-Stănescu Aurel Avram:,,Eterna copilărie”

TANDREŢE COPILĂREASCĂ

De câteva zile suntem asediaţi de toţi căţeii vecinilor şi ţinem poarta închisă.
De obicei nu este aşa, dar acum ,,vinovata“ este Missy… Vişla mea de vânătoare, singura căţeluşă de pe strada mea. Îl aud pe Radu, nepotul meu… are 4 ani, s-a cocoţat pe poartă şi strigă:
– Sonia… Sonia… vino şi dă-mi un pupic!
Din partea nevăzută se aud zgomote nedesluşite… aud din nou:
– Hai Sonia… vino şi dă-mi un pupic!
Sonia, o zvârlugă de fată, nepoţica vecinilor, e mare – are deja doi ani şi jumătate!
Desluşesc vocea cristalină, puţin repezită a fetiţei:
– Mă duc la ’adu să-i dau un pupic!
Glasul vecinei se aude limpede:
– Îţi dau eu un pupic, de nu poţi să-l duci!
-T’ebuie să mă duc… ale poa’ta închisă…
…………………………………………….
Scena se repetă în alt timp… alţi actori… acelaşi scenariu!

RADU SE…MĂRITĂ


La grădină

Vecinele legau roşiile. Sonia cea mică îşi făcea de lucru, încercând să descurce aţele. Deodată izbucni:
– Tanti Ani, cum o cheamă pe mama ta?
– Ce treabă ai cu ea?
– Mama mea e o doamnă! Îşi face unghiile!
– Şi noi ce suntem?
– Voi munciţi!
Râzând, cei mari şi-au văzut de lucru mai departe; se auzi iar vocea celei mici:
– Tanti Ani, unde e Radu?
– La grădiniţă, trebuie să vină!
– Eu o să mă mărit cu Radu!
– Dar l-ai întrebat? Poate el nu-i de acord.
– Şi care-i problema ta?
Iar râsete. Apare în sfârşit Radu şi Sonia îi spune hotărâtă:
– Radu, te măriţi cu mine! Radu, puţin derutat în eu-l lui, răspunde:
– Nu vreau! Eu mă mărit cu Claudia.
– Ba nu, o să te măriţi cu mine! Radu, cu ochii în lacrimi, îi spune maică-si încet:
– Nu-i aşa, mami, că eu o să mă mărit cu Claudia?
Bunică-su… adică eu – îl sfătuieşte:
– Cel mai bine te măriţi cu amândouă!
– Nu! Un nu ferm fără replică şi o privire încăpăţânată. Totuşi apelează din priviri iar la maică-sa, care decide:
– Lăsaţi băiatul în pace! Se mărită cu cine vrea!
Atâta verticalitate nu credeam că poate exista într-un bărbat…

MICUL ACTOR

Când s-a trezit dimineaţă a avut grijă să-şi pună cămăşuţa într-o pungă.

Azi are serbare. Ştie toate rolurile celorlalţi copii dar îi este frică să nu se încurce.

Când au început spectacolul, a spus rolul cursiv şi a rămas la locul lui, îi era somn. Si-a pus capul pe umărul fetiţei de lângă el şi-a adormit… visa dar, s-a trezit când toţi copii au început să ţopăie pe scenă.

Asta îi place cel mai mult !

După ce au terminat rolurile, toţi copii s-au amestecat cu părinţii ; bunica l-a sărutat veselă şi au plecat acasă.

De ce niciodată nu vine bunicul să-l vadă ţopăind ?

RĂZBOINICI…  INOFENSIVI

Stau relaxat privind la TV.

Deodată… apare Radu înfuriat.  Cu privirea fixă, aruncând scântei de mânie.   Cu paşi de uriaş, săltaţi şi rari se îndreaptă spre patul meu. Este înarmat până-n dinţi.  E înspăimântător.  Un zâmbet caraghios îi schimonoseşte  faţa. Obrajii i se umflă, pufăie fioros. Măselele îi scrâşnesc înfiorător, pe nări îi ies flăcări de mânie .

Mi se face frică… mai face un pas. În dreapta ţine o puşcă cu laser ultrasofisicată, în stânga ambalajul de la cutia cu praline, bineînţeles goală.

E şi mai îndârjit.  Mai face un pas.. nu mă pot apăra decât cu bastonul… tremur ! Mă fac mic… mic de tot!  Mai face un pas. Trebuie să mă feresc dar n-am cum… şi tremur în continuare. O tobă minusculă trecută de-a curmezişul pieptului, îi  întregeşte aspectul înfiorător de mic războinic !

Pe neaşteptate, sare pe mine cu-n strigăt victorios, ca o lăcustă vicleană.

-Ajutor ! strig eu pervers, dovedindu-l cu o tură de şold! Îl imobilizez. Îi ţintuiesc capul la perete.  Îi strivesc faţa, nasul şi gura.  Îi prind dibaci, mîinile şi picioarele la un loc frângându-l în două.

Puşca a zburat! Cutia e a mea! Se zbate neputincios… îşi eliberează o mână… apoi cealaltă !  Fuge, se repliază ! Ţipă  furios.. LUPTE !

Politică de învăluire.. iar se pregăteşte de-asalt ! Îşi încordează zdravăn capul în piept. Se  repede în antebraţul meu fixat între perne cu toată viteza. Se propteşte cu forţă, de mâna mea validă… împinge cât poate el de tare !

Toată energia i s-a catalizat în punctişoare din creştet şi picioare.

Stă bazat pe pumnul meu în cumpănă. Echilibru perfect !

Îl mai las o clipă să-şi savureze victoria !  Folosesc o eschivă şi îi eliberez calea ! Pierzâdu-şi stabilitatea se prăbuşeşte cu faţa în jos.

Hohotesc ! Nu mai poate mişca, nu mai poate răsufla.. e al meu !

Îl iau la gâdilat. Fuge… am învins !

Care din noi!?

În retragere confiscă o unghie rătăcită pe birou. Mimez că îmi trebuie. Aleargă pe scări ! Urlu să mi-o dea imediat înapoi! Intră în camera lui şi-o ascunde… are interdicţie să mai coboare.

Circ !  Îşi pregăteşte arsenalul pentru lupta următoare.

Îl simt pe la uşă. Îl avertizez cu-n glas ameninţător,

– Iar ai venit !? Totul se reia… adio serial!

Dimineaţă, linişte.  Îşi cară o pungă cu lucruri utile. Pistoale, maşinuţe, roboţi.  Dă cu ochii de mine.. e serios.

–          Eşti supărat ? îl întreb,

–          Nu ! Mă duc la serviciu* !


Stănescu Aurel Avram


–––––––––––––––––––––

*serviciu – grădiniţă


Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: