-JIANU LIVIU-FLORIAN:,,LOLA”

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnică.

Într-o vreme, au avut o gospodărie bogată într-una din plasele Timişoarei. La Jamu Mare.

Creşteau pe lângă casă porci, şi vaci. Laptele, ca şi belşugul vieţii, era atât de abundent, încât, săturând şi gurile flămânde ale celor care veneau la poartă, şi cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasă amintire a bunicului, din acea vreme, era legată de un câine. O căţeluşă. Albă, cu pete negre. Lungă, şi cu picioare puternice, şi scurte  Se pripăşise într-o bună zi în ograda lor.

Bunicul, văzând-o, a strigat: Lola! Şi căţeluşa şi-a ridicat capul, şi a privit fix în ochii stăpânului. Lola i-a rămas numele.

Înţelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stăpâni să-şi facă apariţia în curte, că Lola venea într-un suflet, îşi ridica capul, şi îl privea în ochi, pentru a-i ghici dorinţele.

Ferească Dumnezeu să dea un străin să intre în curtea lor! Lola l-ar fi sfâşiat pe loc. Era neagră în cerul gurii de rea cu cei veniţi cu intenţii necurate. Porcii, chiar, şi vitele, îi ştiau de frică. Şi nu odată avuseseră de-a face cu colţii ei, când se încăierau, sau dădeau să strice câte ceva prin ogradă.

Într-o bună zi, bunicul a plecat spre bancă, cu servieta lui de piele maronie, cu două închizători cu cheie, doldora de bani, să îi predea la casierie. Deschizând poarta, Lola i s-a încurcat printre picioare, şi a ieşit şi ea. Bunicul s-a bucurat că nu este singur. Lola! Vino, Lola, cu mine! Şi căţeluşa l-a privit în ochi, şi a lătrat bucuroasă de încuviinţare, urmându-l, cu codiţa ridicată ca un steag.  

Ajuns în bancă, bunicul s-a aşezat la rând, la Casierie. La Casa i s-a cerut un act de la Direcţia Financiară. Şi bunicul a plecat într-un suflet la Financiar, să obţină acel act, şi să se reîntoarcă apoi, să predea banii.

După un ceas şi ceva, bunicul se reîntorcea în bancă, când  brusc, şi-a dat cu palma peste frunte. Servieta cu bani! Am lăsat-o jos, lângă casă, înainte de a pleca  la Financiar. Bunicul a plecat în goană către bancă.

Un functionar al băncii, zărindu-l de departe, a inceput să strige disperat:

Domnule inspector! Domnule inspector!

Ce este? Ce s-a întâmplat?

Veniţi, vă rog frumos, repede, la casierie, căci căţeluşa dumneavoastră parcă e turbată! Nu se poate apropia nimeni de casierie! Şi sunt atâţia clienţi la rând! Am încercat să o îndepărtăm, dar nu am reuşit!

Bunicul s-a grăbit, şi într-adevăr, lângă ghişeul de casă, era Lola. Şi la 10 -12 metri de ea distanţă, o mulţime de oameni aştepta, neputincioasă, ca Lola să le permită să se apropie de ghişeu. Lângă Lola, servieta cu bani a bunicului. Neatinsă. Cine ar fi putut să o atingă, cu cel mai  dârz cerber lângă ea?

 

Aşa era Lola.  Credinţă la datorie.

 

Au urmat bombardamentele. Suflul unei bombe a lovit casa bunicilor. O parte din acoperiş a fost smuls. Un colţ de zid a căzut. Bunicii s-au refugiat în grabă, luând cu ei numai hainele de schimb, şi nişte bani. În zorul plecării, au uitat de Lola.

După o vreme, s-au reîntors  să  mai ia o parte din mobila de preţ rămasă în casă.

Intrând în curte, au zărit-o, culcată pe pivniţă, pe Lola. Mai trăia.

Lola! A strigat bunicul. Şi câinele a ridicat capul, şi a privit fix în ochii stăpânului, pentru a-i ghici dorinţele. Dar trupul nu a mai avut putere să şi-l ridice.

Lola rămăsese în curte, deşi putea oricând să plece prin ulucile gardului, sfărâmate de suflul exploziei.. Rămăsese să-şi aştepte stăpânii, şi să apere curtea, şi casa. Fără mâncare. Fără apă.

            Zadarnic i-au dat bunicii apă şi hrană. Lola nu mai avea putere să mănânce. Zadarnic au chemat un veterinar.

Lola a murit întinsă deasupra pivniţei, privindu-şi stăpânii, până ce ochiul dinspre cer nu a mai clipit.

Şi i-am dat apă, domnule inspector! Au spus vecinii. Şi i-am dat mâncare. Dar Lola nu mânca decât din mâna stăpânilor.

 

La 91 de ani, a murit şi bunicul. Departe de Jamu Mare. În Craiova. Înaintea bunicii chiar, se poate ca prima fiinţă care l-a întâmpinat să fi fost un câine. Bunicul să fi strigat: Lola! Şi Lola să-l fi privit fix în ochi, pentru a-i ghici cea mai mică dorinţă.

 

 

31 mai 2011

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: