►Cezarina Adamescu:,,Povestea lui Singurel”

A fost odată un băieţel pe care-l chema SingurEl. Nu-l chema aşa după botez, însă numele lui avea un chicihirez.

Îi plăcea singurătatea şi, vă spun cu toată sinceritatea, căuta un locuşor mai ferit, să rămână singur cu el. De aceea-i spunea SingurEl.

Nu era însă singur pe lume, ba, vă pot spune că era înconjurat de părinţi, de bunici, de unchi şi de mătuşici, de verişori şi verişoare, cât sub lună şi sub soare.

SingurEl se ducea la cinema ori pe terenul de sport şi, nici mort nu voia să fie însoţit de părinţi, la bazin sau la vreun magazin.

Singur la cofetărie, la patiserie, la librărie, la popicărie, la bazar şi la aprozar.

SingurEl petrecea timp berechet pe Internet, unde juca jocuri interesante ori de-a dreptul savante.

Gândurile, cuvintele, faptele lui, pe care nu mai aveai loc să le pui, le atârnase-ntr-un cui. Ce fel de cui mă-ntrebaţi? Din acelea pe care nici nu poţi să le baţi că sunt tari de cap şi când faci: jap! cu ciocanul se-ndoaie, pehlivanul şi nici cu arcanul nu poţi să-l scoţi. Cine poate îi dau câţiva zloţi.

Dar să revenim la SingurEl. Să cheme şi el vreun coleg de-o seamă cu el sau mai măricel, vreun vecin cel puţin, pas! În privinţa asta era lasă-mă să te las.

Aşa, fără motiv, se temea să trăiască în colectiv.

De-aia o mătuşă îl poreclise SingurEl şi-acest nume i se potrivea ca o mănuşă.

Dar, de la vreme, nu mai avu încotro şi trebui să părăsească această atitudine puştească. Era mare de-acum, purta cravată, costum, uneori papion, ca un cocon. Trebuia să iasă în lume, fără ironie şi glume.

Să cunoască tineri ca el, pe care să şi-i aleagă model.

Avea zece ani şi cei de vârsta lui erau fani. Adică adoratori, fie ai unui poet, cu mintea în nori, fie ai vreunui aviator care zbura în decor, sau ai vreunui sportiv nervos şi agresiv, care dădea gol după gol. Odată, la mall, SingurEl văzuse un arlechin şi se amuzase puţin. Era un comic destul de trist pentru un artist. Cu un ochi râdea iar cu altul plângea. Avea nasul roş şi o claie de păr portocaliu, iar costumul lui vişiniu era în carouri pictat de parcă ar fi fost tabla de şah pregătită pentru campionat.

„Acest personaj – gândi SingurEl – seamănă cu mine, niţel. E amuzant şi ştie giumbuşlucuri, o mie. Dacă aş fi mai îndrăzneţ, l-aş întreba cum pot să ajung şi eu aşa ceva.

Tocmai atunci arlechinul jongla cu trei farfurii albăstrii, apoi le-a-nvârtit pe nişte beţe lunguieţe cu o viteză aşa mare, de ziceai că-s farfurii zburătoare.

Tare mult îi plăcea lui SingurEl de arlechihul acel.

Când ajunse acasă, vru numaidecât să jongleze la fel. Bietul de el!

Sparse-o duzină de farfurii, sparse chiar două, apoi găsi în frigider nişte ouă.

Dar am uitat să vi-l descriu pe acest năstruşnic băiat zvăpăiat. SingurEl era nici înăltuţ, nici mărunţel. Era tocmai potrivit pentru un băiat reuşit. Mai mult, era ne-mai-po-me-nit!

Nici în cărţile ilustrate nu întâlneai aşa băiat şi jumătate. Era brunet, cu ochii căprui. Te pierdeai de dragul lui, când îl priveai şi pe loc îl înţelegeai. Dar el, cum v-am spus, pas, să stea la taifas, să caute prietenii printre copii sau printre oamenii mari. Purta ochelari. Într-un fel semăna cu vrăjitorul Harry, dacă-i scoteai ochelarii.

Şi de atât cât învăţase avea coatele roase de bancă, de masă ori de birou, fiindcă, mai nou, îi cumpărase pupitru, unchiul Dumitru.

Şi cum vă spuneam, dacă nu mă întrerupeam, găsise ouă în frigider, şi vru să jongleze cu ele, aruncându-le înspre stele.

E de prisos să vă spun ce omletă a făcut pe pereţi, pe gresii şi pe mochetă, pe bufet şi peste chiuvetă, încât ai fi zis c-au ouat duzini de găini prin vecini, toate odată, ca la armată. Voi să nu faceţi la fel cu acest zvăpăiat SingurEl…

Până să vină mama de la serviciu, ghici ce-a făcut SingurEl?

A curăţat şi a tot frecat la gresie şi la parchet ca un atlet, făcând flotări şi genuflexiuni şi alte minuni de figuri, cu soluţii şi prafuri de curăţat, până s-a lecuit de jonglat.

Şi după atâta zel, se plictisea din nou bietul SingurEl.

Ce-ar fi să-l invităm la noi până joi, să ne jucăm împreună până să dăm cu barda în lună?

Haideţi că acuş are mintea coaptă şi abia vă aşteaptă.

O să vin şi eu cu el să mă amuz niţel.

Fără sfială, poate mai uităm de plictiseală…


%d blogeri au apreciat asta: