►Ioana Stuparu:,,Moţatele”

Alina s-a desprins din îmbrăţişarea mamei şi a pornit de-a buşilea, cu viteză, de parcă se dădea de-a dura. S-a oprit şi s-a aşezat în funduleţ lângă rondul de flori, unde Cârciumăresele mai ales, se luaseră la întrecere în a-şi etala frumuseţea şi culorile.

Privea zâmbind cu toată gura, arătându-şi dinţişorii în creştere mici şi rari. Obrăjorii bucălaţi de culoarea mărului dat în pârg, încadrau năsucul cârn. Părul blond-auriu, mătăsos şi rar, cârlionţat la vârf, sclipea în soare.

-Cât e de frumoasă! îşi zicea mama. Parcă e floare între flori! Şi s-a făcut ditamai domnişoară! A împlinit opt luni.

Alina stătea nemişcată şi privea cum pe o floare de Cârciumăreasă de culoarea macului, un fluture cu aripi albe brodate cu roşu şi auriu tocmai îşi oprise zborul. Aripile vibrau continuu, atrăgând şi mai tare atenţia fetiţei. Aceasta şi-a întins mânuţele către fluturaş, însă distanţa era prea mare. Fascinată de frumuseţe, Alina s-a ridicat imediat „copăcel”, şi întinzând mânuţele a făcut un pas înainte, către floare şi fluturaş. Era prima ei şedere în poziţia de „copăcel” fără ajutorul cuiva şi totodată era primul pas făcut de una singură. A făcut şi cel de-al doilea pas, dar s-a dezechilibrat şi a căzut printre flori. A început să plângă tare, de durere sa de necaz fiindcă nu ajunsese la fluturaş.

Mama s-a dus repede, a luat-o în braţe şi a pornit s-o alinte:

-Nu mai plânge, iubita mea, fiindcă viaţa nu ne oferă numai ce vrem noi! Nu e prima ta căzătură şi cu siguranţă nu va fi nici ultima! Important este motivul! Pentru ce ai căzut? Fiindcă ai dorit să faci primii paşi singură, cu toate că, la opt luni e cam devreme!… Iar paşii i-ai făcut către frumuseţe! Ce poate fi mai important, decât să faci primii paşi spre frumuseţe?

Parcă înţelegând, Alina a tăcut şi s-a cuibărit în braţele mamei. După câteva momente a vrut din nou jos, dornică să descopere frumuseţi. Şi a descoperit durerea pieptănatului, după ce căzuse în rondul de flori, iar de părul ei moale şi mătăsos se agăţaseră diverse buruieni.

Toţi ai casei au hotărât s-o tundă zero, pentru a-i creşte părul des şi poate mai puţin mătăsos. Bunica în special, avea experienţă în această privinţă, fiindcă crescuse cinci copii.

*

Trei săptămâni au trecut de când Alina a fost tunsă zero. Părul îi crescuse repede şi des. S-ar fi putut spune că era blond, dacă nu ar fi avut în creştet o porţiune de păr negru. Porţiunea cu păr negru era de formă rotundă, cu un diametru de vreo şase-şapte centimetri. Pe de altă parte firul era gros şi aspru, ceea ce făcea să stea în sus, asemenea unui moţ.

Mama, tata şi Alina tocmai se întorceau de la munte. Fuseseră în concediu. Trenul oprise un minut şi plecase leneş, lăsând în urmă gara umbrită parţial de doi nuci mari. Pasagerii, navetişti în majoritatea se grupau în vagon cu răbdare, pentru a-şi continua discuţiile începute afară. Astfel, două persoane de sex feminin, colege de muncă după cât se observa din discuţii, s-au aşezat vis a vis de părinţii Alinei. Aceasta continua să doarmă în braţele mamei care o alinta cu privirea.

La un moment dat Alina a făcut ochii mari şi s-a ridicat, fapt ce a făcut ca persoanele din faţă să-şi întrerupă brusc discuţia şi să se uite complice una la alta.

-Uite ce fenomen! A spus ce care de cum se aşezase pe bancă începuse să-şi scoată clipsurile şi brăţara asemănătoare cu colierul.

-Într-adevăr, un fenomen, doamna doctor! a răspuns cealaltă.

-Vă referiţi la părul Alinei? a întrebat mama.

-Da. Sunt de profesie medic pediatru, şi în toată cariera mea, destul de lungă, fiindcă mai am un pic şi ies la pensie, nu am întâlnit un astfel de caz!

-Nu a avut părul aşa când am născut-o! Aceasta s-a întâmplat după ce am tuns-o zero acum trei săptămâni. Înainte avea tot părul la fel, blond şi foarte mătăsos. Dumneavoastră ca medic, ce mă sfătuiţi să fac? Contrastul e foarte mare şi nu numai la culoare, ci la grosimea firului de păr şi la asprime. Cel negru e foarte aspru!

-Numai dacă aş cunoaşte cauza, altfel!…

*

Trenul îşi continua fuga pe şine, oprind din când în când şi lăsând din ce în ce mai puţine persoane. La capăt a coborât toată lumea.

Mama şi-a luat fetiţa în braţe, iar tata a luat bagajele. Erau nerăbdători să ajungă la ei acasă.

Bunica îi aştepta curioasă, să vadă cât a mai crescut Alina. Când i-a văzut părul şi-a făcut cruce.

-Oare ce s-o fi petrecut cu perişorul ei? a întrebat-o mama.

-Cred că ştiu. Ai înţărcat-o?

-Încă nu.

-Bine ai făcut! Ştii de la ce e? De la puicuţa moţată. Mai ţii minte, anul trecut, când dintre toţi puişorii de la cloşcă, îşi era dragă o puicuţă în mod special? Şi tocmai fiindcă era moţată. Ai uitat să-ţi aduci aminte şi să te rogi lui Dumnezeu să nu-ţi dea un copil moţat ca puicuţa aia…Aşa e?

-Aşa e. Nici prin gând nu mi-a trecut!…Într-adevăr, îmi era atât de dragă puicuţa aia, că o ţineam numai în braţe, după cum ştii! Şi tot timpul îi mângâiam şi-i pupam moţul. Acuma ce trebuie să fac, oare?

-Acum n-ai decât să iei fetiţa în braţe, să te aşezi cu ea pe pragul de la uşa casei şi s-o pui la sân. În timp ce fetiţa suge, să te rogi la Dumnezeu să facă ce ştie El, ca să aibă şi Alina noastră părul ca al oricărui om!

*

Alina sugea, iar mama, stând în pragul de la casă se ruga la Dumnezeu.

Cu timpul părul Alinei, în creştet se deschidea la culoare, iar restul se închidea, arătând în totalitate ca mierea arsă. Era o frumuseţe de păr! Diferenţă mai era un pic la grosimea firului şi la asprime.

***

COMENTARII – PRIMII PAŞI CĂTRE FRUMUSEŢE

Curiozitatea copilului, încă din primul an de viaţă este absolut uimitoare. El totdeauna vrea să încerce şi să guste experienţe noi. Ochii săi privesc cu uimire lucrurile, oamenii şi vieţuitoarele din jur şi nu se mai satură, pentru că, pentru el, totul este nou şi fascinant.

Privitul unei flori, a unui fluturaş, o face pe micuţa din povestire să se ridice „copăcel” şi singură să facă primul pas.

Mama, cu intuiţia ei maternă, e cea care, cu preventivă atenţie, îşi dă seama:

Paşii i-ai făcut către frumuseţe! Ce poate fi mai important, decât să faci primi paşi spre frumuseţe?”

Acesta ar fi şi mesajul povestirii. Mereu în căutare de frumos, omul încearcă toată viaţa drumuri noi, cărări nebănuite, cercetează zonele necunoscute.

Că mai şi cade uneori, nu contează. Totul e să stăruie în această căutare.

Uneori, în drumul către cunoaştere, omul descoperă durerea, înfrângerea. Se loveşte de ele, le suportă, dar trece mai departe. Către lumină.

Alteori, cunoaşterea cere jertfe şi sacrificii. Nimic nu e uşor.

În această povestire întâlnim o altă credinţă îndătinată în oameni, aceea că, în perioada prenatală, dacă viitoarea mămică pofteşte ceva sau îi place un lucru sau o fiinţă mai deosebite, s-ar putea ca fătul să iasă cu acele caracteristici ale obiectului preferat.

Astfel, fetiţa a ieşit cu un smoc de păr negru în creştet, precum o găinuşă moţată iubită de mama.

Bunica este cea care dezleagă misterul şi, după săvârşirea unui ritual anume, totul revine la normal.

Autoarea subliniază ideea de a nu ne speria de piedici şi oprelişti, ci, să mergem mai departe spre ţinta noastră, oricât de greu ar părea drumul.

Galaţi, 14 noiembrie 2008 Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: