-Mariana Lazanu:,,Poveşti pentru Georgiana”- două poveşti cu pisicuţe

Pisicuţa Andruţa

Dragii mei ştrengari, ia mai lăsaţi voi puţin joaca şi treceţi încoace, lângă mătuşica, să vă spună ea povestea unei pisicuţe frumoase cum nici că s-a mai văzut de-atunci. Aşa! Haideţi acum să ascultăm cu toţii povestea.

A fost odată ca niciodată o pisicuţă tare drăgălaşă şi jucăuşă nevoie mare, pe care o chema Andruţa. Lumea cea largă e plină de pisici, dar vedeţi bine că nici una nu era ca Andruţa. Ea avea ochii mari şi verzi ca frunzele de nuc, blăniţa tigrată şi ruginie, ca ierburile toamnei, iar în vârful urechiuţelor avea câte un moţ! Ce să mai lungim vorba? Andruţa era cea mai mică pisică din câte s-au văzut vreodată, dar şi cea mai frumoasă.

De o bună bucată de vreme, pisicuţa noastră dormea într-un parc, dar nici ea nu mai ştia biata cum ajunsese acolo. Pesemne că se pierduse de mămica ei şi de aceea stătea mai mereu zgribulită, temându-se de pisicile mai mari sau de câini.

Într-o zi frumoasă şi caldă de toamnă, iată că o doamnă cu suflet bun a văzut-o pe Andruţa şi a întrebat-o:

-Dragă pisicuţă, nu vrei să mergi la mine acasă? Hai, nu vrei să fii pisicuţa mea?

-Miaau! Miaau! a răspuns Andruţa alintându-se, merg cu tine, dacă îmi dai să mănânc doar peşte şi caşcaval! M-am cam săturat de şoricei!

Zis şi făcut. Doamna cea bună a dus-o pe Andruţa la ea acasă, chiar în ziua aceea frumoasă de toamnă. Casa era într-un sat din apropierea marelui oraş, poate să fi fost chiar al nostru, unde o găsise pe micuţa hoinară.

Pisicuţa nu mai putea de bucurie când s-a pomenit într-o grădină minunată, plină cu meri, vişini şi cireşi. Pe jos crescuse o iarbă moale, umedă şi răcoroasă.

Dar să vă spun, dragii mei, ce-a făcut pisicuţa. Ei bine, a început să alerge printre copaci, să se tăvălească în iarba parfumată şi să ţopăie în sus şi în jos ca o minge. Noua ei mămică o privea cu dragoste şi îi spunea:

-Ai grijă, Andruţa, să nu răceşti! Peste puţin timp e ora mesei!

Dar pisicuţei nici că-i păsa! Alerga întruna să-şi prindă codiţa şi făcea o grămadă de tumbe, de parcă era la circ.

-Miaau! Miaau! Mami, mă laşi să mă cocoţ în cireş? Am zărit un cuib de vrăbiuţe! Miaau! Miaau! se alinta Andruţa.

-Scumpa mea, te poţi urca în cireş, dar nu trebuie să mănânci puişorii de vrabie! Ce-o să spună mămica vrăbiuţă când o să dea peste cuibul gol? De azi înainte ai ce să mănânci, nu e nevoie să mai vânezi nici şoricei, nici păsărele! i-a spus doamna.

-Miaau! Miaau! Ai dreptate, mami! N-o să mănânc puişorii de vrabie! i-a răspuns pisicuţa.

Şi pisicuţa s-a pus iar pe fugă de-a lungul şi de-a latul grădinii. Îşi umfla codiţa şi sărea, alerga, se ascundea şi apărea apoi deodată, că te umfla şi râsul când o vedeai.

Andruţa a ţopăit ea cât a ţopăit, apoi s-a întins pe iarbă, căci era frântă de oboseală. Acum stătea tolănită lângă o tufă de trandafiri şi răsufla repede, repede, cu limbuţa roz ieşită pe jumătate din gură! Ce nostimă era, dragii mei! Atunci doamna cea miloasă a luat-o în braţe şi a aşezat-o uşor lângă farfurioarele cu mâncare.

Deşi era foarte obosită, Andruţa noastră era în sfârşit fericită! Avea şi ea o mămică, era iubită şi răsfăţată, cum sunteţi şi voi, dragi copii! Dar ce credeţi? De fericire, a început să toarcă.

Voi ştiţi cum toarce o pisicuţă când e fericită? Scoate un zumzet plăcut, iar trupul îi freamătă de plăcere.

-Miaau! Miaau! Mami, avem peşte? a întrebat Andruţa.

-Da, scumpa mea! Uite, ţi-am pregătit un pui de somn! Poftim la masă, Andruţa! a îmbiat-o doamna cu dragoste.

-Miaau! Miaau! Ce gustos e! Ce bun e! Sărut mâna, mami! i-a mulţumit pisicuţa.

Îşi ţinea codiţa în sus de fericire şi îşi freca blăniţa de picioarele doamnei.

Micii mei ştrengari, voi ştiţi ce este somnul? Poate să fie un peşte care creşte foarte, foarte mare, un peşte lacom, care fură miei, iezi sau chiar copilaşi, dacă se întâmplă să-i prindă în apă. Dar vouă nu trebuie să vă fie teamă, pentru că sunteţi ascultători şi cuminţi. Nu-i aşa? Cine ascultă de părinţi este ferit întotdeauna de necazuri.

Ce mai este somnul, copii? Aaaa! Parcă mi-a trecut o adiere pe la urechi! Somnul este şi atunci când dormi ca să te faci mare, frumos şi deştept. Aşa veţi fi şi voi, scumpii mei!

Până să ne ia somnul pe toţi, ia să vedem ce s-a mai întâmplat cu pisicuţa noastră. Ei bine, ea a rămas pentru totdeauna alături de doamna cea bună, care a iubit-o şi a ocrotit-o toată viaţa. Acum cred că doarme şi Andruţa, aşa că încercaţi şi voi să dormiţi şi să visaţi frumos.

Şi-am încălecat pe-un lemn,

Eu la bine vă îndemn!

Mătuşica vă iubeşte

Şi cu drag vă povesteşte!

Dragii mei, nu uitaţi că alături de o pisicuţă drăgăstoasă nu ne simţim niciodată singuri. Ea ne alungă  orice supărare şi este prietena noastră cea mai bună!

Pisicuţa Katy

Dragii mei, mi se pare mie sau bate acum la uşă o veste sosită pe drum lung de poveste, despre altă pisicuţă, pe nume Katy, dar la fel de jucăuşă precum Andruţa. S-a întâmplat să fie chiar prima mea pisică argintie. Nu vă mai foiţi atâta de colo-colo, ci fiţi voi cuminţei şi ascultaţi povestea.

A fost odată o iarnă foarte geroasă, chiar mai geroasă decât cea de anul trecut. Pentru că mătuşica era cam necăjită, s-a gândit să-şi ia şi ea o pisică. Nu mai avusese niciodată o pisicuţă, nici când a fost copil, aşa ca voi. E greu de crezut, dar şi oamenii mari au fost odată copii.

Cum vă spuneam, mătuşica a plecat într-o zi încotro a văzut cu ochii să caute pisici.

-Oare unde să găsesc o pisicuţă care să mă iubească? Nu ştiţi pe cineva care să aibă mai multe pisici? a întrebat ea pe toată lumea ce-i ieşea în cale.

Dar nimeni nu ştia nimic şi toţi oamenii ridicau nedumeriţi din umeri. Într-un târziu, o vecină a sfătuit-o:

-Du-te, dragă, la Mimi, prietena mea! Vezi că are două familii de pisici cu pui de-o lună!  Sigur o să-ţi dea şi ţie o pisică, o să vezi!

Ba încă să vezi şi să nu crezi! Minunea chiar s-a întâmplat! Mimi i-a dat mătuşicăi o pisicuţă argintie, pe care a luat-o cu drag acasă.

Ce mică era la început, cum sunteţi şi voi, drăgălaşilor, când veniţi pe lume! Din ziua aceea, pisicuţa s-a numit Katy.

În casă era cald şi bine şi mirosea a brad şi a portocale. Cum a dat de căldură, Katy a şi adormit. Dormea frumos ca un copil, cu lăbuţele ridicate deasupra capului. Blăniţa ei argintie era aşa de pufoasă, încât îţi venea s-o mângâi întruna. Fiind obosită, mătuşica Ica a adormit şi ea. Când s-a trezit, a simţit o respiraţie caldă şi o atingere moale în dreptul urechilor.

-Oare cine-i lângă mine? s-a întrebat speriată mătuşica. Aha, tu erai, alintată mică!

Mătuşica Ica uitase de Katy. Ea a venit tiptil, tiptil şi i s-a lipit de spate în timpul somnului. Dragii mei, Katy cea micuţă avea şi ea nevoie de mângâiere şi dragoste.

Deşi avea doar o lună, Katy ştia să vorbească destul de bine. Vorbea şi mieuna, mieuna şi vorbea, cum fac toate pisicile năzdrăvane.

Katy era o pisică elegantă ca o prinţesă, dar cam mofturoasă la mâncare. În rest era foarte curată şi bine educată.

-Miorlaau! Miorlaau! Aş mânca doar caşcaval! Mior-mior-lau! se alinta Katy.

Mătuşica Ica îi dădea caşcaval, lapte şi cărniţă fiartă de pui. Acestea erau mâncărurile ei preferate. Dar şi noi avem mâncărurile noastre preferate, nu-i aşa?

De Crăciun, Katy se ascundea după bradul împodobit sau se juca veselă cu globuleţele colorate.

-Nu ai voie să te urci în bradul de Crăciun, Katy! îi spunea mătuşica.

-Miooorlaau! Parcă mi-ar plăcea! Miooorlaau! răspundea pisicuţa.

Katy a ajuns deodată în vârful bradului, care a căzut pe covorul din sufragerie. Câteva globuleţe albastre s-au spart. Pisica s-a speriat şi s-a ascuns îndată în şifonier. Cu chiu, cu vai, mătuşica abia a scos-o de acolo, îmbiind-o cu iaurt proaspăt. Apoi a dojenit-o cu blândeţe:

-Vezi ce păţeşti dacă nu eşti cuminte? De ce nu m-ai ascultat?

-Mioorlaau! Mioorlaau! Promit că nu mai fac! a mieunat Katy.

Şi chiar s-a ţinut de cuvânt. Din ziua aceea, Katy a devenit cea mai cuminte pisică de pe Pământ.

-Mătuşico, vrei să te ajut să faci curat? Nu vrei să spăl vasele? a întrebat-o ea într-o zi.

-Bine, dragă, dacă tot spui că vrei! Hai să ştergem praful împreună! i-a spus mătuşica.

De-aţi fi văzut-o pe Katy! Ştergea praful cu lăbuţele ei moi, apoi şi le scutura la fereastră. Ca să termine mai repede, a început să şteargă praful şi cu codiţa! Ce pisică harnică şi inimoasă! O ajuta pe mătuşica la toate treburile din casă.

-Scumpa mea, cu tine sunt mereu cu zâmbetul pe buze! Ia spune, ce vrei să-ţi aducă Moş Crăciun? a întrebat-o mătuşica.

-Vreau să-mi aducă o pungă maaare cu bobiţe pentru pisici, cu cărniţă de vită şi peşte! s-a alintat Katy.

Aşa s-a şi întâmplat. Moş Crăciun i-a adus lui Katy un sac mare plin cu mâncare, iar mătuşicăi i-a adus mai multe bucurii alături de pisicuţa ei cea harnică.

Dar Katy avea să facă ceva extraordinar. Într-o noapte, în timp ce toţi ai casei dormeau buştean, ea a început să miaune din ce în ce mai tare şi mai tare. Când mătuşica a intrat în bucătărie, s-a îngrozit! Aragazul fusese lăsat deschis şi miroasea tare a gaz metan. Mătuşica Ica a deschis repede uşile şi ferestrele ca să intre aerul curat de afară. Dacă pisicuţa nu ar fi mieunat, vă daţi seama că s-ar fi întâmplat o tregedie. Katy i-a salvat pe toţi ai casei de la o mare nenorocire.

Ce să vă mai spun despre Katy? Cred că acum este undeva în cer, a devenit o pisicuţă înger. Mătuşica Ica nu o poate uita şi de multe ori se gândeşte la ea cu dragoste. Din când în când, o mângâie şi îi vorbeşte în vis.

Şi-am călcat pe-un mărăcine,

Ne mai auzim şi mâine!

Şi-am călcat pe-un polonic,

Să ne mai jucăm un pic!

Iată, dragi copii, cum animăluţele ştiu să ne întoarcă dragostea pe care şi noi le-o dăruim din tot sufletul. Trebuie să le ocrotim, să le iubim şi să le îngrijim. Astfel şi noi vom fi mai buni şi mai fericiţi.

Mariana Lazanu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: