►,,În poiana lui Moş Decembrie”

AU FOST ODATĂ DOI BĂIEŢI ŞI O FATĂ: Panait, Mariana şi Andrei. Când s-a născut Panait, bunicul a sădit în grădină un cireş. Pentru Mariana a altoit un măr, iar la naşterea lui Andrei a adus un pui de brad.

Copiii şi pomii creşteau sănătoşi şi voinici, iar când cireşul şi mărul au început să dea roade, fraţii cei mari nu mai ştiau ce să mai facă de bucurie. Doar că ei nu erau prea darnici cu cireşele şi merele lor, lui Andrei abia dacă-i dădeau câteva, zicându-i:

-Du-te la brăduţul tău şi cere de la el!

Auzindu-i, Andrei se întrista, iar când atingea crengile verzi şi plăcut mirositoare ale copăcelului său, inima i se umplea de mângâiere.

Iarna, cireşul şi mărul se strângeau zgribuliţi sub glugile lor de zăpadă; bradul, în schimb, se înălţa din zi în zi mai semeţ şi mai strălucitor.

Andrei, de cum deschidea ochii, fugea la geam să-l zărească. Iar seara, nu se culca înainte să-i şoptească: „Somn uşor!”

Într-o noapte de decembrie, când grădina scânteia în lumina lunei, Andrei se deşteptă cu gândul la brad.

Alergă la fereastră şi, ce să vadă? Copăcelul, încălţat cu cizme din blană de viezure, tropăia pe zăpadă, croindu-şi drum spre poartă. Băiatul vru să-l strige, să-l oprească, dar simţi o moleşeală şi se vârî înapoi în pat.

Dimineaţa, bradul picotea la locul său, de parcă nici nu s-ar fi clintit vreodată din grădină.

În noaptea următoare, Andrei pândi după perdea şi, când îl văzu tropăind cu cizmele printre troiene, îşi îmbrăcă repede paltonul şi fugi după el.

Brăduţul apucase pe cărarea spre munte cu mers vârtos şi grăbit. Noroc că urmele i se vedeau bine, aşa că Andrei nu se rătăci şi ajunse la o poiană, unde se adunaseră pâlcuri-pâlcuri de brazi de toate vârstele şi mărimile, purtând cu toţii cizme din blană de viezure.

În partea de sus a poienii, călare pe o buturugă, stătea un moşneag cu barbă lungă, albă, care avea pe nas, în loc de ochelari, un covrig şi le depăna brazilor o poveste. Pe măsură ce aceştia ascultau, se făceau mai sclipitori şi mai puternici.

-Andrei, vino la mine! spuse deodată bătrânul, măsurându-l prin găurile covrigului.

Băiatul se uită de jur împrejur.

Poiana se golise, ningea, şi acum rămăseseră numai ei doi.

-Eu sunt Moş Decembrie, prietenul brazilor, şi-mi place să-i hrănesc cu poveşti. Ştiu bine că ai şi tu un brăduţ în grădină şi că ai venit aici pe urmele lui. Spune-mi, de ce ţi-e atât de drag?

Andrei îl privi şovăitor:

l iubesc…pentru că e frumos!

-Eşti un copil cuminte, murmură Moş Decembrie. Ai înţeles ceea ce mulţi încă nu ştiu! Aşa e. Unele lucruri trebuie iubite pentru frumuseţea lor. Acum, vino, încalecă repede lângă mine pe buturugă, să te duc acasă.

Andrei sări pe buturugă. De abia atunci văzu că aceasta era o sanie trasă de şase vulpi tăcute şi albe, care porniră la vale, spulberând zăpada într-un nor albăstrui.

***

COMENTARII

Şi brazilor le place să asculte poveşti. Ca şi vouă. Drept pentru care, ei se încalţă în cizme din blană de viezure şi pornesc în poiană, noaptea, tropăind prin zăpadă, să asculte poveştile unui moşneag cu barbă lungă, albă şi cu un covrig pe nas în loc de ochelari. Moşul nu e altul decât Moş Decembrie, prietenul brazilor pe care-i hrăneşte cu poveşti.

Andrei are şi el un brăduţ în grădină, sădit de bunicul. El îl iubeşte, nu pentru fructele pe care le-ar putea culege şi mânca de la el, aşa cum Panait şi Marina culeg de la măr şi de la cireş. Andrei îl iubeşte pur şi simplu. Şi inima lui se umple de mângâiere, când îi atinge crengile verzi şi plăcut mirositoare.

Andrei vorbeşte cu prietenul său brăduţul şi-i urează: Noapte bună. Iar dimineaţa, primul gând este să se ducă la fereastră să vadă ce mai face bradul.

Într-o noapte, văzându-l pe acesta cum pleacă, se ia după urmele lui şi ajunge în poieniţa unde brazii ascultă poveştile lui Moş Decembrie.

Băieţelul află de la Moş Decembrie o taină preţioasă că unele lucruri trebuie iubite pentru frumuseţea lor. Acesta este mesajul poveştii.

O poveste pilduitoare despre bucuria de a dărui, de a fi bun la suflet şi generos. Şi, mai ales, de a te mulţumi cu darurile ce ţi-au fost încredinţate.

Şi voi puteţi avea un copăcel pe care să-l îngrijiţi şi să-l iubiţi. Fiindcă pomul este un prieten de nădejde. Vă va oferi umbră, răcoare, flori, parfum, roade bune, seminţe.

Ori, numai frumuseţe, la fel ca brăduţul lui Andrei.

Şi când îl aduceţi în Ajun de Crăciun în casă şi-l împodobiţi cu globuleţe şi beteală, nici un alt pom nu poate fi mai frumos. Nu-i aşa?

Galaţi, 21 noiembrie 2008 Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: