Cristina Nemeş:,,Povestioare duhovniceşti pentru copii”

POVESTEA CELOR TREI SURORI

Se spune ca, acum foarte mult timp,intrun tinut cu totul si cu totul minunat,a existat un imparat care iubea dreptatea si milostenia.De aceea se povesteste,pana in zilele noastre,ca supusii sai nu se incumetau sa faca nedreptati oamenilor si,mai mult,chiar oamenii din acel tinut iubeau dreptatea.Asa se face ca,odata la curtea imparatului ,venira trei surori care doreau sa-l vada pe imparat pentru nu stiu ce pricina.Le intampina un slujitor,care le intreba:

-Pe cine cautati voi?

-Pe Maritul Imparat.

-Ce voiti de la e?

-Dreptate.

-Si cine va nedreptatit?

Si fiecare dintre ele aratara una spre calalta.

Nedumerit slujitorul se duse la imparat sa-l anunte de cele trei surori care chipurile nu se intelegeau.Peste putin timp slujitorul se intoarse si le pofti in fata imparatului. Acesta ,de cum le vazu ,le intreba de unde vin , cum le cheama si cu ce pricina. au venit.

-Buna ziua,imparate,spuse una dintre cele trei fete.Pe mine ma cheama credinta iar celelalte surori se numesc nadejdea si iubirea.Venim de departe,luminate imparate si noi credem ca ne veti face dreptate.Fiecare dintre noi credem ca avem dreptate in toate, insa eu cred ca mi se cuvine acest drept de a fii mai mare decat celelalte surori,zise credinta.

-Si de ce crezi tu asta,intreba imparatul?

-Pentru ca venind pe cale daca nu eram eu ,surorile mele ar fi renuntat,insa eu le-am spus:aveti credinta,caci vom ajunge.

-Ba cred ca eu se cuvine sa am intaietate,zise nadejdea,caci eu le-am spus surorilor ca daca au nadejde ,dorinta lor se va implini,chiar si mai tarziu.

-Iubirea zise si ea:socot ca numai eu am dreptate,caci daca nu v-as iubi pe voi surorilor,nu v-as fi ascultat si n u as fi pornit la un drum asa de lung,doar stiti ca eu am dreptate:sunt cea mai mare dintre toate si fara mine nu puteti face nimic.Imparatul, statu putin pe ganduri si spuse fara urma de dojana:

-Asa este,ai dreptate,fara tine surorile tale nu ar fi ajuns aici dar nici tu nu ai fi venit fara credinta si nadejdea.Dreptatea nu pot sa o dau niciuneia dinte voi,daca o vreti ,trebuie castigata.Nedumerite cele trei surori se uitara una la alta,apoi la imparat:

-Si cum sa facem noi asta luminate imparate,este cu neputinta,altfel nu mai veneam…..Si tot asa spusera ele uimie.Atunci imparatul le spuse :

-Vedeti voi copacul acela din curte?

-Da,zisera fetele.

-Cine va putea sa-l taie, va .primi dreptatea si intaietatea in fata celorlalte.Puteti sa chemati slujitorii mei sa va ajute.Auind fetele una ca asta se bucurara,zicand ca este o nimica toata,mai ales ca l- au chemat sip e slujitor.Ajunse insa langa copac,dintro data li se parura mai mare,mai stufos…..

-Aveti credinta surorilor , caci avem un ajutor si-l vom birui noi….Timpul trecea insa si copacul era la locul lui.

-Surorilor,nadajduiesc ca daca vom mai chema teri slujitori,il vom birui cu adevarat.Fetele incuvintara si parca pentru prima data simteau ca doar impreuna vor reusi.Asa ca venire alte ajutoare.De data aceasta aveau sa-l rapuna caci si-au unit fortele.Deodata se intampla ceva ,o pasare care isi avea cuibul in copac ,veni cu mancarea la puii ei . Vazand ceea ce oamenii doreau sa faca,sa-I strice casuta si mai mult,puisorii erau in mare primejdie…incepu sa cante atat de frumos cum nu mai cantase ea niciodata.Poate dragostea pentru puii ei,speranta ca acei oameni se vor razgandi,au determinat-o sa cante,parca in limba ingerilor.Deodata,una dintre surori,dragostea,le spuse celorlali:ascultati cu atentie.Si toti ascultara extaziati,parca.

-Aceasta pasare ne implora san u-I stricam casuta pe care a facut-o cu multa truda sis a nu le facem niciun rau puilor.,zise dragostea.

-De unde stii tu ce spune pasarea,ii intelegi graiul?

-Da, vorbeste prin cantec si foloseste limbajul universal al dragostei.

-Noi cum de nu-l intelegem?

-Este prea mare galagia din sufletul vostru,starnita de vointa aceasta:de a taia copacul.

-Tu nu ai vrut acelasi lucru?

-Ba da,dar mila fata de aceste pasarele este mai mare decat dorinta mea si,cred ca surorile mele dragi simt la fel.

-Da,asa este.

Se dusera astfel in fata imparatului.Acesta le spuse:

-Ati taiat copacul?

-Nu ,imparate.

-Cum,cu toate ajutoarele mele?

-Exista o forta mult mai mare decat cea fizica,

-Si care ar fi aceea?,intreba imparatul,prefacandu-se nestiutor.

-Cea a dragostei.,fata de cel din jurul tau.

-Sa inteleg ca tie tebuie sa-ti dau dreptatea?,o intrba imparatul pe Dragoste.

-Nu imparate.Cand le-am spus surorilor sa renuntam, nu am crezut ca ma vor sa asculta.,dar ele mi-au spus ca nadajduiesc si c red cu tarie im mila impatatului.,chiar daca nu vom face ceea ce a spus el.

-Asa,zise imparatul…..apoi zise:

-Dreptatea se cuvine s-o dau la fel uneia si alteia,caci toate aveti dreptate,cat priveste intaietatea ,nu pot ca sa o dau,caci unde merge credinta,va merge si nadejdea si dragostea,iar ce simte dragostea, nadajduieste si credinta,sunteti precum acest copac in care coroana nu poate supravietui separat de tulpina ori radacina.Cea care da viata este radacina,iar coroana nu poate fi separata de tulpina.Asa si voi,nu puteti fi separate sin u puteti lucra decat impreuna,dupa cum singure ati vazut.

Astfel,cele trei surori plecara multumite de raspunsul imparatului,zicand ca ce bine este ca fratii sa fie impreuna si ca de fapt cel care slujeste aproapelui cu dragoste si smerenie,poate fi mai mare doar in sufletul sau caci cel care foloseste,zi de zi,limbajul dragostei ,poate intelege minunile lui Dumnezeu.


%d blogeri au apreciat asta: