Cezarina Adamescu:,,Povestea prinţului cenuşiu”

POVESTEA PRINŢULUI CENUŞIU

-teatru feeric pentru toate vârstele-

A C T U L I

T a b l o u l I

(Pe fundal se proiectează Oraşul Azuro, cu clădiri înalte, ţuguiate, în forme bizare. Decorul se va realiza din panouri şi corpuri geometrice care se schimbă, în timp ce reflectoarele aruncă spoturi colorate. Schimbarea luminii modifică aspectul oraşului şi peisajul.

Fundal muzical feeric.

Printre casele bizare se perindă turişti. Se remarcă doi străini mult mai înalţi decât locuitorii oraşului. Ei sunt negustori ambulanţi care îşi strigă marfa. Unul dintre ei, Tisi, din Ţara Plictiselii, iar celălalt, din Ţara Curiozităţii. Tisi este un personaj blond, dolofan, bonom, cu o şapcă pleoştită. Zoto este brunet, subţirel, ochi iscoditori. Ei aduc ceva nou, specific ţării de unde vin. Pe unde trec aceştia, azurienii îşi micşorează ritmul de lucru, alţii dau semne de plictiseală sau devin curioşi la ce se întâmplă în jurul lor sau aiurea.)

TISI (cu o voce molcomă):

Portocale, gogoşi,

seminţe pentru bot-groşi,

plante rare,

care mai de care

pentru mic şi mare…

ZOTO (cu o voce vioaie):

Elixiruri,

glass-papiruri,

licori pentru feciori.

TISI: Pastă de dinţi

pentru prinţi,

miere de albine

pentru regine..

(Cei doi flutură mărfuri, cutiuţe, flacoane, ambalaje de tot felul în care se află mărfurile, făcând reclamă. Aici fantezia este nelimitată).

ZOTO: Plici pentru furnici,

prăjini pentru arlechini,

mantouri, stilouri

şi alte cadouri.

(Azurieni şi turişti se opresc curioşi şi unii încearcă mărfurile).

TISI: Huşte pentru muşte,

tăciuni pentru cai bruni

jeratic pentru mârţoage,

terfeloage şi doage

pentru cei cărora le lipsesc.

Ceai chinezesc,

englezesc, românesc,

somnambulesc,

case pentru ţestoase

precum şi alte delicatese

pentru conţi şi contese…

ZOTO: Luaţi acadele, bretele,

inele, andrele

pentru domnişori şi domnişorele.

TISI: Cumpăraţi ochi de balene

pentru lene,

beteală pentru plictiseală…

(Aici curiozitatea şi rumoarea ating punctul maxim)

ZOTO: Doage pentru pisălogi

şi pisăloage,

viermi de mătase

pentru curioşi şi curioase…

TISI: Luaţi seminţe de gulie

pentru melancolie,

puf de păpădie,

sineală pentru plictiseală

şi pene pentru somnolenţă

şi lene.

(La aceste vorbe, un grup de ştrengari se detaşează din mulţime şi se îmbulzesc să cumpere câte ceva).

ZOTO: (schimbând tonul):

Vă aduc ca-n alte dăţi

multe curiozităţi,

ştiri, senzaţii de renume

care se petrec în lume.

Am aflat ca dintr-o piesă

despre-o vrednică prinţesă

care, într-un turn închisă

ca o gingaşă narcisă

mult se ofilea de dor

după Prinţul iubitor,

fiindcă într-o zi cumplită

a fost prinsă şi răpită

de Adoris cel vestit,

Prinţ de Zâna Rea vrăjit

inima să-i fie sloi,

până-n ziua de apoi…

TISI: S-a trezit, c-aşa-i în viaţă,

că-i cu inima de gheaţă…

ZOTO: Ai dreptate, Nătăfleaţă,

vai de sufleţelul său,

că-i de-atunci hapsân şi rău!

(Adresându-se mulţumii):

Aţi văzut că nu-i minciună?

biata Elvă, zâna bună,

stă cu ochii ficşi pe lună.

Cine s-o elibereze

dintr-un turn cu metereze,

fără uşi şi fără poartă?

De durere-aproape moartă

stă şi plânge cruda-i soartă.

Haideţi să pornim degrabă

la o vrednică ispravă,

să o ajutăm să fie

ca o mică ciocârlie,

veselă şi fericită

de logodnic preaiubită,

Prinţul Trist şi Cenuşiu.

Altceva eu nu mai ştiu.

TISI: Prea stimabili cetăţeni,

dragii mei azurieni,

cine vrea să se înscrie

la aşa călătorie?

ZOTO: Hai să mergem împreună

s-o eliberăm pe zână!

(Auzind aceste nemaipomenite întâmplări, şase pistruiaţi azurieni, prieteni şi colegi de clasă, şuşotesc într-un colţ şi se hotărăsc să plece în ajutorul Prinţesei Elva).

BERI: (un puşti îndrăzneţ, plin de pistrui): Ce ziceţi, ce încumetăm?

PITO (un băiat serios, cu ochelari): Mi se pare că e o treabă serioasă, pentru voinici de nădejde, nu pentru prichindei ca noi. N-ai auzit că-i închisă într-un turn fără uşi şi fără ferestre?… pe unde-o să intrăm?

LORA (o fetiţă blondă, cu o coamă de cal în vârful capului, care-i dă un aer ştrengăresc): Ba, eu aş încerca. Trebuie să găsim o metodă de a pătrunde în el, dacă ne punem mintea la contribuţie. Important e cum ajungem acolo.

DIA (o fată pistruiată cu două codiţe prinse în funde galbene): Cum, că nu ştim nici măcar drumul?…

VELI (un băiat cu năsucul în vânt şi o şapcă roşie, cu cozorocul la spate): Tare mă tem că ne vom rătăci şi nu vom mai găsi drumul de întoarcere…

DIPO (un băieţel delicat, cu trăsături fine): Fricosule! Ţie ţi-a fost întotdeauna frică până şi de umbra ta!…

VELI (răţoindu-se la el): Mie?… Fugi de-aici… Dar nu avem nici măcar o hartă şi nici n-am auzit de ţara aceasta a lui Adoris cel cu inima de gheaţă.

BERI (cu părul perie, ca un arici): N-are a face. Pornim într-o aventură nemaipomenită şi ne descurcăm noi…

PITO (cu o mutriţă preocupată): Şi cu şcoala ce facem?

LORA: Dacă vom izbândi, va fi cea mai frumoasă motivaţie. În plus, facem o faptă bună: ajutăm o prinţesă să se întoarcă acasă. Nimeni nu se poate supăra pe noi din această pricină…

VELI: Toate bune şi frumoase, dar ce le spunem părinţilor şi rudelor? Că doar n-or să ne dea voie în veci. Le lăsăm un bilet sau vorbă că am plecat într-o călătorie de studii, să cercetăm noi ţinuturi geografice..

PITO: Dar vor afla oricum.. Şi-atunci, ţine-te plânsete şi văicăreli pe mămicile noastre că le-au plecat odraslele de acasă…

BERI: Eu zic să lăsăm un mesaj la aceşti cinstiţi negustori care ne-au spus povestea Prinţesei Elva şi a Prinţului Cenuşiu.

LORA (împăciuitoare): Aşa mai merge… Haideţi s-o facem.

(Se adună în jurul celor doi negustori şi le spun hotărârea lor. Înainte de plecare fac unele cumpărături care consideră că le-ar putea fi de folos: colaci de salvare, pelerine, trusă pentru prim ajutor, rucsacuri, cort şi alte lucruri trebuincioase pentru o călătorie destul de lungă…).

T a b l o u l I I

(Acţiunea se petrece pe malul lacului Udipo. Vaporaşul Bleu tocmai se pregăteşte să părăsească cheiul. Cei şase prieteni, sosiţi în ultima clipă se îmbarcă în grabă. Moment în care, pe mal sosesc din piaţă rude, părinţi, prieteni, alarmaţi de hotărârea neaşteptată a copiilor. Vacarm nemaipomenit pe chei. Printre ei se remarcă un personaj ciudat: Azur Kibi, un astrolog, magician, fizician, alchimist şi vraci ilustru. Este un personaj bătrân, cu ochi pătrunzători, trup firav, plete colilii. Poartă o mantie largă, înstelată şi un coif ascuţit cu o stea în vârf).

AZUR KIBI ( prevenitor): Lasă că se întorc aventurierii noştri, curând, n-or să aibă încotro, nicăieri nu-i mai bine ca în acest oraş. Or să-i ducă dorul cât se poate de repede. Mergeţi acasă şi staţi liniştiţi. Poate că vor să treacă şi ei printr-o aventură, de aceea au zbughit-o aşa repede. Cunoscând ţări străine, vor şti să preţuiască la justa lui valoare, meleagul în care s-au născut. Să mergem, fiecare la casele noastre.

(Cu aceste cuvinte, bătându-i încurajator pe umeri, Azur Kibi părăseşte cheiul împreună cu ceilalţi care se întorc abătuţi pe la casele lor, după ce vaporaşul se pierde în zare).

T a b l o u l I I I

(Sirena vaaporului sună prelung. Ne aflăm pe covertă. În faţa Căpitanului Ginar cel Flecar şi a Matelotului Cicălici se fac prezentările).

LORA (cu glas timid):

Eu sunt Lora-Aurora,

însă mă consider sora

şi-a lui Dipo

şi-a lui Beri,

cavalerii

dimineţii şi ai serii.

Sunt prietenă cu Dia

care cântă

ca vestita ciocârlia.

Pito, Veli îmi sunt fraţi,

Pistruiaţi adevăraţi.

Şi din câţi au mai rămas,

unul nu e de pripas,

ca şi voi sunt pământeni

năzdrăvani azurieni…

PITO: Mă remarc dintr-o mulţime:

eu sunt primu-n isteţime.

Pito cel ghiduş îmi spune

şi cunosc doar glume bune.

Eu sunt Pito cel ghiduş

năzdrăvan şi jucăuş,

mucalit şi cam poznaş.

LORA: Nu cumva te lauzi?

PITO: Aş! (întreaga adunare îl aplaudă pe Pito).

BERI: Eu sunt Beri cel glumeţ

nu prea pun pe lacrimi preţ.

Plânsul mi-e necunoscut

şi aş vrea să vă ajut

să vă amuzaţi un pic,

căci tristeţea-ndată trece

ca şi când n-ar fi nimic!…

(Grupul prichindeilor imediat îl completează la unison):

TOT GRUPUL: Beri, Beri, Beri, Beri,

vino dar în faptul serii

să ne spui o glumă bună

câte-n soare, câte-n lună.

Dia, Dia, Dia, Dia,

tu întreci şi ciocârlia.

Hai, ne spune-o ghicitoare

care să ne-amuze tare…

(Toţi copiii cântă şi bat din palme. Veselie generală).

GINAR CEL FLECAR (căpitanul vaporului): Bine aţi venit, copii la bordul Vaporaşului Bleu. Eu sunt Căpitanul Ginar şi vă aflaţi sub comanda mea. Sper să vă simţiţi cu toţii bine în această călătorie.

LORA (apropiindu-se de căpitan, îi oferă din partea copiilor un dar): Primiţi din partea noastră o cutie cu trabucuri veritabile…

GINAR CEL FLECAR (vădit mulţumit): Vă sunt recunoscător, prieteni. Nimic nu-mi place mai mult decât un trabuc fumat în tihnă, atunci când fluviul este liniştit. Vă mulţumesc…

MATELOTUL CICĂLICI (un adevăra lup de mare): Dacă vreţi, eu vă stau la dispoziţie să vă iniţiez în tainele navigaţiei.

COPIII (bucuroşi): Bravo! Bravo! Mulţumim! Cum să nu?…

PITO: De când îmi doresc să stau la timonă…

BERI (încântat): Eu mă duc în sala maşinilor…

LORA: Eu stau aici, pe covertă, să privesc pescăruşii.

DIA: Mie-mi place la pupa să vă urma valurilor tăiate în două…

VELI: Iar mie nu-mi rămâne decât să mă duc la nenea bucătarul. Deja mi s-a făcut foame.

DIPO: Eu mă duc în camera hărţilor. Vreau să privesc o busolă.

DIA ( matelotului Cicălici): Ne face plăcere s vă oferim o pipă încrustată în fildeş pentru un adevărat lup de mare ca dumneavoastră.

CICĂLICI: Sunt încântat peste măsură. De când îmi doream aşa ceva.

(Copiii se împrăştie. Călătoria decurge în condiţii normale şi într-o atmosferă plăcută. Seara aceleiaşi zile, se strâng toţi copiii în jurul Căpitanului care le spune cum a învăţat el la Şcoala de piraterie. Copiii îl ascultă cu vădit interes).

CĂPITANUL GINAR: Şcoala de piraţi adevăraţi se face în Oceanul Atlantic. E foarte romantic să-nveţi piraterie. Şi, asta-i şmecheria, să reuşeşti din prima-ncercare, la examenul de LUP-DE-MARE.

De care lup trebuie imediat să mă ocup în această poveste. Nu mai amân şi vă spun: lupul de mare trebuie să fie neapărat bătrân. Ar fi inutil să devii un lup de mare copil.

Trec peste detalii mărunte, cum ar fi părul care-i cade rebel pe frunte, o mustaţă groasă şi aspră şi un obraz brăzdat-brăzdat. (Copiii chicotesc, îşi dau coate, fiindcă piratul din poveste seamănă chiar cu Ginar cel Flecar). Da-ţi trebuie, iarăşi neapărat, un petecuţ negru la ochi, aşa ca să nu te deochi. E nevoie de o voce hârşâită şi dogită de tutun. Ai găsit-o. Semn bun.

Ai nevoie acum de-un tricou în dungi. (Căpitanul, în timp ce povesteşte, gesticulează). De ce? Aşa, ca să se mire cei nătângi. Dacă ai găsit această recuzită învechită, drept ciubuc, îţi găseşti şi o pereche de cizme de cauciuc. Un muc de ţigară care se prelinge pe buze va lăsa multe feţe mofluze. Sau mai bine o pipă. (Scoate o pipă din buzunar şi gesticulează cu ea în mână).

Numai să nu faci risipă de tutun fiindcă ai de înfruntat imediat un taifun. Şi nu un taifun oarecare, ci un taifun pe mare, în care valurile stau călare unul pe altul până-n înaltul bolţii, iar vântul îşi arată colţii. Şuieră şi învârteşte stropii săraţi şi vai de bieţii piraţi a căror corabie scârţâie din toate încheieturile. Îi apucă toate căldurile când pe punte, valul se înalţă cât ditamai munte.

(Copiii intră în joc, se amuză, se prefac speriaţi, dar chicotesc şi chiar râd în hohote).

MATELOTUL CICĂLICI (intervenind în povestirea Căpitanului): Dacă şi catargul se-ndoaie, atunci ai făcut-o de oaie. Rămâi la discreţia furtunii. Spun unii că după asemenea ispravă, dacă n-ai naufragiat, negreşit ai scăpat. Dar sunt voci (fără doar şi poate de proroci), care susţin că taifunurile vin şi pleacă. Şi-atunci ce să facă bieţii lupi? Fiindcă de rupt, n-ai cum să le rupi cârma cu o biată furtună în marea zbuciumată şi nebună, ei apucă imediat parâma şi aruncă ancora până la ţărmul îndepărtat şi gata, au scăpat!

COPIII (în cor): Uraaaaa! Uraaa! Au scăpat…

CĂPITANUL GINAR: Pe când noi, uzi şi aproape goi, clănţănind de frig, abia-abia ajungem pe dig, sătui de mare şi de piraţi falşi sau adevăraţi. Căci, vă spun din intuiţie: în mările noastre, piraţii-s pe cale de dispariţie. Şi nu mai vezi nici un cap de mort pe catarg, oricât de mult te-ai duce în larg…

BERI (dezamăgit): Ăăăăă….şi eu care voiam să mă fac pirat…

MATELOTUL CICĂLICI (reia firul poveştii): Meseria aceasta, veche de când lumea şi care nu avea pereche odinioară, astăzi e cam uitată. Şi dacă n-ar fi legată de atâtea poveşti şi amintiri marinăreşti, bună sau rea, nici nu s-ar mai pomeni de ea…

PITO: Ba eu vreau să ştiu, că e interesant…

CĂPITANUL GINAR: Astăzi piraţii trăiesc pe uscat, ca fraţii. Şi-au schimbat domiciliul şi stilul. Nu mai jefuiesc vapoare, corăbii, ci taie frunză la câini şi dau mămăligă la vrăbii. Din când în când, schimbă decorul şi lucrează cu calculatorul. Nu ai jefuiesc nici băncile bogate, căci au la dispoziţie bănci de date. Şi-apoi, cum să mai fure ca-n pădure, ca-n codrul cel verde? Fiindcă nu au ce pierde, fură de-a dreptul conceptul unei mari acţiuni pe Internet şi-apoi îl vând set cu set şi cifră cu cifră unui concern străin şi etern, ca un basm pe care îl asculţi cu entuziasm.

DIA: Bun de adormit şi pisoi, dară-mi-te pe noi!

T a b l o u l I V

(Vaporul ajunge într-un port. Pe pontonul din lemn cenuşiu îi întâmpină doi marinari înalţi şi slabi. Primul care pune piciorul pe sol este Dipo care e uimit de nenumăratele trupuri întinse pe străzi, în poziţii caraghioase. Se aud sforăituri zdravene. Imediat simte că pleoapele i se îngreunează şi abia îşi înăbuşă un căscat).

DIPO: -Uf, ce somn m-a apucat! Nu ştiu ce se întâmplă cu picioarele mele de au devenit aşa de grele. Dar de ce braţele mi se lungesc?…Şi capul, ce greu îmi pare! (Se moleşeşte, îşi aşeză rucsacul sub cap).

BERI (de pe ponton): Ia te uită cum s-a turtit ca un balon dezumflat!.. (În timp ce coboară, simte o lene în tot trupul. Îl cuprinde aceeaşi stare ca pe Dipo).

DIA (de pe vapor): Lenevilă! Lenevilă!

(declamă):

Vai, aşa nişte lenoşi

nu-ntâlneşti nici pe la moşi.

Şi-o s­-ajungem prea târziu

la Castelul Cenuşiu…

VELI: Ia te uită la Beri Aţipici!…De-abia mai stă pe picioare!

LORA: Parcă am fi în Pădurea Adormită… (picioarele i se împleticesc).

CEILALŢI (de pe ponton): Lora Moţăica, Lora Moţăica… (Dipo cască de-i trosnesc fălcile).

PITO: Ce faci, Căscăţilă, dormi de-a-mpicioarelea? (Lenea îi molipseşte pe toţi).

DIA PLICTISICA ( se adresează matelotului): Dar unde-am ajuns?

CICĂLICI: Nu ştiţi? În Ţara Lenei şi a Plictiselii. Aici, nimeni nu face nimic. Se doarme pe rupte. Cu foarte puţine pauze când ne plictisim împreună.

VELI (buimăcit): Şi altceva nu mai ştiţi să faceţi?

CICĂLICI: Nu, Buimcel, ne mulţumim să moţăim, să căscăm şi să tragem la aghioase. Va trebui, ca oaspeţi ce sunteţi, să vă încadraţi în specificul acestei ţări. Dacă nu, treaba voastră. Eu vă spun de pe acum: Somn uşor! (se îndepărtează puţin, fredonând):

Noi urăm

fiecărui călător

să adoarmă acum cu spor.

Hai să sforăim în cor..

Sfor, sfor, sfor…

Somn uşor! Somn uşor!…

(Pe un divan uriaş, adulţi şi copii dorm pe diferite perne moi şi pufoase. În faţa prăvăliilor, negustori dormind. Copiii dorm cu mingea-n mână sau în leagăne, pe trotinete, maşinuţe, etc).

T a b l o u l V

(Aventurierii noştri dorm tun, sforăie, mişcă prin somn, se întind. Apare un personaj straniu, cu înfăţişare lălâie, într-o cămaşă lungă, cu mâneci largi, teribil de plictisit, care le spune cu o voce molcomă:

STROP DE LENE: Hei, voinicilor, treziţi-vă. Gata. Vă ajunge…

LORA MOŢĂICA: Dar cine eşti tu?

STROP DE LENE: Eu sunt Strop de lene. Şi locuiesc aici, în port.

DIA PLICTISICA: Eşti ghidul oraşului?

PITO: Şi ce-i mai interesant de văzut în oraşul acesta?

STROP DE LENE: Nimic. Eu am grijă să vă plictisesc cât mai repede cu istoria ţinutului pentru a mă întoarce cât mai repede la Zor-de-Sfor.

BERI: Cum, iar trebuie să dormim?

STROP DE LENE: Bineînţeles. Nu cunosc plăcere mai mare decât aceea de a cădea în braţele somnului.

DIPO: Şi oraşul, când îl mai vizităm?

STROP DE LENE: Eu zic să pornim înainte de a ne apuca iarăşi toropeala.

(Grupul se ridică alene, căscând şi trosnindu-şi încheieturile)

VELI: Dar oamenii aceia, ce fac acolo?

STROP DE LENE: Desigur, dorm. Divanul Leneşilor pe care-l vedeţi, nu e niciodată liber. O adevărată desfătare!

DIPO: Mie, drept să vă spun, mi s-a făcut o foame grozavă. Tare-aş mânca nişte plăcintuţe cu seminţe de rodii…

STROP DE LENE: De unde vrei să-ţi scoatem rodii în acest ţinut? Şi-apoi, brutarul nostru n-a mai copt nimic de ani de zile!

DIPO: Şi pâinea, cine-o face?

STROP DE LENE: Asta e o trudă inutilă din moment ce tot o mănânci? La ce bun s-o mai faci?

BERI: Atunci, ce-am putea găsi bun pe-aici?

DIA: O cană cu lapte, un măr mălăieţ sau o prăjitură cu mură…

STROP DE LENE: Nici vorbă. Aici nu-i Ţara Laptelui şi-a Mierii. Aici e Ţara Lenei şi a Plictiselii, să vă intre bine în cap.

VELI: Şi cum, aici nimeni nu mănâncă nimic? Din ce trăiţi?

STROP DE LENE: Din somn şi lene.

BERI: Şi-atunci noi ce mâncăm?

STROP DE LENE: Cale de mijloc nu există. Ori dormiţi, ori vă plictisiţi. Iar de mâncat, nu avem decât răbdări prăjite, specialitatea casei…

(Se urnesc cu greu, dezamăgiţi. Decorul se schimbă. Apare oraşul. Pe o firmă scrie Kino Plictis).

DIA: Ce-ar fi să intrăm la un film?

BERI: Nici vorbă. Nu vezi? Până şi casiera doarme tun. Hai să ne îndepărtăm cât mai repede.

LORA: Mie îmi ajunge atâta plictiseală. Să plecăm cât nu ne apucă iar toropeala.

DIPO: Atunci să ne adunăm forţele şi să dispărem de aici.

DIA: Să sperăm…

(Trecere de lumină).

T a b l o u l VI

(Ţara Gălăgiei. Copiii coboară de pe vapor. Larmă nemaipomenită. Lumini. Fundal sonor. Zgomote de fond, muzică stridentă, amestec de voci nedesluşite, ţipete, chiuituri, gălăgie. Pe străzi, oamenii se ceartă de zor. Maşinile claxonează, sirenele ţipă clopotele bat, etc).

PITO: Ce se întâmplă aici?…Parcă am nimeri în Ţara Gălăgiei…

BERI: Am sărit din lac în puţ. De la linişte şi somn, ne-am pomenit într-un adevărat vacarm.

LORA: Ce hărmălaie!… Am asurzit de tot.

VELI: Nu mai răcni atât, că-mi spargi timpanele! (Îşi duce mâinile la urechi).

GINAR: Într-adevăr suntem în Ţara Guralivilor.

DIPO: Cum, nu vom găsi nici măcar un strop de linişte? Strop de lene n-ar putea trăi nici o secundă aici…

GINAR: Nici vorbă. Dacă vreţi să vă adaptaţi, trebuie să faceţi la fel. Altfel va trebui să plecăm imediat.

DIA: Dacă tot am ajuns, trebuie să cunoaştem acest ţinut.

VELI: Ia, uitaţi-vă la ferestre cum plesnesc geamurile de atâta zgomot!

BERI: Atenţie la statui!…Se crapă şi cad bucăţi din ele!

PITO: Până şi turla bisericii se mişcă…

DIA: (găsind o pocnitoare, plesneşte din ea) Ce zgomot plăcut!…

BERI: Poate pentru urechile tale! Şi mai potoleşte-te, că m-ai asurzit!…

PITO: N-am putea să plecăm cât mai suntem în stare s-o facem?

VELI: Am răguşit de-a binelea.

DIA: Poc! Poc! Poc! (cu pocnitoarea): Ce ţară admirabilă! Poţi să faci gălăgie cât pofteşti şi nimeni nu te ceartă.

DIPO: Poate e admirabilă pentru tine. În ce mă priveşte, vreau să mă liniştesc. Mi-e dor de linişte!

(Zgomotele se estompează până se pierd complet. Lumina descreşte. Se lasă noaptea).

DIA: Să ne grăbim. Se lasă întunericul şi nici măcar nu ştim pe unde am ajuns.

LORA: Ce noapte adâncă s-a lăsat! Îţi trebuie multă luare aminte să calci pe pământ. Altfel te poţi ciocni de orice.

BERI: Ce v-aţi apucat de mâini, nu cumva vă e frică de întuneric?

DIA: Ba dimpotrivă. Ne e frică să nu pierdem Vaporaşul Bleu.

PITO: Ia priviţi acolo, Zeul nopţii ne-a trimis doi licurici cu lămpaşe să ne călăuzească.

PRIMUL LICURICI (Cu o voce firavă şi melodioasă): Nu vă temeţi. Am venit în chip de prieteni. Vrem să vă luminăm drumul până la capătul călătoriei voastre.

DIPO: Dar cine sunteţi voi?

AL DOILEA LICURICI: Noi suntem luminiţele Prinţului Cenuşiu. Şi am venit să vă întâmpinăm.

LORA: Dar de unde ştiţi unde vrem să mergem?

PRIMUL LICURICI: Nimeni nu intră în ţara noastră fără ştirea Prinţului. Şi pentru că nu aţi fost anunţaţi ca nişte duşmani, am venit să vă întâmpinăm cu prietenia noastră. Aveţi încredere.

T a b l o u l VII

(Lumina şi muzica cresc în intensitate şi pe fundal se proiectează un palat impunător, cu turnuri crenelate. Acordurile unei muzici suave).

PRIMUL LICURICI: Iată-ne gata să vă înfăţişăm Stăpânului nostru. Poftiţi!…

(Pe treptele de marmură, doi oşteni cu halebarde le deschid uşile şi copiii se trezesc în Sala tronului. Pe tron se află Prinţul Cenuşiu. Subţirel, înalt, frumos, palid, bucle negre).

PRINŢUL CENUŞIU: Fiţi bineveniţi! Sunteţi oaspeţii mei de onoare. Să facem prezentările!

-VA URMA-

Cezarina Adamescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: