-Titina Nica ŢENE:,,CURCA „

Un cer albastru ca vioreaua prevestea o zi splendidă.Căldura juca în aer. Era ora prânzului. Nu aveam ceas.Dar ştiam de la tata că dacă umbra trunchiului salcâmului ajunge la baza trunchiului mărului din colţul ogrăzi este ora 11.Aşa socoteam timpul, ora 11- prâmzul, ora 16-amiază, umbra salcâmului prelungă ajungea în colţul celălalt, în dreptul coteţului de găini, şi ora 20- seara şi apoi noaptea cu stelele cât cepele puse la uscat de mama în podul casei.

Fiind în vacanţa mare, dimineaţa ieşea din discuţie, că noi ne trezeam numai la prânz, când soarele îşi trimitea o rază pe geam şi găinile se cuibăreau sub umbra salcâmului ajunsă până la măr. Părinţii se “ sculau cu noaptea în cap“ şi plecau la munca câmpului. Când îmi spunea mama că ei se scoală cu  “ noaptea în cap “ eu chiar mă uitam în capul ei să văd unde este noaptea. Împreună cu părinţii, mergeau la câmp şi cei trei fraţi mai mari. Eu, care pe atunci aveam zece ani, stăteam acasă cu încă trei fraţi mai mici. Când raza soarelui, ca o suliţă, intra pe fereastră, mă trezeam prima. Mă uitam pe fereastră să văd poziţia umbrei salcâmului, să ştiu cât este ceasul, şi apoi căutam pe măsuţă biletul de la mama, în care ne scria instrucţiunile pentru ziua aceea. Azi, mama scria:” De trei săptămâni curca nu mai ouă acasă. Urmăriţo! Vedeţi că are obiceiul să meargă în tufişurile de margini din Dadeşu “. Era palpitant. Trezeam fraţii.Mâncam ceva în fugă şi ieşeam în curte. Deşi era prânzul, adică umbra salcâmului era la baza trunchiului mărului, pâcla de ceaţă nu se ridicase de pe Dadeş. Prima dată dădeam să mănânce la păsări.Luam  în pumni grâu şi, sărind într-un picior, strigam cât ne ţinea gura: pi, pi, pi, pui, pui, pui…! Se strângeau în jurul nostrue certau şi mâncau. Apoi, găinile, cu cotcodăcitul lor prelung, se duceau să ouă în cuibarele făcute pe prispa pătulului cu drugi de porumb. Raţele ouau pe malul râului Beica. Dar noi, în acea zi, aveam o misiune importantă: să urmărim curca. Ne-am ascuns în spatele casei, trăgând cu ochii la …urmăritoare. Curca, văzând că nu e nimeni în jur, a început: cau, cau, cau! Şi a luat-o încet spre Dadeşu. Noi după ea. Ne-am ascuns în porumbii care erau încă odată mai înalţi decât noi. Parcă presimţea curca ceva…Se oprea, ridica un picior, şi asculta. Stătea câteva minute de ni se păreau cât o zi de post, şi asculta. Apoi iarăşi: cau, cau, cau! Pornind cu paşi vioi spre mărăcinii din dadeşu. A intrat într-un mărăcine.Noi, cu mâinile straşină  să nu ne intre soarele în ochi, am aşteptat un sfert de ceas, care ni s-a părut cât un”car de vreme “, Când a ieşit, am lăsato să plece şi noi…ţuşi în tufiş. Acolo minune, un cuib, frumos construit, cu douăzeci de ouă mari, pistruiate. Eram în culmea fericirii.Le-am adunat în poală şi victorioşi, de parcă cucerisem Roma, ne-am îndreptat spre casă. Sera, mama ne-a sărutat şi ne-a făcut o omletă cât soarele de mare.

Titina Nica ŢENE

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: