►,,Motanul-Precupeţ

A fost odată un motan precupeţ. În fiecare zi vindea un ou şi duminica două.

Într-o zi, cum stătea el în târg şi nu vindea nimic, iacătă să pomeneşte cu împărăteasa, care-i zice:

-Motane-Precupeţe, dă-mi ouă, băiete, că fac cozonac pentru împărat. Şi o să-ţi dau şi ţie o bucată.

Motanul răspunse:

-Măria-Ta, nu mai am ouă şi, în tot târgul, n-ai să găseşti nici unul. Dar nu te supăra şi nu te mânia, că mă duc îndată până în satul vecin şi-ţi aduc ouă cât pofteşti.

Şi odată-şi lungi labele-mustăţile, spinarea şi coada, şi pe loc nestând deloc, porni întins către satul vecin.

Cum ajunse aici, se opri şi începu să strige:

-Fetelor, femeilor, veniţi repede şi-aduceţi ouă, că împărăteasa face cozonac pentru împărat şi vrea să-mi dea şi mie o bucată.

Dar femeile începură să plângă şi să se vaiete zicând:

-Motan-Precupeţe, n-avem ouă, băiete! C-a fost pe aici Gaia-Clonţoaia, şi-a furat ouăle şi puicile, fetele şi curcile, şi ne-a lăsat pe toate supărate şi întristate.

-Aşa? se miră motanul. Atunci ia să mă duc până la celălalt sat.

Şi, lungindu-şi labele-mustăţile, spinarea şi coada, şi pe loc nestând deloc, goni până-n satul vecin. Dar şi aici, nevestele veniră plângând şi zicând:

-Motan-Precupeţe, n-avem ouă, băiete, C-a venit pe-aici Gaia Clonţoaia de-a luat toate ouăle, fetele şi gâştele, şi ne-a lăsat fără nici un gălbenuş.

Atunci motanul goni până în alt sat şi tot aşa, cale de zece sate. Auzind şi aici despre tâlhăriile şi ticăloşiile Clonşoaiei, odată s-a mâniat şi-odată s-a supărat şi-a zis:

-Da’ cine-i căpcăuna asta şi pe unde o fi locuind?

Femeile l-au dus pe drumul care ieşea din sat, i l-au arătat şi i-au spus:

-Uite, vezi drumul ăsta? Pe-aici a apucat-o Gaia Clonţoaia şi de-a lungul se tot vede săpat un şanţ, că baba cam trage de-un picior. Dacă o ţii întruna pe urmele astea, o să dai la capăt de sălaşul hoţomanei.

Motanul porni. Mai fugea, mai umbla, mai mieuna, iar după o zi şi o noapte a ajuns la o casă de ţară, care avea jur-împrejur coteţe cu găini şi puici, raţe şi fete, bibilici şi curci.

De bună seamă că aici locuia Gaia Clonţoaia.

Montanul începu să strige:

-Gaie-Clonţoaie, ieşi repede afară că am venit să-mi dai înapoi curcile şi fetele, gâştele şi puicile.

-Da’ cine eşti tu, de îndrăzneşti să glăsuieşti aşa?

-Eu sunt Motan-Precupeţ şi mă hrănesc numai cu cozonac de la împărat.

Auzind vorbele acestea, Gaia –Clonţoaia veni repede să-l vadă.

Avea un cioc ascuţit de pasăre, urechi lungi de iepure şi trup coşcovit de babă.

-Cu ce vrei să ne luptăm? îl întrebă ea, sărind prin ogradă. Din urechi să ne urechiem, din ciocuri să ne ciocănim sau din frunţi să ne înfruntăm?

-Ba din coadă că-i mai lungă! răspunse motanul zbârlindu-se straşnic.

Şi, fără să-i dea vreme să se ferească, Motan-Precupeţ îşi azvârli coada spre ea şi i-o încolăci de trei ori în jurul gâtului.

Gaia Clonţoaia de abia mai putu să cârâie:

-Motan-Precupeţe iartă-mă, băiete, că-ţi dau ouăle şi puicile, fetele şi curcile.

Dar motanul o mai strânse un pic, zicându-i:

-Gaie-Clonţoaie, te iert dacă juri că de azi încolo te vei pocăi şi vei ronţăi doar pătrunjei şi lăptuci.

-Pătrunjei şi lăptuci, stafide şi nuci, strigă Gaia-Clonţoaia, şi pe dată motanul o slobozi.

Atunci Gaia-Clonţoaia, bucuroasă, luă de pe gard o broboadă mare, pusă la uscat la soare, şi aşeză înăuntru oile şi puicile, găinile şi fetele, raţele şi gâştele. Motanul luă broboada şi lungindu-şi labele-mustăţile, spinarea şi coada, şi pe loc nestând deloc, porni înapoi peste zece sate.

Pe unde ajungea, lăsa fetele şi puicile, găinile şi curcile, dar ouăle le lua mai departe să le ducă la împărăţie.

Şi a copt împărăteasa un cozonac mare şi înalt cât un palat. Dar l-a mâncat împăratul până la ultima bucăţică şi nu i-a lăsat Motanului-Precupeţ nimic.

***

COMENTARII

Basmele poematice ale Martei Cozmin au un farmec aparte, nu numai prin muzicalitatea şi rima de pe alocuri, care le fac foarte plăcute la auz şi citit, dar prin iscusinţa de a-şi construi personajele şi intriga.

Eroii Martei Cozmin, „cu toate că n-au nici unele, nu duc lipsă de nimic”.

Întâmplările se petrec „sub privirea lunii” ori „la lumină de stele”.

Un „râu de vreme” se scurge la vale şi toţi vor să-l ajungă, să se scalde în el, dar nu-i chip.

Animalele au comportamente şi îndeletniciri omeneşti şi nimeni nu se miră.

De altfel, când este vorba de poveşti, nimeni nu trebuie să se mire pentru că totul este foarte, foarte adevărat.

Motanul e precupeţ, vinde ouă la târg. Dar, când vine împărăteasa să cumpere ouă pentru un cozonac, Motanul-Precupeţ nu are ouă.

El pleacă să caute ouă, „îşi lungi labele-mustăţile, spinarea şi coada” şi ajunge imediat în satul vecin. Nici acolo nu-i chip să găsească puicuţe sau ouă, fiindcă Gaia-Clonţoaia a făcut ravagii prin poiată. Ea e cea care, cale de zece sate fură „ouăle, fetele, şi gâştele, curcile şi puicile”.

Când în sfârşit, Motanul-Precupeţ ajunge la casa Gaiei-Clonţoaia şi o provoacă la luptă dreaptă, cu coada, aceasta cedează şi-i promite că-i va înapoia toate ouăle, găinile, curcile şi fetele furate.

E foarte curios cum, în poveştile Martei, personajele negative nu sunt nimicite. Povestitoarea le acordă o şansă să se transforme în personaje pozitive. Astfel, Gaia-Clonţoaia se pocăieşte şi repară răul făcut, înapoiază cele furate.

Aceasta este o atitudine creştinească şi autoarea subliniază că, dacă îndrepţi răul făcut, poţi să fii din nou o persoană cumsecade şi bună în ochii lui Dumnezeu.

Bineînţeles că Motanul-Precupeţ, recuperând mărfurile furate, se reîntoarce la palat şi îi dă împărătesei ouăle. Aceasta coace un cozonac uriaş. Dar, promisiunea de a-i da şi motanului o bucată nu e îndeplinită. Şi iarăşi este curios cum, lăcomia împăratului întrece demnitatea şi cuvântul dat şi povestea rămâne în suspans, pentru că nu se mai relatează ce a făcut motanul de supărare că n-a primit nimic pentru fapta sa de ispravă.

În viaţă se întâmplă ca după muncă să nu primeşti nimic de la oameni. Dar, rămâne fapta bună înscrisă în cartea vieţii tale. Lucru cu mult mai folositor.

Galaţi, 23 noiembrie 2008 Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: