►Ioan Miclău despre Titina Nica Ţene

TITINA NICA TENE: “VERSURI SI PROZA”

ioan-miclau-2-flipCe este o carte? Imi amintesc despre aceasta intrebare ce mi-am pus-o mie insumi nu cu titina-nica-tene21multa vreme in urma. Mi-am raspuns atunci printr-un proverb pe care l-am talmacit astfel: “O carte este viata unui om, iar omul este o carte in scriere”. Perfect, dar tot atat de perfect este adevarul ca, autorul va reprezenta viata, iar cartea viata acestuia! De fapt, intr-un anume fel prin asa interpretare dezvelim chiar parti din principiile si caile de analiza folosite in critica literara. Dar cand prin puterea sa de imaginatie, simtire si creatie literara, prin puterea talentului lui deci, un autor dovedeste multiple capacitati artistice, bunaoara darul creatiei poetice, poezia, dar si al scrierii in proza, povestiri, nuvela, roman, teatru, criticul literar va intra pe un teren pe care metaforic l-am putea asemui unui ocean in plina framantare cand valurile acestuia izbesc din toate directiile, mai blande sau mai inversunate dar neincetat!

Titina Nica Tene, este prin excelenta un astfel de autor. Se stie in acelasi timp ca

oricare ar fi genul literar iubit de un autor, acesta(genul literar) este forma artistica in care autorul isi va aseza tema lucrarii, a imaginatiei, a sentimentului, a realitatii din jur dupa puterea patrunderii, simtirii si intelegerii. Pentru poeta, scriitoarea si

povestitoarea clujeana Titina Nica Tene insa, se pare ca Pronia Cereasca a inzestrat-o

cu de toate, cu viziuni adanci, claritate, dar si cu o calda lirica parinteasca pe care stie sa o imparta copiilor si nepotilor ei, familiei, prietenilor, comunitatii!

Opera dansei este intradevar prodigioasa, deosebit de variate temele alese, slefuite pana la stralucire, fie poezie, proza, povestiri, amintiri, sau eseuri. Si totusi, desi puse

intr-o forma culta prin expresie, autoarea stie a da versului sau randului intocmit acea limpezime, acea muzicalitate curgatoare care ne transporta pe un taram al simplitatii

incat la un moment dat ai impresia ca dispare acea unda dintre universitar si folcloristul popular, gasindu-ne numaidecat in miezul dulcelui grai romanesc folosit pe tot spatiul national romanesc.

As asemui acest stil creator al Titinei cu acel al poetei galatene Cezarina Adamescu,

la care numai recent am identificat in lexicul folosit de poeta curate expresii din zonele ardelene, fapt ce l-am si semnalat autoarei, bineinteles cu bucurie.

Poezia doamnei Titina are, cum este si natural un specific propriu, de fapt acea lege

pe care o pronunta clasicul B.P.Hasdeu, asemuind literatura romana cu o “câmpie” unde e loc sufficient pentru fiecare floare cu mirosul si culorile ei. Deci al fiecarui

talent ce va apare pe “campia” literaturii romane. Asemenea stelelor al caror lumini

lumineaza cerul universal. Cat de expressive apar versurile poetei clujene vom vedea

imediat, dupa cum si modelele cosbuciene si blagiene ce-au intrat ca niste liante in

fondarea robustetii talentului ei probabil inca din tinerete!

Iata poezia “A PLECAT MAICUTA…”

A plecat maicuta casa e pustie,

poarta e legata cu un lant de fier,

in gradina-s singuri butucii de vie,

cumpana fantanii scartaie de ger.

Nu-i mai umbla pasii prin ograda,

nu mai strange neaua cu lopata,

nu mai iese-n prag ca sa ne vada,

pe pridvor s-a stins, demult, muscata…

–––––––––––––––-

Observam o lirica de atata profunzime si induiosare incat parca fiecare simtim, revenim la propria noastra viata, la parintii nostri pe care-i avem sau sunt dusi demult la ceruri.

Scrierile poetei vin precum margele pe ata, din toate culorile, deci temele alese au o cuprindere din tot ce constituie ansamblul existential, deosebit de patrunzatoare si imaginative ii sunt gandirile ce intocmesc actul creatiei doamnei Titina Nica Tene. Poezii ca, “Vremelnicie”, “Singuratate”, “E toamna”, “A cata toamna-i asta?” “Iar”,

sunt doar cateva titluri din bogata sa opera. Dar cata culoare vom descoperi intr-un

simplu peisaj de toamna bunaoara, peisaj simtit si zugravit de poeta astfel:

“Ce vreme mohorata!

Copacii se dezbraca,

o floare ofilita

asteapta sa se treaca.

E vantul plin de frunze,

le-ntoarce, le rastoarna,

alearga-n aer gaze,

ma uit in jur: e toamna!

(poezia “E toamna”)

In alta poezie, “Vremelnicie”, vom gusta din acea filosofie populara despre rostul

vietii noastre de zi cu zi, indemnand spre frumos si cumpatare:

“Ce scurta-i, Doamne, viata pe pamant!

iar dincolo v-om sta o vesnicie,

nu are rost sa plangem, sa fim tristi,

viata aceasta-i doare vremelnicie.

Strangem averi si ne necajim

si nu privim la soare pe colnic.

Ne ocupam cu lucruri efemere

si nu privim mai des la stele si la flori,

n-ai inteles nimic din viata aceasta

si te trezesti ca trebuie sa mori.

(Vremelnicie)

Ca o adevarata pastratoare a traditiei si legilor poeziei, observam aceeasi maniera si

cunoastere al stilului classic, al unei bune poezii cu ritm si rima asa cum se defineste poezia ca gen al artei literare. Bineinteles, ca acelas har va caracteriza si scrierile in proza, povestirile doamnei Titina sunt incarcate de aceleasi calde simtaminte, bucuria

nepotilor ei ii dau élan si fericire, asa cum observam in scrierea “Intrebare fara raspuns”, amintind parca de Delavrancea, insa in stilul ei transilvanean, propriu, si de neconfundat. Iata un pasaj din povestirea amintita:

“…Fantana arteziana raspandea o racoare placuta. De pe iarba inca nu se ridicase roua. Porumbeii ciuguleau pietricele. Am adunat si eu cinci pietricele cu care sa o invat pe Catinca sa se joace asa cum ma jucam eu in copilarie. Ea ma privea cu ochii ei albastri, nevinovati, iar eu incercam un sentiment de inceput de viata, amestecat cu toamna. Eram acolo in parc, jucam pietricelele, inceputul cu

sfarsitul. Dintrodata Catinca se uita in ochii mei si ma intreaba:

Tu ai mama?

Nu.

De ce?

A murit!

De ce?

Era batrana.

Catinca ramane ganditoare si framanta, in manutele mici, pietricelele. Priveste in zare cu ochii ei albastri ca cerul. Se intoarce spre mine:

Si tu muresti?

Dintr-un copac din marginea parcului, zboara, cu croncanit puternic, niste ciori. Frunze galbene cad, alene, spre pamant. Semn ca vara e pe sfarsite. Pe aleea parcului

trece, sprijinita de baston, o batrana. Catinca o priveste lung si cand ajunge in dreptul nostru zice:

-Titina, vezi, ea e batrana si n-a murit!

Apoi sirul povestirilor cu teme de intelepciune si bune povete continua cu lucrarile,

“Canicula” , “Detectiv voluntar”, “Bucuria intoarceri in timp” s.a.m.d.

Respectul pentru valoarea scrierilor sale, a expresiilor folosite cu multa migala si grija dovedesc inca o calitate, si anume, scriitoarea clujeanca acorda atentia cuvenita

rostirilor sale, moralului uman, stiind ca acestea sunt unitatile puse in balanta caracterului oricarui scriitor care sa respecta, care scrie pentru inobilarea fiintei umane,

devenind ceea ce trebuie sa fie un scriitor, adica un laminator al generatiei sale cat si al celei viitoare. De fapt acestea si sunt principiile care stau la baza trainiciei in timp

al unei opera literare. Asadar, afirm fara a gresi acest adevar. Doamna Titina Nica Tene, stie si pastreaza cu rigurozitate aceste aureole ale educatiei cat si simplitatii, aureole care au caracterizat dintodeauna pe marii creatori.

Ioan MICLAU – AUSTRALIA

Noiembrie 2008


%d blogeri au apreciat asta: