-Ioan Miclău:,,Ceapa şi pătrunjelul”

Se povesteşte până în ziua de azi, cum odată,  pe vremuri, trăind în aceeaşi

grădină şi în bună vecinătate, Ceapa începu a se lăuda în faţa  Pătrunjelului despre familia sa aleasă,  “alium cepa”, care la rândul ei aparţine celei “Liliaceae”. Apoi despre rubedeniile ei, prazul, usturoiul, shalotul, laleaua cea frumoasă şi celelalte.

Cum Pătrunjelul asculta liniştit doar  uşor clătinându-şi frunzele sale ornate, ceapa continuă povestirea sa cu multă mândrie:

-Eu sunt cea mai veche plantă, zarzavatul cel mai căutat şi folosit la bucătării. Până şi filosofii lumii m-au cercetat, egiptenii antici mă asemănau cu însuşi Universul. Ei, ce zici Patrunjelule? O ceapă, aşa cum mă vezi, sunt simbol al marelui univers! De când sunt indienii indieni şi chinezii chinezi, eu sunt onorată şi la bucătăria lor!

-Bine, bine, Ceapă, numai faptul că stai lângă mine în această grădină frumoasă, e un semn bun pentru tine, de recuoaşterea ce o ai la Grădinarul nostru, dar se pare că tu nu mă cunoşti prea bine pe mine, îi răspunse Pătrunjelul. Apoi, uiţi că uneori eşti atât de obraznică încât faci oamenii să lăcrimeze numai cât se ating de tine!

-Ascultă tu, Pătrunjelule, sunt curioasă să te cunosc, dar să ştii că eu sunt  şi farmacistă, iar când îi fac pe oameni să lăcrimeze, de fapt le spăl ochii de praf şi uscăciuni! Aşa să ştii!…

-Dacă tu eşti o farmacistă, îi răspunse Pătrunjelul, să ştii că eu sunt un doctor! Numele meu latin este “Petroselinum crispum”, am şi eu rudenii nobile, numai să-ţi amintesc câteva mai de seamă cum sunt: mărarul, ţelina, leuşteanul, morcovul, sfecla roşie, cu toţii farmacişti licenţiaţi! De mai mult de două mii de ani trăiesc peste tot în lume, cresc şi în piatră! Aşa să ştii… Apoi eu sunt însuşi leac de vindecare până şi la muşcăturile otrăvitoare ale scorpionilor. Sunt şi sirop dulce ce întăreşte creierul oamenilor, frunzele mele curăţă  rinichii şi întăresc inimile  fiinţelor! Mă folosesc până în ziua de azi toate  popoarele mediteraniene, mă au de bine şi bucătăriile engleze cărora m-au dăruit romanii cei antici, ce să mai zic de bucătăriile francezilor şi ale grecilor!  În ţara acestui grădinar ce ne udă  acum rădăcinile şi ne aşează în această povestire, am existat din totdeauna după cât îmi aduc aminte!”

-Hai, mai taci din gură se încruntă ceapa, căci uite, iar vine să ne ude cu apă, ca să creştem bine şi folositoare!

Ioan Miclău – Australia, 2009


%d blogeri au apreciat asta: