu îndepărtat îmi eşti.

Ca Făt-Frumosul din poveşti

Să te cufunzi în drag şi dor,

De dragul tău să mă-nfior,

De dor şi drag să te-nfiori

Când mă aştepţi în prag de zori,

Să te-nfior când mă priveşti,

Să mă-nfiori când îmi vorbeşti.

Cu drag şi dor să nu uităm

Bineţe stelelor să dăm,

Să nu uităm de drag şi dor,

Nici de plăcutul lor fior.

3.UNDE-I LUNA?!

-Cerul e întunecat!

Unde-i luna? S-a culcat?

-Poate s-a împiedicat

De un nor mai înălţat.

-De-i aşa, poate-a căzut

În neantul nevăzut!

Dacă s-o fi rătăcit

Şi-un cer nou a nimerit?

Poate doar a obosit

Şi-ntr-un nor a adormit!

-Nicidecum, luna e trează!

Uneori, mai evadează

Şi aruncă o ocheadă,

Altă lume să mai vadă.

Poate a găsit alt soare,

Mai strălucitor, mai mare!

4.STĂPÂNA NOPŢII

Ca şi caieri mari de lână

Într-o furcă de cadână,

Vălătuci de nori se-adună,

Căutând calea mai bună

Spre apus, unde răsare

Doamna cea nemuritoare.

Tainic ei o înconjoară

Şi-o conduc, foarte uşoară,

Până la înaltul cer,

Apoi, câte unul, pier.

Doamna nopţii ne apare

În întreaga ei splendoare.

Ea trimite, indiscretă,

Pe o frunte de poetă,

Strălucirea-i milenară

Şi alţi nori o înconjoară.

Însă ea, foarte cochetă,

Îi destramă c-o baghetă,

Dezvelind noi giuvaere,

Mici steluţe efemere.

5.PLÂNGE O STEA

O mică stea, abia ivită,

În noaptea largă s-a pierdut

Şi plânge-acum, nedumerită,

Iar noaptea-i doar la început.

De teamă, tremură într-una

Şi simte că a îngheţat.

De ce n-apare nici chiar luna,

Pe unde o fi-ntârziat?!

Micuţa plânge singurică

Pe cerul nopţii înnegrit.

O licărire foarte mică

De la Luceafărul iubit

Încet până la ea coboară,

O-mbrăţişează şi apoi

Îi şterge lacrima amară

Şi o conduce înapoi.

6.NORI DE PLOAIE

Tiptil pe boltă a pornit

Un nor, de ploaie obosit.

El întâlneşte nori mai mici

Şi împreună-s mai voinici.

Se-adună şi tot cresc mereu,

Iar când ajung în satul meu,

Îi ceartă Seceta cea rea,

Că nici un pic de nor nu vrea.

Pe-al ei tărâm, foarte uscat,

Picior de nor n-a mai călcat.

Dar iată că voinicii mei

Se scutură de stropii grei.

Vai, Seceta e speriată!

Îşi ia bagajele îndată

Şi fuge. Unde? Nu se ştie!

În urmă totul reînvie.

Natura iarăşi înverzeşte,

La viaţă totul se trezeşte.

Ca o speranţă ce nu moare,

Pe cer un curcubeu apare.

7.STELE

Bătrâne stele, obosite,

Lumină mai puţină dau,

Dar ele tot vor fi iubite

De toţi aceia ce le au.

Grăbite stele căzătoare,

Ce bolta nopţii părăsesc,

Sunt aşteptate, unde, oare,

Spre care hăuri se grăbesc?!

Măicuţe stele născătoare

Pe boltă-ntr-una risipesc

Micuţe felinare, care

Ca licuricii strălucesc.

8.STRĂMOŞII

S-au reîntors într-un pământ

Ce-a fost întotdeauna sfânt,

Din care-n viaţă au plecat

Când Dumnezeu i-a modelat.

De lut ei s-au decontopit

Când trupul şi l-au părăsit,

Apoi uşor s-au înălţat,

Dorind al cerului palat.

Acolo se dumnezeiesc

Şi în steluţe strălucesc.

Acolo-i vom găsi şi noi,

Când vom trăi viaţa de-apoi.

9.MI-E DOR

Mi-e dor

Pe-o rază de lună

Să hoinărim

Împreună.

Mi-e dor

Din inima-ţi floare

Să mai culeg

Alinare.

Mi-e dor

În calda-ţi privire

Să mă topesc

În neştire.

Mi-e dor,

Măicuţă iubită,

Să te ating,

Fericită.

10.STEAUA MEA

Gându-mi sfredeleşte depărtarea-naltă

Unde poposeşte steaua mea, în haltă.

Străluceşte vie şi nespus îmi place,

Cum se odihneşte, s-o privesc în pace.

Lungă-i este calea şi mai oboseşte,

Dar şi să-mi zâmbească ea se mai opreşte.

Când o întâlneşte, lacom, gândul meu

Tot o ispiteşte dacă-i este greu.

Steaua mea-i răspunde: “Sigur, uneori,

Strălucirea-mi este rătăcită-n nori.

Printre norii negri licăru-mi topesc

Şi pe bolta nopţii nu mai strălucesc”.

11 STELE BALERINE

Pe cerul nopţii înstelat

Doi nori micuţi joacă şotron

Şi stele s-au aliniat,

Vrând să danseze în… jupon.

Desigur, nu au remarcat

Că fără rochii au pornit,

Iar luna nu le-a terminat,

Cu toate că s-a tot grăbit.

Se prind cu stelele-n balet

Şi norişorii cei ghiduşi,

Se-apropie încet, încet,

Alţi norişori, tot jucăuşi.

Vin Zori de Zi şi-aduc în zbor

Rochiţele din voal de nori,

Ce-acoperă cu trena lor

Steluţe, dar şi spectatori.

12.ESCAPADĂ

Luna are tobogan

De la boltă până-n lan,

Unde-i place să privească:

Boabele încep să crească?

Astă-noapte, curioasă,

Luna a plecat de-acasă

Şi-a pornit silenţios

Chiar pe tobogan, în jos.

Pe o floare de-albăstrea

Micul fluture dormea.

Lângă trei fire de mac

Străjuia un pitpalac.

Luna se simţea chiar bine,

Dar deodată, nu ştiu cine,

Fără veste a furat

Toboganul minunat.

Poate-a fost o stea poznaşă,

Sau chiar una buclucaşă,

Care-a vrut să se răzbune,

Dar urmările sunt bune:

Căci bătrâna Lună-ncet

A unit într-un buchet

Flori de câmp şi spice grele

Şi s-a tot jucat cu ele.

13.DE-A V-AŢI ASCUNSELEA

Luna să se joace vrea.

Cum? De-a v-aţi ascunselea!

Multe stele-au refuzat,

Că…n-au vreme de jucat,

Dar o stea mai zvăpăiată

S-a înscris la joc îndată,

Iar un nor puţin bondoc

A intrat şi el în joc.

Nişte stele zic în şoapte

Că, învăluiţi de noapte,

Tupilaţi pe după nori,

Se tot joacă până-n zori.

14.STELUŢE ÎN BUCHET

Luna strânge în secret

Mici steluţe-ntr-un buchet.

Pentru ce le strânge oare?

Uneori, bolta nu are

Nici măcar o luminiţă

Să poţi trece pe uliţă,

Iar steluţele-adunate

Din buchet sunt răsfirate,

Cerul să însenineze,

Viaţa să o-nvioreze.

Apoi iarăşi le adună

Şi le ţine împreună.

15.SOARE-N APUS

Soarele-n apus trimite

Raze foarte înroşite,

De atâta oboseală,

Către norii de sineală.

Repede sunt înghiţite

Însă astrul iar trimite

Raze roşii în săgeată,

Până când ajunge, iată,

Chiar întreg să se afunde

În negreţele profunde.

Dimineaţa, iar apare,

Doar cu raze zâmbitoare.

16. STELUŢĂ TRISTĂ

Steaua mea îmbrăţişează

Stelele ce-o-nvecinează.

Din această-mbrăţişare

O familie apare.

Unele deja-s apuse,

Dar rămân unde-au fost puse.

Una, mică, e cam tristă.

Dintr-un nor are batistă

Şi tot strânge lăcrimioare,

Care-s mici mărgăritare.

Este sora ce-am avut

Şi-a murit când s-a născut.

17.ÎNTÂLNIRE MILENARĂ

O mică stea din galaxie,

Ce ar putea a mea să fie,

Chiar de cu seară, un gând are:

Să plece singură-n plimbare.

Alunecă, strălucitoare,

Deşi obstacole mari are,

Căci munţi de nori îi stau în cale

Şi-un gol de aer se prăvale.

Steluţa fără teamă trece

Şi de bătrâna Lună rece.

Ajunge-n altă galaxie,

Cum se numeşte, ea nu ştie.

Acolo-n braţe o primeşte

O altă stea, care-o iubeşte.

Această clipă minunată

E de-un mileniu aşteptată.

A razelor împletitură

Alcătuiesc o lucrătură

În care prind un curcubeu

Şi îl trimit în visul meu.

18.LACRIMI DE STELUŢE

Steluţe necăjite plâng

Iar lacrimile lor se strâng

Şi nori de nea alcătuiesc.

Fulgi jucăuşi se risipesc

Şi, sub a lunei reci lucire,

Ori sub a soarelui sclipire

Aduc în lume puritate

Şi străluciri de nestemate.

Când lacrimi de steluţe mor,

Fac împreună un izvor

În care stele se răsfrâng,

Se oglindesc şi doru-şi plâng.

19.LUNA E ÎNDRĂGOSTITĂ

O steluţă călătoare

Se îndreaptă către Soare,

Să-l invite la serată

Când e bolta înstelată.

Ar dori ca el să vină

Cu o trenă de lumină,

Să i-o pună la picioare

Lunii. Doamna nopţii are

Strălucirea-nlăcrimată,

Că-i de Soare-amorezată.

Ar dori o clipă-n care

Dragostea să i-o declare.

Veşnic Ziua îi desparte

Şi îi ţine tot departe.

Căci şi dumneaei ar vrea

Să-l păstreze pentru ea.

20.CURCUBEIE DE VÂNZARE

Am aflat că Cerul are

Curcubeie de vânzare.

Cu un zâmbet poţi să iei

Curcubeie câte vrei.

Curcubeu destul de mare

Poţi lua chiar pe o floare,

Pe un ram, dar înflorit,

Sau măcar înmugurit.

Poţi să faci o şmecherie

Şi să-l iei pe datorie,

Dar, atunci când îl primeşti,

Repejor să-l dăruieşti!

Sigur, aş dori şi eu

Să primesc un curcubeu,

De un zâmbet şi o floare,

Prins de-o rază de la Soare.

21.STELE ÎNDRĂGOSTITE

Două stele-ndrăgostite

Într-un tei s-au furişat,

Spre a fi nestingherite

Când au chef de sărutat.

Luna, blândă, le priveşte

Şi-nţelege dorul lor.

Din trei nori le împleteşte

Un culcuş ocrotitor.

Două stele-mbrăţişate

Adormite-s într-un tei,

Căci au fost aici uitate.

Poţi să le atingi, de vrei!

22.TĂRÂMUL VISELOR

Alunecă foarte uşor

O zi-n tărâmul viselor.

E un mister şi e sublim.

În vise iar ne adâncim.

Putem zbura, dacă dorim,

Pe lună fericiţi păşim,

Putem culege meteori

Într-un buchet cu stele-flori,

Să fim un curcubeu în zori,

Şi chiar să locuim în nori,

Sau în ocean s-avem palat,

Doar din cristale mari sculptat.

Tărâmul viselor, de vrem,

În suflet veşnic îl avem.

În dar putem, noi, să-l primim,

Sau celor dragi să-l dăruim.

23.LĂCRĂMIOARE ÎNDRĂGOSTITE

Trei micuţe lăcrămioare

S-au îndrăgostit de Soare

Doar o zi de nu-l zăresc,

De-al său dor se ofilesc.

Însă el, ca un ştrengar,

Nici măcar n-are habar,

Toate florile iubeşte,

Căci oricare îl doreşte.

Totuşi, astăzi, chiar în zori,

Cele trei micuţe flori

Au primit, mult aşteptat,

Un sărut pasionat

Şi o caldă mângâiere,

Ca o dulce adiere.

A rămas pe floarea lor

Câte-o lacrimă de dor.

24.ECLIPSĂ

Luna este eclipsată

Şi pe cer nu se arată.

Numai câte-o stea apare.

Norii plâng de supărare.

Vârcolacii lacomi vor

S-o mănânce-ncetişor

Şi, cu toate că e plină,

S-o golească de lumină,

Strălucirea să-i distrugă.

Norii însă-i pun pe fugă.

Au scos tunetele toate

Şi săgeţi înflăcărate.

Bieţii vârcolaci aleargă

Pe cereasca boltă largă

Şi în fugă chiar “văd stele”,

Căci se-mpiedică de ele.

25.SECETĂ

A venit de prin vecini

Încruntată şi uscată,

Cu rochiţa sfâşiată

Şi cu păr de mărăcini.

Costelivă şi haină,

Risipeşte sărăcie

Şi adânc o pune-n glie,

Spre a prinde rădăcină.

Moare seva din câmpie,

Viaţa parcă se topeşte

Şi nicicum nu reuşeşte

S-o gonească în pustie.

Au sosit un Caloian

Şi mai multe Paparude

Să se joace, să se ude

Pe uliţe şi maidan.

Vin şi oamenii îndată

Cu găleţi de apă pline.

Pe picioare-abia se ţine

Biata Secetă, murată.

Cerul se descătuşează,

Norii plini şi grei se-adună

Şi dansează împreună

Pentru ploaia ce urmează.

Sigur, se înfăţişează

Curcubeul ROGVAIV,

Care, foarte inventiv,

Bolta cerului pictează.

26.GÂNDUL MEU

Gândul meu călătoreşte

Aciuat pe-un norişor.

Câteodată el glumeşte

Cu vreo stea sau cu vreun nor.

Chiar cu Luna el vorbeşte,

Parca-ar fi doi frăţiori,

Iar aceasta-i povesteşte

Despre stele, despre sori…

Gândul meu se contopeşte

Cu steluţe şi ninsori…

Şi pe Lună poposeşte

Gândul meu, adeseori…

27.DOR DE ÎNCEPUT

Pe o margine de nor

Mi-am găsit culcuş plăcut.

M-a cuprins un mare dor

Să mă-ntorc la început,

Să fiu iar un puişor

Care nici nu s-a născut,

Fiică dragă stelelor

În ţinutul cel tăcut.

De măicuţă-mi este dor,

De surâsul ei plăcut.

De tărâmul stelelor,

Unde-am fost la început.

28.MAMA-FLOARE

La bunica în grădină

Mândră floare a crescut.

Bobocei, pe-a ei tulpină,

Şase chiar au apărut.

Unul dintre ei se pare

Că a fost mult prea grăbit,

Că, ivit pe mama-floare,

Chiar la naştere-a murit.

Dar ceilalţi crescut-au bine

Şi pe rând au înflorit.

Floarea s-a uitat pe sine

Şi cu drag i-a îngrijit.

Când era căldură mare,

Bine îi acoperea;

Suliţa de foc din soare

Nicidecum nu-i nimerea.

Zi de zi, mereu mai tare

Mândra floare se făcea,

Ajutând bobocii, care

Înfloreau pe lângă ea.

Chiar micuţul strop de rouă

Ce în arşiţi se ivea,

Ca iluzie că plouă,

Mama-floare-l împărţea,

Fără nici o părtinire,

Pentru nici un bobocel.

Se vedea-n a ei privire

Că-i iubea pe toţi la fel.

După ani de încordare

Floarea s-a tot ofilit

Şi-ntr-o zi de sărbătoare,

Ziua ei, chiar a murit.

Au rămas cinci flori, în floare

Şi cu mândri bobocei,

Ce-nvăţat-au, fiecare,

S-o iubească mult şi ei.

Floarea-mamă reînvie

În bobocii nepoţei

Şi cu dragoste ea ştie

Să se roage pentru ei.

29.AŞ VREA

Cu dor te-aştept, măicuţa mea,

Şi inima mă doare,

Să pot să-ţi dăruiesc, aş vrea,

O rază de la soare!

Te-aştept cu drag, măicuţa mea

Cu chip de mândră floare,

Să-ţi pot vedea din nou, aş vrea,

Figura-ţi zâmbitoare!

Aştept mereu, măicuţa mea,

Privirea-ţi iubitoare,

La piept să strângi din nou, aş vrea,

Bobocii tăi în floare!

30.STEAUA MEA

De la fereastră tot privesc

Cereasca boltă înstelată,

Dar steaua mea nu o zăresc.

Încep să fiu îngrijorată.

S-o fi ascuns pe undeva

Şi plânge, poate, supărată,

Să nu o vadă cineva,

Sau poate este furişată

Într-un cotlon, să întâlnească,

Mai pe ascuns, o altă stea:

Iubită, poate strămoşească…

Pe unde umbli, steaua mea!?

31. VISEZ

Visez că am păşit pe lună

Cu dragii mei părinţi de mână.

Acolo iarăşi s-au unit

Pe drumul vieţii, infinit.

Visez că le vorbesc din nou

Cu focul sufletului meu,

Că mă ascultă şi-mi vorbesc…

Şi nu mai vreau să mă trezesc.

Visez că mă aşteaptă-n prag

Şi că mă strâng la piept cu drag.

Visez că-i strâng cu drag şi dor,

Că mă topesc la pieptul lor.

32.MĂ CHEAMĂ

Din veşnicie şoapte mă cheamă,

Şoapte de tată, şoapte de mamă,

Şoapte de soră, zâmbet de mamă…

Spre veşnicie calc fără teamă.

În veşnicie sunt aşteptată…

Şoapte de mamă, zâmbet de tată

Spre veşnicie calea-mi arată,

Spre fericirea cea mult visată…

Zâmbet de tată, zâmbet de mamă,

Zâmbete calde, şoapte mă cheamă…

De veşnicie nu-mi este teamă,

Sunt ei, străbunii, care mă cheamă.

Cu şoapte calde, sunt îndrumată

Spre veşnicie, unde-s chemată.

De veşnicie nu-mi este teamă,

Zâmbete calde, şoapte mă cheamă…

33.DOMNUL NOPŢII

Domnul nopţii întârzie…,

Tare mult aş vrea să ştiu:

Nu mai vrea să mă mângâie,

Ori soseşte mai târziu?

Poate mintea îi alină

Cuiva mai obosit,

Ori cu dor de lună plină,

Vrea să-l facă fericit!

Oare sufletul alintă

Unuia îndrăgostit,

Încercând, cumva, să-l mintă

Că şi el e mult iubit?

Nu cumva de o fecioară

E aşa de mult curtat,

De-a uitat în astă seară

Că de toţi e aşteptat?

34.LUNĂ PLINĂ

Munţi de nori s-au tot ivit

Şi cu stele s-au hrănit.

Cerul s-a întunecat.

Doamna Lună a aflat

Şi, cu o baghetă lungă

Grabnic norii îi alungă.

Ei fug speriaţi, îndată.

Bolta iar e înstelată.

Dintre stele, câte una

Tot mai tremură întruna,

Temătoare să nu vină

Mâncătorii de lumină.

Însă Luna le şopteşte:

Dacă unul îndrăzneşte

Astă noapte să revină,

Va muri de…lună plină.

35. MĂ DOARE!

Mamă Floare,

Iubitoare!

Doru-mi mare

Rău mă doare

Şi te cheamă:
-Vino, mamă!

Tu nu ştii,

Sau nu vii

Că nu poţi

Trece toţi

Norii groşi

Şi pufoşi?

Plâng în piept

Şi te-aştept,

Dorul meu

Tot mai greu!

36.ACASĂ

Dorul m-a luat pe sus

Şi acasă m-a adus.

Mama nu mai e, să vină,

Cu privirea ei blajină

Şi figura luminoasă,

Din grădină, sau din casă.

Nici din sat nu se întoarce,

Pentru că, în cer, ea toarce

Caiere nenumărate

De-amintiri, ce i-au fost date

De pe vremuri, să le pună

Cu străbunii împreună.

37.SĂRUT MÂNA!

Sărut mâna, MAMĂ bună!

Îţi trimit prin mândra Lună

Un sărut de mulţumire

Pentru marea ta iubire

Dăruită în neştire!

Sărut mâna, TATĂL meu!

Îţi trimit prin Curcubeu

Mulţumiri că te-am avut

Şi-mpreună am crescut,

Pentru tot ce ai făcut!

Sărut mâna, dragi BUNICI,

Care ne-aţi iubit de mici!

Pe o rază de la Soare,

Câte-o caldă-mbrăţişare

Vă trimit la fiecare!

Sărut mâna, DRAGII MEI

Obosiţi de anii grei,

Care, dezinteresat,

Dragostea voastră ne-aţi dat!

Vreau să ştiţi că n-am uitat

Nicidecum să vă iubim!

Tare mult am vrea să ştim

Că, la noi de vă gândiţi,

Voi puteţi fi liniştiţi!

DRAGII MEI, trişti să nu fiţi!

38.ÎNSERARE

Bolta iar şi-a adunat

Norii albi. A presărat

Multe zdrenţe de sineală,

Dar şi franjuri de beteală.

O dantelă ne arată,

Cu steluţe, mii, brodată

Şi, din fire de lumină,

Se iveşte luna plină.

Alte stele par să fie

Prinse-ntr-o bijuterie.

Totuşi, bolta minunată

E puţin întunecată,

Plânge chiar de supărare

Că, din simplă întâmplare,

Nişte păcură-i vărsată

Pe mai mulţi nori deodată.

39.CĂZĂTOARE STEA

Lăcrimează mama stea,

Pentru că steluţa vrea

De pe boltă să coboare.

S-a îndrăgostit de-o floare,

Neştiind că alt destin,

Are floarea, chiar de-i crin,

Faţă de oricare stea.

Asta nu-nţelege ea!

Crinul tot mai des o cheamă

Să coboare fără teamă,

Să trăiască-n armonie,

Fericiţi mereu să fie.

Dintre nori, bătrâna lună

Răutatea îşi adună,

Pentru că e lună plină.

Ea nu vrea altă lumină

Lângă ea să strălucească.

Bolta să o stăpânească

În singurătate-ar vrea,

Să dispară orice stea.

Aşadar, o sfătuieşte

Pe steluţa ce iubeşte,

Sigură că astfel moare,

Către floare să coboare.

De atâta supărare,

Steaua mamă nu mai are

Bogăţie de lumină

Şi adeseori suspină.

Bine ştie: orice floare

Viaţă foarte scurtă are.

Fiica ei va cere oare

Să devină muritoare,

Ori va înţelege-acum

Să pornească pe alt drum,

Unde este aşteptată

De-o iubire minunată?

Toate-acestea cât şi-a spus,

Crinul nostru a apus

Şi, pe floarea lui discretă,

Iată, cade o cometă!

Lacrimi cad, ca diamante,

În grădină, peste plante.

Dintre ele, una mare,

Peste steaua căzătoare.

40. NOR PĂSTOR

Nori în turmă au plecat

La plimbare peste sat.

Îi tot mână-ncetişor,

Tacticos, un nor păstor.

Deodată se opresc,

Parcă nu se dumiresc

Pentru ce-au pornit la drum.

Ce să facă ei acum?

Dar păstorul semn a dat

Şi încet s-au scuturat,

Printr-o sită foarte fină,

Presărând albă făină.

Osteniţi, astfel goliţi,

De un vânt ei sunt goniţi

Şi suspină supăraţi

Că-s pe cer împrăştiaţi.

Dar păstorul nu se lasă

Şi îi mână către casă.

Nici pe cel mai depărtat,

Bun păstor, nu l-a uitat,

Numai că toţi sunt acum

Obosiţi de lungul drum

Şi pornesc încet, încet,

Să formeze alt buchet.

41.DECOR DE SEARĂ

S-a ivit pe cer un iaz.

Îl privesc plini de necaz

Nori întunecaţi, de smoală.

Iată că ies la iveală

Şi alţi nori, puţin roşcaţi,

Pe tot ceru-mprăştiaţi.

Unii, mici, cu mai mult haz,

Au găsit loc bun pe iaz.

Norii albi nu se ivesc,

Poate că nu îndrăznesc,

Ori nu vor să se arate

Şi acum, pe înserate.

Poate nu din întâmplare

Norul negru cel mai mare,

Ca şi alţii de prin jur,

E din ce în ce mai sur.

42. SUBLIMĂ SINGURĂTATE

Nu am mai văzut vreodată

Bolta astfel de curată!

Nouă, luna, lângă ea

Are doar o mare stea,

Care pare să nu fie

Din această galaxie.

Nici măcar un ochi de nor

Nu se află-n preajma lor.

Celelalte stele, toate,

Undeva stau tupilate.

Singură, mă minunez

Şi aş vrea să le pictez.

Pe întinderea senină

S-ar putea-n curând să vină

Şi-alte stele surioare.

Pân-atunci, e de mirare,

Pe un cer de alabastru,

Să nu fie nici un astru,

Numai luna, ce se-arată

Cu o stea îmbrăţişată.

43.DIMINEAŢĂ DE VARĂ

Cu un strat de nori dungaţi

Cerul s-a acoperit.

Dintre unii, tremuraţi,

Iată, soarele-a privit

Cu un ochi cercetător

Şi cu altul adormit,

Dar mulţimea razelor

Dintr-o dată s-a trezit.

Dumnezeu a răsturnat

Tolba sa cu nori pufoşi,

Care-ncet s-au revărsat,

Mititei, dar numeroşi,

Iar acum parcă zâmbesc

De pe bolta de azur.

Unii parcă se grăbesc

Să privească împrejur.

Alergând, un nor zglobiu

Dintr-o dată i-a-nghiţit

Şi, apoi, din cenuşiu,

Albicios a devenit.

Olimpia SAVA


(Bibliotecară – Şcoala Nr. 33 Sf. Dumitru – Galaţi. Autoare a peste 30 de cărţi pentru copii)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: