-Ovidiu Creangă:,,Brebenel şi Sprinteoara,,

Brebenel era un puiuţ de căprioară, pe mămica lui o chema Sprinteoara. Brebenel era micuţ, încă mai sugea de la mămica lui. Mămica lui, Sprinteoara umbla toată ziua să găseasca muguri şi vlăstari tineri ca să-i mănânce ca să-i facă un lăptuţ bun şi hrănitor lui Brebenel. Mai păştea şi iarbă care creştea prin poenile din pădurea unde sălăşluiau ei, care se chema Pădurea Îndrăgostiţilor. Sprinteoara, îl iubea mult pe Brebenel, ca orice mămică, îl mângâia şi îl săruta mereu. Brebenel la rândul lui, o iubea nespus pe mămica lui şi nu ieşea din cuvântul ei. Ei erau buni prieteni cu pădurarul, nenea Nichifor care era un om bun şi milos, era pâinea lui Dumnezeu. De multe ori, Nichifor venea şi sta de vorbă cu Brebenel şi cu mămica lui. El le aducea deseori zahăr cubic care-i plăcea foarte mult lui Brebenel şi desigur şi  Sprinteoarei. Nichifor le-a spus că a pus anunţuri peste tot, că vânătoarea este interzisă în Pădurea Îndragostiţilor, în schimb îndragostiţii sunt primiţi cu multă bucurie de pădurar.

Nichifor a prins odată un braconier, adică un vânător care vânează ilegal şi l-a dat pe mâna poliţiei. Braconierul a fost judecat şi a fost condamnat la cââiva ani de puşcărie. Din acest motiv, braconierii nu prea mai aveau curaj să vină la omorât pe bietele animale.

Sprinteoara îi dădea să sugă lui Brebenel de trei ori pe zi, dimineaţa când se trezeau din somn, la amiază şi seara, înainte de a se duce la culcare.

Într-o zi, Brebenel a supt laptele de dimineaţă, apoi mămica lui a plecat să găsească ceva bun de păscut sau de mâncat muguri şi vlăstari tineri. De obicei ea se întorcea înainte de prânz ca să-i dea să sugă copilaşului ei.

Dar acum, în md curios, nu a sosit la timp, fapt care nu se întâmplase niciodată. Brebenel era îngrijorat şi atunci s-a gândit să-l caute pe nenea Nichifor, să-i spună ce s-a întâmplat şi să o caute pe Sprinteoara. L-a găsit imediat şi printre lacrimi i-a spus că mămica lui nu a sosit la timp, fapt ce nu s-a întâmplat niciodată. Nenea Nichifor şi-a luat puşca lui cu doua ţevi, de care nu se desparte decât atunci când doarme. Dar şi atunci dormea cu ea la cap.

–          Brebenel, tu stai aici în coliba mea, că eu mă duc să o caut pe mămica ta.

–          Bine, nene Nichifor, am să stau înăuntru şi nu am să ies afară.

Nichifor cunoştea pădurea ca pe buzunarele lui (care erau mai mult goale). A strigat-o de multe ori şi deodată, o aude că răspunde cu glas stins. Nichifor se duce în direcţia de unde a auzit glasul şi ce i-au văzut ochii? Biata Sprinteoara era prinsă cu un picor într-o capcană mare de fier. Capcana avea nişte dinţi ascuţiţi care i-au rănit rău piciorul. Că ea sărmana, vroind să scape, a tras cât a putut şi s-a rănit şi mai tare.

–          Mulţumesc, nene Nichifor că m-ai scăpat de la o moarte sigură, sunt prinsă în capcană de azi dimineaţă.

–          Te salvez imediat, Sprinteoara, cine o fi banditul care a pus capcana ? am să-l pândesc că el trebuie să vină să-şi ia prada şi are să fie vai de pielea lui. Eşti rănită tare?

–          Da, sunt foarte rănită, nici nu ştiu dacă pot pune piciorul pe pământ.

A desfăcut cu mare greutate capcana, avea un arc foarte puternic şi într-adevăr, Sprinteoara nu putea pune piciorul jos pe pământ.

Au ajuns la coliba lui nenea Nichfor, biata Sprineoara mergând în trei picioare. În colibă, imediat Nichifor a bandajat-o că el avea tot ce trebuie în caz de accident.

–          Acum eu mă duc să pândesc să-l prind pe criminalul care te-a schilodit.

Întâlnirea  Sprinteoarei cu puiul ei a fost emoţionantă, Brebenel plângea de bucurie. Au găsit câte ceva de înfulecat în coliba lui nenea Nichifor numai să-şi astâmpere foamea, dar Brebenel a supt cât trebuia de la mămica lui. După vreo două ore a venit şi nenea Nichifor aducând un tip urâcios cu cătuşe la mâini.

–          Pe banditul ăsta am să-l dau pe mâna poliţiei, dar până atunci hai să-i tragem noi o bătaie să ne ţină minte.

–          Chiar aş vrea să-i ard câteva copite cu picioarele astea zdravene, că mare rău mi-a mai făcut.

Nichifor s-a dus afară, a luat un ciomag pe care îl avea mai demult,  a venit şi a început să-l croiacă pe criminalul  care pusese capcana. Sprinteoara i-a tras şi ea câteva copite peste ochi. După ce l-au bătut bine, Nichifor spunse:

–          Ei acum, amice, am să te duc la poliţie unde, în mod sigur îţi vor arde şi ei o bătaie înainte de judecată.

–          Ierta-ţi-mă, că nu mai fac fapta asta criminală. Vă jur, ierta-ţi-mă. ierta-ţi-mă, jur pe ce am mai scump că m-am lecuit de braconaj.

L-a dat pe braconier pe mâna poliţiei. Într-o săptămână, Sprinteoara a putut pune piciorul pe pământ, şi Brebenel era în culmea fericirii.

Şi eu obişnuiam să mă duc să mă plimb prin Padurea Îndrăgostiţilor că era prieten cu Nichifor pădurarul şi desigur şi cu Sprinteoara şi puiuţul ei Brebenel.

Ovidiu Creangă                                    24 feb. 2011

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: