-Ovidiu Creangă:,,Rică, Rică Iepurică și cățelul Azorică”

Bine a spus cine a spus că „românul e născut poet”. Românul până nu „comite” o poezie nu se lasă. Îmi amitesc de „perla” mea „nemuritoare”:

 

„Soacră-mea aseară, cum stătea proțap

Ceasul din perete i-a căzut în cap

Și privind la ceasul, ce-i zdrelise nasul

            a ziiiiis:

NU ADUCE ANUL, CE ADUCE CEASUL!”

 

Mămica se mândrea nevoie mare, „flăcăul” ei împlinise 7 ani, nici eu nu-mi mai încăpeam în piele de fălos ce eram.

Primesc ca dar de ziua mea un căluț de lemn, nervos care-și aștepta călărețul și două modâlci mititele, un iepuraș speriat de-i bătea inimioara să-i spargă pieptul, și un cățeluș mititel cât un pisoi. I-am căutat, erau băieți amândoi, iepurașul era un iepure „de muscă” adică iepure de casă, alb ca neaua cu niște urechi mari pe care le mișca mereu, cățelușul negru ca pana corbului care mi-a dat primul semn de prietenie, „m-a pupat” călduros pe obraz.

Prima treabă, „i-am botezat”, lui iepuraș i-am pus numele Rică deorece sună frumos, Rică, Rică, Iepurică, pe cățel l-am botezat Azorică. Amândoi erau rebegiți și tremurau, i-am bagat pe amândoi sub haina mea lângă cămașă, unde s-au încălzit. Le-am dat lăptuț îndulcit cu puțin zahăr și în două săptămâni nu îi mai cunoșteai, erau dolofani și jucăuși nevoie mare. Desigur dormeam cu ei în pătuțul meu, ei se înghesuiau unul în altul și dormeau fericiți până dimineața. Deoarece au crescut împreună de când erau mici, nu știau ce este ura seculară între neamul iepuresc și neamul câinesc. Dimpotrivă, se jucau numai împreună și dormeau îmbrățișați.

Mă duceam la școala și mămica le dădea să pape și avea grije de ei cât eram eu plecat.

Au trecut câțiva ani, acum aveam un pat ca lumea, dar prietenii mei care acum erau voinici și mari în toata legea, tot cu mine dormeau. Și să vezi întâmplare, odată nu știu cum s-a făcut, că o vulpe a găsit vreo gaură în gard, a intrat în grădină și apoi în curte. Hoața desigur venise să fure vreo găină dar a dat cu ochii peste Rică ce nu o văzuse și ronțăia fericit dintr-un braț de iarbă pe care i-l adusesem eu. Hoața se pregătea să facă un salt în spatele lui Rică. Dar Azorică a apărut ca din pământ și a înșfăcat-o de ceafă. A chefănit-o bine că a zbughit hoața ca din pușcă spre gaura prin care intrase în gradină. Dacă nu era intervenția salvatoare a lui Azorică,  Rică ar fi fost sfâșiat de vulpe. Prietenii s-au pupat în legea lor și eu care văzusem scena, m-am minunat foarte.

Am uitat să vă spun că acum aveam camera mea, o cameră mare luminioasă unde nu ne deranja nimeni.

Într-o noapte m-am trezit, să fi fost pe la cântatul cocoșilor, mi s-a părut că aud ceva din partea celor doi prieteni ce nu dormeau nici ei. Dar culmea, nu auzeam nici un sunet, și înțelegeam cu gândul ce „vorbesc”  între ei. Desigur și ei „vorbeau” prin gând și se înțelegeau perfect. Dar eu am auzit tot ce discutau ei și deodată văd că și eu mă adresez lor tot prin gând. Amândoi s-a bucurat și au sărit de m-au pupat pe amândoi obrajii. Ei mi-au povestit că darul să se înțeleagă prin gând, îl au de la Moș Poveste Barbălungă. Deci și eu am căpătat acest dar tot de la el.

Minune ! deodată ne trezim că Moșul stătea pe marginea patului și se uita la noi. Eu am încremenit, dar ei erau familiarizați cu Moșul și s-au dus amândoi de l-au pupat pe amândoi obrajii.

-Ei dragii moșului, eu vă văd, vă urmăresc de acolo din creierul munților unde e coliba mea, știu tot ce faceți voi și mă bucur că sunteți copii buni, nu faceți rău nimănui și vă aveţi bine cu toată lumea, cea cu două picioare și cea cu patru picioare.

Într-un gând au răspuns deodată Rică Rică Iepurică și cățelul Azorică:

-Da, Moș Poveste Barbălungă, noi îți urmăm sfaturile pe care le ținem cu sfințenie, nu am ieșit niciodată din cuvântul tău și ne bucurăm că ne și vizitezi din timp în timp.

-Dragii moșului, mă bucur că vă văd acum pe toți trei, că vă puteți înțelege prin gând. Eu am să vă las acum, vă sărut pe fiecare și vă spun, să ne vedem sănătoși și voioiși ca acum.

Și Moșul s-a topit ca o nălucă.

 

Iar eu am venit fuga, fuga să vă spun povestea…

 

Ovidiu Creangă,                             

27 martie ora 12.37 noaptea

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: