►,,PANAIT-BĂIATUL ŞI PANAIT-DE-ZĂPADĂ”

PENTRU CĂ PANAIT FUGEA MEREU SĂ SE LIPEASCĂ DE CĂLDURA BOBEI, în loc să se joace pe afară, şi pentru că iarna era totuşi atât de frumoasă, Andrei şi Marina au făcut un om de zăpadă care semăna destul de bine cu fratele lor.

Într-o zi când Panait trecea pe lângă omul de zăpadă şi se grăbea să intre în casă, zgribulit ca de obicei, se simţi apucat de mâneca hainei.

-Stai! Unde fugi aşa? Azi e sâmbătă. Vino cu mine! Vreau să te duc la Moş Februarie.

-La Moş Februarie? murmură băiatul. Uite, că merg!

Panait-de-zăpadă o luă hotărât înainte şi sări peste gardul grădinii. Panait-băiatul, ce să facă? Deşi nu-i stătea în fire, sări şi el. Dincolo de gard erau pregătite două perechi de schiuri.

Panait de zăpadă şi Panait băiatul le-au încălţat şi au pornit repede la drum, pe sub bolţile unui tunel de omăt violet. Panait-de-zăpadă se avântă înăuntru, Panait-băiatul după el.

Au ajuns astfel la un iaz îngheţat, pe care patinau o mulţime de oameni de zăpadă, chiuind cu nasurile de morcov în vânt.

Zărindu-i pe noii veniţi, au ieşit să-i întâmpine, şi-au dezlegat patinele şi au început să arunce cu bulgări de zăpadă, să se zbenguie şi să sară capra unii peste alţii.

Panait-de-zăpadă alergă la ei şi se amestecă în zăpadă, dar Panait-băiatul se duse alături pe un dâmb, ridicându-şi, rebegit, gulerul paltonului.

Cum privea de jur împrejur, încercând să-l zărească pe Moş Februarie, dădu cu ochii de un iepure şchiop, care ţopăia prin zăpadă.

-Sărmanul, pesemne că-i este tare frig! îşi zise băiatul şi, prinzând iepurele, care nu se ferea, îl luă în braţe, să-l încălzească.

Deodată acesta sări jos, îşi frecă iute urechile lungi una de cealaltă i se prefăcu într-un moşneag, care purta drept ochelari un covrig şi-l cerceta zâmbind pe Panait. La cingătoare îi atârna un mănunchi de clopoţei argintii.

-Nu eşti un copil rău, grăi el. De aceea am să-ţi fac şi eu un bine. Sunt Moş Februarie. Spune-mi, ce doreşti?

-Moş Februarie, spuse băiatul sfios, aş vrea să fiu şi eu la fel cu ceilalţi copii, să mă dau pe derdeluş şi să stau afară cu ei, fără să-mi fie întotdeauna frig şi să mă usture nasul şi mâinile.

-Ştiam eu ceva despre asta de la Panait-de-zăpadă. Vezi tu, şi eu am fost cam mototol când eram mic, toată vremea îmi plăcea să mi-o petrec în casă, lângă mamă, de aceea am rămas mai scurt decât fraţii mei. N-aş vrea să păţeşti şi tu la fel. Uite, ia un clopoţel din legătura aceasta şi agaţă-l afară, la fereastra odăii tale. Ori de câte ori va porni să sune, vei alerga vesel la joacă, fără să-ţi pese de ninsoare şi ger.

Băiatul îşi plecă fruntea cam neîncrezător, dar numai o clipă. Clopoţelul cânta în mâna lui cu atâta voioşie încât îl pătrunse o poftă straşnică să alerge şi să se tăvălească prin zăpadă.

-Îţi mulţumesc, Moş Februarie, îţi mulţumesc!

Şi, pe dată, porni chiuind să-şi cheme fraţii şi să se bucure împreună de ultimele zile frumoase de iarnă. Iar Panait-de-zăpadă, cel cu nasul de morcov, de-abia se putea ţine pe urmele lui.

***

COMENTARII

Un băiat, Panait şi un om de zăpadă cu acelaşi nume! Ce poate fi mai năstruşnic? Şi totodată, mai obişnuit!… Care băieţel n-a ridicat cu mânuţele proprii, udându-şi mănuşile de lână împletite de bunica, un om adevărat de zăpadă? Şi cui nu i-au îngheţat mâinile şi nasul, ba chiar şi picioarele până să termine acest uriaş simbol al iernii îmbrăcat în haină de nea?

Oamenii de zăpadă semănă foarte mult între ei. Ai zice că sunt fraţi. În primul rând, că sunt…albi din cap şi până-n poale. Că de picioare nu poate fi vorba. Ele sunt ascunse de mantia lungă.

Apoi, că au toţi, oale ciobite pe cap. În al treilea rând, că au câte un ardei roşu în loc de nas. Ori un morcov portocaliu şi dulce, după gust.

Şi încă un amănunt demn de ţinut minte: Poartă la subsuoară – câte o mătură fermecată. Sunt nespus de hazlii cu toţii şi fac numai năzdrăvănii.

Iată un om de zăpadă sportiv! Alergând pe schiuri!

Nimic neobişnuit. Schiatul e doar un sport de iarnă Şi ei adoră aceste sporturi: patinatul, schiatul, datul cu săniuţa pe derdeluş, sau cu bobul. Ori măcar cu un sac de plastic. Dar cel mai frumos sport de iarnă ştiţi care-i? BULGĂRITUL CU ZĂPADĂ! Am văzut eu oameni cât se poate de serioşi care se bulgăresc. Dară-mi-te, oameni de zăpadă bulgăriţi de copii. Sau invers.

În sfârşit, era mai curios dacă ar fi fost un înotător! Dar cum, în poveste, totul e posibil…

Ce, parcă la Pol, printre gheţuri, nu sunt omuleţi de zăpadă? Întrebaţi pinguinii care, deşi-s îmbrăcaţi în frac, par şi ei nişte omuleţi, Mai ales când alunecă pe gheţuş spre ocean, să aducă peşte pinguiniţelor care au grijă de ouă. Uneori chiar taţii le învelesc în puful lor, ca să nu răcească puişorul şi, aşa, cu oul între picioruşe, merg pâş-pâş, paşi mărunţei, prin zăpadă, cale de kilometri. Când se odihnesc unul lângă celălalt, în colonii, şi cade zăpadă peste ei, par…eschimoşi.

Dar omăt violet? Cine-a mai văzut? În fine, fie şi violet, numai verde să nu fie că atunci vine primăvara.

Panait-băiatul se plângea mereu de frig şi nu voia să se joace prin zăpadă alături de fraţii săi. Lui îi îngheţau prea repede mâinile şi nasul. Voia să stea mai mult la gura vetrei. Dar iată că, Panait-de-zăpadă îl ia cu sine cu schiurile pe un iaz îngheţat, unde se zbenguiau mulţi oameni de zăpadă. Panait-băiatul dă cu ochii de un iepure şchiop, care se dovedeşte a fi chiar Moş Februarie. Şi acesta îi îndeplineşte dorinţa de a fi la fel ca şi ceilalţi copii, să-i placă zăpada, să nu se teamă de îngheţul năsucului ori a mâinilor. Sfatul Moşului Februarie este de a se bucura de aceste minuni ale copilăriei, fără să se teamă de nimic. Pentru că, dacă vrei ceva cu adevărat, înfrunţi orice risc sau greutate şi obţii, spre bucuria sufletului tău.

Şi astfel Panait-băiatul a putut şi el să se bucure de binefacerile zăpezii şi ale copilăriei cu care nu se va mai întâlni decât arareori, şi atunci, doar în amintire sau în cărţile de poveşti.

Galaţi, 29 noiembrie 2008

Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: