-Cezarina Adamescu:,,Colţul viu”

Tare mult îi plac ştiinţele naturii micuţei Adina! Toată grădina-i a ei, cutreierând fiecare colţişor ca să-şi aleagă un locuşor de amenajat un zoo-parc adevărat.

Nici nu ştiu când a făcut rost de câteva cuşti şi alte ambalaje din sticlă, nuiele, să le construiască locuinţe din ele micilor vieţuitoare cumpărate din târg de tata mare.

Un asemenea colţ viu, e drept că văzuse numai la şcoală şi socotea că nu-i mare scofală să te ocupi în exclusivitate de animalele, care locuiesc în captivitate.

Zis şi făcut. Nu i-a trebuit mult să treacă la fapt, cu un pisic tărcat, fără mamă, care nu ştia să pape, şi-i dădea zilnic cu biberonul, o sticluţă cu lapte. L-a adoptat, cum s-ar spune şi imediat i-a căutat un nume. Tobi i s-a părut cel mai potrivit şi se pare că nu a greşit.

Între timp, Tobi a deschis nişte ochişori rotunzi, fosforescenţi, curioşi foc şi peste tot locul prezenţi. Adina i-a făcut ghemotoace de lână sau motocei să se joace Tobiţă cu ei, de când mijea soarele, până se ascundea pe un dâmb, dindărătul livezii de pruni.

Apoi a mai primit de la un unchi o pereche de iepuraşi bruni şi o broască ţestoasă bătrână, care se numea Ema.

Cu iepuraşii a fost uşor să le dea morcov şi varză, din răzor. Dar cu Ema, asta-i dilema, nu ştia cu ce s-o hrănească, pentru ca să trăiască, cel puţin trei sute de ani. Să-i dea bostani, să-i dea gutui, să-i dea râme groase cum îi dădea cloştii cu pui?

Până la urmă Ema s-a descurcat singură, fără cuţite, furculiţe sau lingură, cum îi pregătise Adina. Grădina imensă era suficient teren de investigat pentru hrană: găsea frunze pe care le toca mărunt-mărunt ca la tocană, păianjeni, şopârle, din preajma unei minuscule gârle şi fel de fel de vietăţi micuţe, mai dolofane sau mai slăbuţe.

Pe urmă, tatăl Adinei a construit un acvariu chiar în solar, în care a dat drumul la gubi argintii şi xifori, peştişori pe care fetiţa îi hrănea zilnic cu linguriţa (linguriţa cu tubi şi purici de baltă, bineînţeles). Şi adesea îşi petrecea ore întregi şi nu-n van, în faţa acestui ecran, să privească spectacolul dat de micuţii peşti, care se jucau printre alge şi plante cu trenă, frumoase şi graţioase ca nişte balerine cu ochii verzi, vaporoase. Într-o duminică, din piaţa de păsări, mămica i-a cumpărat un papagal verde cu roşu, pe care l-a botezat Zisu, întocmai ca-n visul pe care-l avusese Adina cu o seară înainte. Era un papagal vorbitor, dar ştia cuvinte puţine, abia dacă dădea bună ziua şi spunea cum îl cheamă. De bună seamă, fostul stăpân nu-l învăţase mai nimic, de teamă să nu capete-un tic. Aşa că Adina s-a pus să-l înveţe un pic alfabetul. Bietul de el! Nu ştia să-l pronunţe nici pe „Ghe”, nici „Haş” şi nici Y grec (i-grec), deşi nu se poate spune că avea capul sec.

Dar păsărarul Ilie îl ţinuse numai în colivie şi, de plictiseală, Zisu învăţase la nimereală graiul pisicii Matilda şi al dulăului Bică. Ba chiar al şoricelului alb, pe nume Mitică. Asta e! Dumnealui ştia să imite vieţuitoarele casei, fără să ţină cont de caracteristicile rasei.

Colţul viu mai avea şi o mulţime de insecte mici: libelule, cărăbuşi şi furnici. Avea şi două gărgăriţe care locuiau pe tulpinile de romaniţe.

Nu mai pun la socoteală colecţia de fluturi din insectar, exemplare pe care le întâlneai foarte rar.

De curând şi cloşca a scos nişte pui de curcă pestriţi, care i se încurcă Adinei printre picioare. Şi fiindcă mai au mult până se dea aripioare, fetiţa îi îndoapă zilnic cu mâncare: tocătură de iarbă (fără s-o fiarbă), fiindcă lor le place trufandaua, ca şi nouă – halvaua, gălbenuşul de ou şi mălai, (adică scrob cu mămăligă).

Crezi mătăluţă că puii de curcă se-ncurcă, mâncând cine ştie ce ierburi amare, înainte de culcare? Ei aş! Ei vor să fie ca puii de la oraş care mănâncă numai parmezan sau pandişpan, trigoane cu nucă şi alune, care-s foarte bune. Dacă nu le dai (ai sau n-ai, trebuie să le dai!) se apucă de ţiuit de-ţi trece pofta de dormit.

În fine, mai are Adina şi-un pui de gâscă bălai, numit Culai, ca un ghemuşor de lumină, sau ca mierea de albină.

Şi fiindcă orice Colţ viu trebuie păzit de un câine, îi vom aduce noi mâine un dulău cumsecade, dăruit de un bade la Stâna de Deal sau de Vale. Şi vai de picioarele dumisale, cine va îndrăzni, nepoftit, să se înfrupte viclean, din vreun membru al acestui clan de vieţuitoare, care deja s-au împrietenit şi trăiesc împreună, într-o iubire aproape nebună…

Galaţi, 21 decembrie 2008

Cezarina Adamescu


%d blogeri au apreciat asta: