-Stănescu Aurel Avram:,,Eterna copilărie”

Continuare…

Viaţa în capsulă

Portalul era încărcat cu aeronave până aproape de capacitatea maximă… o mulţime căutau adăpost. Se anunţase o furtună electromagnetică neobişnuit de puternică.

Pe Radu, comandantul aeronavei, îngrijorarea îl devastase însă chiar atunci auzi un mesaj îmbucurător: i se permise aterizarea în ultima clipă pe un aerodrom îndepărtat.

Pericolul fusese iminent. El cu echipajul se întorceau dintr-o misiune riscantă, care durase extrem de mult.

Ar fi fost culmea să  nu reuşească şi să evite coama vântului solar  care îi putea apropia de casă sau abate cu câteva grade de la traseu… ceea ce însemna alţi ani de căutări!

Cu mari eforturi au prins coada furtunii şi acum se luptau, ca nu cumva să devieze de la ruta stabilită precis.

Motoarele huruiau monoton arătându-i că totul decurge normal. În modulul patru era linişte şi căldură..

A răsuflat uşurat… izbutise să aşeze nava lin în peisajul bizar din alte universuri. Altfel ar fi riscat să se îndepărteze de planeta albastră cu marginile zdrenţuite şi gheţuri veşnice la cei trei poli. Era nor, însă vizibilitatea bună… cei patru sateliţi verzui, întunecaţi  şi  cei doi sori cenuşii aruncau lumini crepusculare. La el în cameră era zăpuşeală. Se defectase termostatul ambient şi până a doua zi, când sosea echipa de intervenţii, nu avea ce face.

În grădină un greiere borţos cânta de zor din vioara căreia i se mai rupsese o coardă şi culmea! Se alăturase toată orchestra şi astfel îl acopereau confraţii… aveau de gând să ţină un concert de să i se ducă pomina!

El borţosul, era poreclit Paganini de când cântase cu o violă căreia îi pocneau corzile regulat.

–   Ţârrr! Ţârrr! striga greieraşul revoltat din scripcă, interpretând melodia vestită de  Haydn  din oboi şi coarde! Bine că avea un arcuş sprinten dăruit de bunicul şi care-l scosese de multe ori din încurcătură. Licuricii îl pândeau geloşi aruncând scântei printre straturi.

Deodată un fulger spintecă întunericul urmat de un tunet, care îl băga pe Radu sub cearşafuri. Îngrozit chemă ajutoare zbierând piţigăiat:

–          Bunic-o! Bunic-o!

Pare că totuşi furtuna se apropie şi peste grădină se aşternu acalmia… lansă câteva supoziţii:

–          Greierii s-au ascuns în căsuţa lor de sub pământ! bunica îl contrazise,

–          Nu! S-au pitit după câteva frunze mai răsărite!

Ploaia caldă porni liniştit… se aşternu tăcerea peste grădini, întreruptă de  răpăitul monoton al picăturilor de apă, care curând se transformară în bulbuci.

. În capsula semirotundă, ermetic închisă toţi urmăreau desene animate la televizor.

Instantaneu în noul portal se făcu îngrămădeală… serveau cereale cu lapte!

Radu luă fericit o linguriţă, apoi alta şi le pierdu şirul!

Afară furtuna se potolise, stelele se iveau pâlpâind. Acum avea posibilitatea s-adoarmă cu misiunea îndeplinită… era fără grijă, pusese baterii la toate jucăriile!

Ce-i place să folosească cuvinte deosebite! Îi lasă cu gura căscată pe cei mari. Azi de exemplu învăţase o mulţime: portal, furtuni electromagnetice, crepuscular, supoziţii, ermetic, ambient… însă era obosit, încet gândurile se răvăşiră dansând cu mulţimea de licurici şi greieri grăbiţi să prindă aeronava de pe portalul 17!

Glasul bunicii se pierdu citindu-i o poveste la microfon…

Stănescu Aurel Avram


%d blogeri au apreciat asta: