►Cezarina Adamescu:,,Poveştile cumetrei”

Poveştile cumetrei, adică ale vetrei bătrâne, pot să ţi le spun până mâine, că tot nu se isprăvesc. De aceea, nici nu catadicsesc, ca să nu vă fac curioşi. Cum? Ele-s doar „gogoşi”?

Bine, fie. Dar sunt gogoşi de hârtie. Sau pe hârtie.

-Mai bine-ar fi, scovergi, floricele, păcatele mele… Le-aş putea gusta şi eu că-mi aduc aminte mereu de ele. Şi de cartofi copţi, de bostanul felii, copt cu zahăr în el, ba şi câte un măr copt, mai măricel. Câte bunătăţi, pregătite-n cuptor de oamenii din popor! Ce de pesmet care se mânca la „banchet”!… Banchetul piticilor, fireşte, cu seminţele de bostan, care nu costă un ban, cu seminţe de floarea soarelui sau susan, fără un gologan! Dar, mai ales, cu poveşti coapte parcă în ţest. Coapte-n jar, să mai uiţi de amar. Ehei, n-ai habar cum mi-a pus focul inimioara pe jar! Inima-n spuză ca s-o chem iar pe muză!

Poveştile sunt mai frumoase pe anotimp friguros, atunci când simţi că gerul te pătrunde la os. Şi te tragi binişor la gura sobei, oasele să ţi le înmoi, şi te-ntinzi, te înfoi, apoi aşa, relaxat, te apuci de cântat sau de recitat. Cel mai bine te-apuci de visat.

Cumătra vatra le strânge pe toate între cărămizile ei dogorânde şi ne dă sfaturi blânde. A auzit la viaţa ei mii şi mii de istorii şi istorioare, care mai de care mai strălucitoare. Fiindcă şi ea născoceşte, pofteşte mata şi-o ascultă, fără vorbă multă. Fiindcă, fireşte, dacă n-o asculţi, „se răceşte”. Şi o sobă sloi, nu-i de noi.

Aşa că stai locului ca să pun început jocului.

Că are focul ăsta o gurăăăăă, cât o ditamai şură. Şi nişte limbi ascuţite, pasămite, care spun poveşti ne-mai-po-me-ni-te! Răspândeşte căldură dar uneori te poţi alege şi c-o arsură. Fii atent şi evident n-o să păţeşti nimicuţa. Hai mai bine să o chemăm pe cumătra aici, că tot s-au strâns vreo şapte pitici. Şi sunt neastâmpăraţi, altfel, n-ar fi fraţi.

Ne mai trebuie şi-o Altă ca Zăpada. A, am găsit-o, e Ada. Maştera e-o vecină cam curioasă, de aceea am trimis-o acasă.

Stai să vezi. De cum te aşezi, dai cu vătraiul în spuză şi aterizează năstruşnica muză!

-Ce, te amuză? Am zis bine. N-are trai cine nu ştie ce-i acela vătrai.

Aşa că, hai, scormoneşte prin jar şi vei afla, ce n-ai habar.

Ei, vezi că din jar sar scântei! Ele sunt fructe de foc, bobiţe incandescente, dar foarte virulente! Cum te ating, te frig de te faci covrig. Cu asemenea arsuri, îţi trebuie unsori şi tincturi să-ţi treacă. Dacă ţi-a trecut, suie-te pe cuptor şi acolo, trai neneacă!

Poţi să tragi aghioase de parcă ai fi mâncat paparoase. Sau papanaşi fără oase.

Dacă-ţi mai toarce şi-o mâţă de ţâţă la ureche, caută-ţi o carte mai veche. Fără scoarţe şi îngălbenită şi nemaipomenită.

Din ea vei citi şi la rândul tău, vei povesti. Poveşti cu babe, cu moşi, găinuşe, cocoşi, balauri veniţi de pe coclauri, zmei şi lei paralei. Ba şi vrăjitori care-ţi dau fiori, numai cât auzi de ei, nepoţii mei.

Cumătra vatra îi cunoaşte pe toţi ca pe hoţi. Au trecut pe la ea în şir şi au semnat în carte, ca tu să ai parte de poveşti şi să creşti. Pentru că poveştile, iată, nu au moarte!

Au vrut mulţi cu minţile treze, să le cam lichideze. Dar n-a fost chip, fiindcă ele, din nimic se-nfirip. Şi te trag de mânecă ori de surtuc să te-aşezi pe un scăunel sau pe canapea şi, pe-aici, pe colea, să te integrezi!

Adică să începi să visezi. Şi să brodezi întâmplări din patru zări sau de colea. Aşaaa. Ia să vedem! Pe aceasta o ştii, cu un băieţel care locuia în Oraşul Soarelui?

Cam, cam. Nu-l chema Habar-n-am?

Ba da. Atunci să căutăm una de colea. O ştii pe aceea cu Minciunica?

Cum? Nu-ţi aminteşti nimica din ea? Minţeaaaaa! Îi plăcea să spună minciunici de îngheţau apele pe aici. Le spunea tuturor, la copii ca şi la bunici. Se vâra în ureche şi parcă erai apucat de streche. Îţi turna la gogoşi ca să-i aduci cofe de moşi. Sau caltaboşi. Fiindcă-i plăcea caltaboşul preparat cu ardei roşu.

-Ia mai pune o buturugă pe foc! Şi hai să începem un joc. Cine ştie cele mai multe poveşti, auzite-n fereşti.

-Cum auzite-n fereşti? Iac-aşa, căci, numai suflate de vânt prin cercevele, prind viaţă poveştile acele. Cu zâne bune şi rele, cu piticoţi de doi coţi. Cu moşi dalbi în nădragi, arătoşi şi dragi. Şi cu băbuţe slăbuţe, cocoşate şi micuţe. Cu o droaie de nepoţei. Ca şi voi, dragii mei.

Tot cumătra, când se încinge, dogorăşte şi duduie de parcă suduie, ispitită de muză. Şi scoate din spuză câte un basm, o povestioară despre tot ce zboară. Şi nu într-o doară.

Tu s-o asculţi cu luare aminte şi să le ţii minte.

Te roagă cumătra, fierbinte.

***

Galaţi, 27 noiembrie 2008

Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: