-Cezarina ADAMESCU:,,Sufletul Luminii”(II)

RUGUL DUHULUI SFÂNT

*De la răsărit la apus, din miazăzi până-n miazănoapte, Duhul străbate spaţiile fără frontiere.

*Chiar şi din câteva flăcărui, din câteva luminiţe, se poate aprinde rugul Iubirii, rugul Duhului Sfânt. E de ajuns o scânteie, un zâmbet, un gest, o privire.

*Gura Duhului Sfânt: Ministrul Cuvântului.

*Cu cât oamenii mă umilesc, cu atât Duhul Tatălui mă înalţă.

*Cea mai bogată recoltă: roadele Duhului Sfânt.

MILOSTIVIRE, BUNĂTATE DIVINĂ, MÂNGÂIERE

*Isus: prea blând pentru a fi stăpân. Şi totuşi el este suveranul atâtor suflete!

*Oamenii te pot răni foarte lesne. Singur Dumnezeu va avea infinita grijă să nu te rănească, dimpotrivă, să-ţi tămăduiască orice rană. El este medicul tău curant. Vindecătorul. Mângâietorul. Doctorul Alin.

*Cu ochiul matern, Dumnezeu mă veghează.

JERTFĂ, SUFERINŢĂ, BOALĂ, MOARTE

*Sănătatea trupului şi a minţii nu înseamnă absenţa maladiilor, dar prezenţa Duhului care ajută în depăşirea oricăror încercări.

*Cu adevărat sănătos este numai trupul locuit de Spiritul Sfânt, în pofida oricăror infirmităţi.

*Prin Cristos capeţi, într-adevăr, o nouă dimensiune a suferinţei şi a morţii.

*A învinge boala înseamnă, de fapt, a o putea ţine sub control.

*Binecuvântează-mi, Doamne, această suferinţă!

*A te deprinde cu moartea încă din naştere, iată adevărata ştiinţă a vieţii.

*Un poet spune: „De te-aş prinde moarte vie!” Prezenţa permanentă a morţii trebuie să te facă să preţuieşti cu adevărat tot ce înseamnă viaţă.

*Eu sunt din lume, aşadar, nu mă pot lepăda lesne de cele ale lumii. Şi totuşi, atâţia oameni cucernici au făcut-o. Dar cu ce jertfe!

*În miile de faţete ale suferinţei, nu văd decât una: pe aceea a lui Isus.

*În suferinţă omul spune: „Dumnezeu mă încearcă”  sau: „Dumnezeu mă ceartă”. Să căutăm dincolo  de aceste aparente avertismente şi vom descoperi iubirea pentru noi şi dorinţa de a fi aidoma chipului său, fără prihană.

*Zilnic îşi cuminecă propriul trup şi ni-l dăruieşte drept hrană.

CURAJUL DE A FI ÎMPOTRIVA CURENTULUI

*A te lepăda de propria identitate, rămânând anonim, fără altă menire decât aceea de a „îngroşa rândurile”.

*Cineva totuşi, rămâi: cineva de aproape, din preajmă. Cineva oarecare, un semen, o umbră, un cât.

*A învăţa să guşti cu pipeta „extaza umilinţei”.

*Ai curajul acesta de a fi socotit nebun întru Cristos? Şi Isus a fost scandal pentru iudei şi nebunie pentru păgâni.

*Curajul de a trece pragul, de a nu rămâne în tinda bisericii, în pridvor, în verandă.

DUMNEZEU ŞI LUMEA

*Duhul lumii: suflare otrăvită în obrazul creştinului.

*Ţi se pare că o lume întreagă îţi stă împotrivă? Gândeşte-te la Isus care a fost pentru mulţi SEMN DE ÎMPOTRIVIRE.

*Cât de diferită e logica divină faţă de cea omenească! Dacă ai încerca să pătrunzi, fie şi numai o picătură din tainele ei, totul ţi s-ar limpezi şi vei găsi orice răspuns, mult mai lesne.

*O lume construită fără Dumnezeu. Ce poate fi mai zadarnic?

*Priveşte în jur: lumea e un imens tablou în mişcare. Toţi sunt preocupaţi să se întreacă, să ajungă, e o adevărată competiţie dominată de sloganul: qui pro quo.

Câtă zarvă! Stai o clipă şi pironeşte-ţi privirea  spre cer. Acordă-ţi răgazul acesta. Din văzduh picură liniştea în steluţe mici de zăpadă. Şi totuşi, o dată ajunse pe inima ta, aceste steluţe de linişte pot să-ţi aducă o mare împăcare cu tine. Şi de aici până la împăcare cu ceilalţi nu mai e decât un mic pas. Înrăzneşte!

*Nu cunoşti planul său şi totuşi te simţi lovit din toate părţile. Nu înţelegi de ce ţi se întâmplă toate acestea. Orbule, Dumnezeu nu vrea decât să-ţi deschidă ochii: o operaţie pe viu, dureroasă, dar necesară. Numai după ce o vei face, vei vedea cât se poate de limpede.

*Să te împotriveşti harului? Să fii ostil evidenţei? Să negi o realitate atât de vie? Iată câteva zbateri absurde. Nu te preface că nu le cunoşti. Le trăieşte deseori, furat de mirajul unei lumi prea lesne alunecătoare…

*Oricât de puţini, oricât de neînsemnaţi, Dumnezeu se poate servi de noi pentru a-i salva pe cei mulţi şi puternici.

*Spune sincer: nu te-ai simţi copleşit dacă ai fi numit colaboratorul lui Dumnezeu pentru mântuirea eternă a sufletelor?

*Un singur lucru nu poate Cel Atotputernic: să-şi nege propria existenţă. El s-a numit pe Sine: Eu sunt Suntul.

CUVINTE DE ÎMPĂRTĂŞIRE

*Cuvintele inimii: iubirea, iertarea şi milostivirea.

*Astfel vorbeşte încât cuvântul tău să fie pentru semenul tău mântuitor de suflet.

*Tu ştii ce vreau să spun: de ce să mă încurc în atâtea cuvinte?

*Chiar şi cu mâna stângă poţi scrie despre lucruri drepte. Mărturie stă Phil Bosmans, fondatorul Uniunii fără Nume.

*Cunosc un om al cărui hobby sunt oamenii: Phil Bosmans.

*Nu pot să trec zidul acesta: aerul s-a înălţat dinadins.

*Cuvintele tale – timizi licurici în marea întunecime a lumii.

*Scriu ca şi când m-aş afla în legitimă apărare.

*Subit sângerându-mi aorta: păunii migratori ai cuvântului…

*Te înalţi deasupra cuvintelor, levitaţie blândă, aidoma unui dans nesfârşit de păsări flamingo…

*Scriitor: murg năzdrăvan hrănindu-se cu jeratic din trupul cuvântului…

*Ca o apă cu ochi de smarald să te inunde cunoaşterea.

*Doar cuvintele îmi aduc dovezi de nesfârşită credinţă.

*Scriitorul: pradă unui rug imens de cuvinte…

*Pasărea poemului: treaptă cu treaptă străbătând dialectica emoţiei…

*Scriu la lumina luceafărului şi părul mi se albăstreşte de fantastice intemperii stelare.

*Cuvintele mele se aleargă unul pe altul în cerc precum ceata de lupi hămesiţi fugăriţi de Nichita!

CRUCE DE AER

*Şi-atunci am înţeles: nici o cruce în afară de a mea nu mi se potrivea pe spinare.

*Dă-mi Doamne, o cruce cât mai uşoară! Doamne, de ce mi-ai dat o cruce atât de grea? Grea, uşoară, crucea e cruce.

Ridic-o. N-o lăsa să zacă în colb. Nu te poţi lepăda de ea dacă vrei ca la capătul  drumului să nu te aştepte un călău, ci coroana de palmier a învingătorului.

*Crucea ta îţi va lumina drumul precum o candelă.

*Cu Isus pe cruce suie, sângele să-l baţi în cuie…

*De la iesle la Calvar crucea izvodeşte har.

*Isuse, pe umeri ne duci, lemn înflorit pentru cruci…

*Crucea-nflorind în spinarea Măicuţei, ne-aduce iertarea…

*În biserica inimii mele ai înălţat, divinule Mire, din rănile tale grele, crucea ta de iubire…

*Mi-alungi aripa nălucii

Doamne, cu puterea crucii!

*Şi mă rog: Isuse-mi adă

cruce albă de zăpadă,

cruce de ninsoare grea

să mă înfăşor cu ea.

cruce de la Dumnezeu

s-o topesc cu trupul meu.

*De atâtea ori când ninge

Crucea lui Isus mă-nvinge…

*Drumul spre Empireu

pe care-l străbate

cu crucea în spate sinele meu

umăr la umăr cu Dumnezeu…

*Ziua se naşte din clipe uituce,

Mielul de Paşti învie pe cruce…

*Vă-ntreb: stelele mele uituce,

de ce în inima mea stă ţintuită o cruce?

TIMPURI MARIANE

*Mamă a tuturor, iubindu-i la fel, pe fiecare.

*Pentru o mamă, cuvintele cele mai potrivite sunt lacrimile.

*Lutul fiinţei să-l plămădeşti, aidoma chipului Neprihănitei.

*Să ne adunăm la Stăpâna, sărutându-i poala şi mâna.

*Mâinile Maicii sunt albe şi foarte frumoase.

Mâinile Tale sunt ţintuite, Isuse Cristoase!

FAPTA ŞI STAREA

*Acolo unde nu e nimic de făcut, fii sigur că e de făcut…totul.

*Faptele mâinilor mele, bune, rele, mi le despică securea, surcele…

*Faptele inimii mele sunt aidoma unor năvalnice iele…

*Faptele paşilor mei sunt aidoma cailor fără de şei.

*Faptele tălpilor mele sunt presărate  cu aşchii de stele.

*Faptele ochilor mei: funigei…

*Nu mă simt liniştit dacă  nu fac zgomot.

*Eşti o persoană sensibilă: turul ciclist al Franţei te emoţionează până la lacrimi; campionatul mondial de fotbal îţi smulge explozii de bucurie sau indignare: campionatul de nasturi – te distrează. Campionatul de sărituri de la trambulină îţi măreşte adrenalina.

Dar Dumnezeu coborât în iesle pentru noi, apoi supus calvarului crucii, te lasă rece. Mântuirea ta şi se pare ceva străin de propria-ţi fiinţă, nu te priveşte, câtuşi de puţin. Doar un lucru pierzi din vedere: Isus e singurul tău Bine. Tot binele. De neînlocuit cu nimic.

*Spiritul tău redus la ziarul local şi la jurnalul de actualităţi, de ani şi ani lâncezeşte. Se mulţumeşte cu ştirile zilei. Şi astea îl satură. Îi potolesc setea de cultură. De ce nu-l cultivi? Bunăoară cu un eseu, ori cu o scriere spirituală?

*Micile intrigi de la serviciu sau de aiurea îţi satisfac  „setea de cunoaştere”. Pretinzi că eşti informat. Nu-ţi lipseşte nici o ştire de la rubrica de scandal sau de la cea mondenă. Atât şi nimic mai mult. Începi ziua cu „Mica publicitate”. Eşti interesat de emisiunile de divertisment îndoielnice. Ştii pe de rost fiecare ce vinde şi ce oferă în schimb. Şi ţoi se pare că ai descoperit elixirul fericirii veşnice…Vai ţie, suflete sărac de adevărata avuţie!

*Îţi plac senzaţiile tari.

Cronica neagră te excită.

Consulţi febril zodiacul, mâzgăleşti integrama.

Te-ai cultivat îndeajuns, ai ostenit,

Apoi, şapte ore stai cu ochii pe ceas şi te scobeşti în nas. Ca orice om normal, „cu studii superioare”…

*Nu asculţi niciodată ce te sfătuieşte îngerul tău?

Simplul fapt de a asculta de cineva te scoate din pepeni. Eşti independent, orgolios şi foarte, foarte singur.

*Pentru a fi bun cu cei din jur, îmbracă-te mai întâi  cu tine însuţi.

*Ore întregi de lâncezit la serviciu cu falca în mâini, cu ochii pe geam şi cu degetul în nas, urmărind tot ce mişcă. Eşti vigilent, nu vrei să-ţi scape nici o ocazie. Şi, uite-aşa, fericirea se strecoară  pe lângă tine, pe neobservate.

*O virtute de admirat: discreţia desăvârşită.

CERUL ŞI PĂMÂNTUL

*Şi dacă pe pământ nu te poţi ascunde nici în gaură de şarpe fără ca Dumnezeu să te vadă, cu atât mai puţin în cer, patria divinităţii.

*Pe pământ întâlneşti uneori oameni asemenea îngerilor, iar n cer, îngeri asemenea oamenilor.

*Să mărgineşti însăşi nemărginirea, să măsori infinitul cu micul tău pas şovăielnic, să întinzi punţi de la zenit la nadir, iată ce înseamnă să pătrunzi cu mintea cea slabă tainele dumnezeieşti ale creativităţii.

*Şi totuşi nemărginirea prinde contur, ia formă, capătă consistenţă, dimensiuni, chip şi asemănare. Asemănare neasemuită.

*Un domn, un cavaler mă însoţeşte pretutindeni: îngerul meu păzitor care nu mă scapă nici o clipă din ochi.

*Un obiect care valorează un biet gologan poate fi uneori mai scump decât o pungă de galbeni.

*Câţi stropi de lumină într-o mirişte de penumbre?

VEŞNICUL EFEMER

*Fixează-ţi centrul de greutate al vieţii către realităţile veşnice. E ca şi cum ai învăţa să striveşti moartea sub tălpile tale.

*Viaţa se ţine scai după tine şi te îmboldeşte să cauţi soluţii de supravieţuire.

*Ieri, azi, mâine: dumicaţi din pâinea rotundă a vieţii…

*Să ne  împreunăm mâinile şi să pornim prin iarna vieţii în căutarea primăverii veşnice…

*Alergare inutilă, agonisire a cât mai multe hanţe, buclucuri, fiare vechi, gunoaie. Acesta să fie gustul sărat şi lucid al vieţii pentru care lupţi cu unghiile şi cu dinţii?

CASA TĂCERII

*Mă strigi deseori, fără a-mi întrerupe tăcerea.

*Câte tăceri n-am avut, populate de tine!

*În rodnica linişte se aude desluşit  glasul Domnului.

*Biserica-i o casă unde locuieşte Infinitul.

*A practica tăcerea ca pe o – fără de seamă – virtute.

*Inima mea plină ochi de tăcere divină.

*Vocea lui Dumnezeu nu e la unison cu vocea lumii.

*Mă locuieşti tot mai mult în exclusivitate.

*Zi de zi te reverşi şi mă umpli de Tine.

*Cine, cu glasul tăcut, vorbeşte  în mine?

*În spaţiul de linişte, îl ascult pe Dumnezeu cum îmi şopteşte.

*Chiar şi în cea mai săracă biserică îl poţi descoperi pe Isus locuind în tabernacol.

*Pentru Isus chiar şi inima ta poate deveni o chinovie.

*Un Dumnezeu infinit într-un mic tabernacol!

*Acasa ta, Doamne, pentru care merită să mă lepăd de toate avuţiile!

*Fii mulţumit să devii chiar şi o pietricică, chiar şi un fir de nisip la temelia imensei Biserici.

Un mădular care nu pare a avea prea mare însemnătate, dar fără de care edificiul s-ar putea prăbuşi. Umărul tău, oricât de firav, poate  într-adevăr să-l susţină.

LIBERTATE

*Drumul democraţiei trece de la libertate la libertinaj.

*Omule, ţi s-a dat libertatea de a alege: calea vieţii, alături de Isus Cristos, calea morţii, alături de diavol.

*Pe caldarâm – libertatea scrisă cu sânge…

ARTA

*Arta:  şansă de comunicare miraculoasă cu oamenii.

*Limbajul comun al sensibilităţii.

*Arta: izvoare freatice ţâşnind din inimile oamenilor.

*Artistul: modelând în chip măreţ deşertul din jur cu lucruri mărunte.

*Admiri arta, pe creatorii de artă sau te numeri printre consumatorii de artă? Nu cumva suferi de snobism.

*Cuşti de beton. Mormane de lucruri moarte. Cochilii de melci părăsite. Camere cât se poate de reci şi coridoare întortocheate. Cum să palpite o inimă înăuntru?

*Fii fericit dacă poţi să creezi un lucru care să nu coste nimic şi nici nu aduce bani, ci doar o imensă bucurie spirituală!

*Bucură-te de lucruri care există pe gratis: stelele, iarba, o floare, cântecul păsării, apa, munţii, soarele, colbul din uliţă. Nu te simţi mai bogat admirându-le pur şi simplu?

INSTANTANEE

*Când văd un copil plângând mă cuprinde duioşia; când văd un bătrân plângând, mă cuprinde disperarea!

*O căruţă cu flori nu răscumpără o vorbă aspră, nemeritată.

*Dumnezeu s-o aibă în dreapta lui pază: a avut patru naşteri şi o singură moarte.

*Spiritul necultivat devine lesne „pârloagă”.

*Nici o trădare nu suportă oglindă.

*Nu e dificil să greşeşti: mai dificil e să mărturiseşti c-ai greşit.

*Ce inutil mi se pare a te văicări ore-ntregi că nu ai suficient timp!

*Nu poţi fi în acelaşi timp şi înger şi demon.

*Cel mai destoinic reazem: umărul casei.

*Cel mai curat iz: izul de adevăr.

*Chiar şi moartea unui sentiment îţi poate strecura în suflet o stare de doliu.

*Şi oamenii blonzi îşi pot da uneori…arama pe faţă.

*Explorator iscusit, cercetezi cu nesaţ colţul acesta mirific de lume: sufletul omului.

*Culege doar ce-ai cultivat, îndeobşte.

*Neobosit călător – totdeauna cuvântul.

*Ce populată singurătate: tu şi propriile-ţi gânduri!

*Asemenea tuturor, participi la viaţa universului cu mica ta istorie.

*Ideal de poet: să poată modela sufletul cuvântului.

*De la un timp, anii devin…etate.

*Nu orice lucru mare poate fi însemnat cu majuscule.

*Toată săptămâna păşeam îngust, iar duminica îmi potriveam elitrele.

*Străduieşte-te întotdeauna să dai alt chip întunericului.

*A te risipi în folosul altora, iastă un gest în care-ţi aduni anotimpurile!

*Faptele se pot măsura şi după ecoul pe care ţi-l lasă în inimă.

*Şi moartea poate să fie vie…în suflet…

*Profund disperat poţi fi doar atunci când eşti absolut singur. O femeie spunea: Nu sunt niciodată singură. Sunt cu Maica Domnului. Femeia aceea se numeşte Mama.

*Tinereţea – ecoul speranţelor.

Maturitatea – ecoul împlinirilor.

Senectutea – ecoul amintirilor.

*Prin crusta acestei tristeţi – apa molcomă a blândei uitări.

*În memoria cărnii: ghemuite instincte…

*Ultimul ţel al omului: să lase o urmă.

*Poezia: incandescenţă  a sufletului veşnic tânăr.

*Sunt unii care esenţializează viaţa la câteva lucruri; alţii care o complică, aglomerând-o cu amănunte inutile şi alţii care nu reuşesc niciodată să afle adevărata esenţă a vieţii.

*Un lucru demn este neasemuit de frumos chiar dacă se înfăptuieşte greu.

*Cea mai de preţ însuşire: aceea de a rămâne în orice împrejurare – tu însuţi.

*Clipele sunt la fel. Numai stările pe care le generează în suflet diferă.

*Cel mai mult să preţuieşti libertatea de a fi egal cu tine însuţi.

*Arborii, cerul şi apa, cei mai fideli martori ai tuturor timpurilor!

*Copiii – viitoarea noastră istorie!

*Apusul de soare: această auroră întoarsă cu spatele!

*Nu sunt îndeajuns de puternic ca să recunosc că sunt slab.

*Zilnic te scalzi  în marea tuturor posibilităţilor.

*Minunate sunt lucrurile al căror înţeles ţi se descifrează singur în suflet.

*Şi veşnicia se poate măsura cu…minutul…

*Cartea: o floare ce-a răsărit din sămânţa de har.

*Adversarii din tine trebuie să fie cel puţin egali cu prietenii ca să poţi încheia o pace convenabilă cu propria-ţi conştiinţă.

*Să nu aprinzi focul sacru cu vreascuri  împrumutate!

*Construieşte-ţi viaţa din mici fragmente, dar ai grijă să fie întreagă.

*Nu căuta în cămin cenuşa focului sacru!

*A murit stingher: La autopsie i s-a găsit piatră la inimă.

*Nu trebuie să te sui pe scară ca să distingi adevărul.

*Că omul e viclean, nu-i vulpea vinovată.

*O, iartă-mă că plâng pe dinăuntru!

*Şi pasul îndărăt e necesar, să poţi vedea mai bine înainte.

*Cel mai mult mă devastează teama de a nu fi de prisos.

*De la expresivitatea acestor copaci să iei aminte: chiar dacă nu te cunosc, îţi fac semne din frunze…

*Nu-i căuta luminii scame şi întunericului umbre!

*Cuvintele de care mă tem cel mai mult sunt acelea pe care, în semn de dispreţ, mi le-aş putea adresa în intimitate.

*Caut amnar fermecat să-ţi aprind o flacără-n suflet!

*Caută-ţi steaua, dar nu alerga după ea toată viaţa!

*Credinţa: un corn al abundenţei care-i hrăneşte pe toţi muritorii cu spiritul celor nemuritori.

*În sine ei, fiecare femeie este totuşi, mamă.

*Războiul cu tine însuţi e mai distrugător decât orice calamitate naturală.

*Vai de vremea când vânătorii vor fi seceraţi de alicele sălbătăciunilor!

*În fiecare cuvânt sălăşluieşte o pasăre. Nu puneţi zăvoare la uşi!

*Nu forţaţi uşile spre înlăuntrul poetului!

*Strict interzis bătutul cuielor într-o carte. Pentru că nu puteţi şti unde şi-a pus inima cel care a scris-o.

*Netezeşte-mi aerul: vreau să zbor lin şi drept.

*Nu-i vorbi piromanului despre chibrituri!

*Caută să înţelegi totul, dar nu accepta totul.

*Nu dispreţui faptele mărunte. Ele sunt pietricele din marele edificiu al vieţii cotidiene.

*Nu-ţi lua zilnic aripile la purtare!

*Prefer mămăliga de acasă decât cozonacul servit printre străini.

*Ţărâna patriei nu-ţi va înţepa niciodată piciorul.

*Nu forţa uşa succesului cu şperaclul!

*Arta e ca şi o femeie: dacă o neglijezi, te trădează.

*Daţi-mi, daţi-mi o noapte, rosti astrologul, mijindu-şi luneta.

*Ce trist, ce trist e, oricât ai fi de matur, pe numele mic, ca nimeni să nu te alinte!

*Cel mai îngrozitor e să nu inspiri nici simpatie, nici antipatie, ci numai indiferenţă.

*Fereşte-te de cel care are idei puţine, dar fixe!

*Dacă aş fi sculptor, mi-aş închina viaţa unei singure opere: monumentul cărţii.

*Nu mă răni cu nopţile în care nu te-am visat, Isuse!

*Norii: cearcănele cerului.

*Nu-ţi trebuie secure ascuţită pentru a sfărâma oasele îndoielii.

*Aplauze: hohotele mâinilor.

*Sufleor: cascador printre replici.

SUAVITĂŢI

*Doamne, tare eşti enorm!

*Plouă cu lacrimi suave de îngeri.

*Îl privesc pe Dumnezeu: martori îmi sunt râurile, câmpiile, munţii!

*Eu sunt un copilaş. Şi totuşi mă simt atât de important pentru tine!

*Cum nu uită Dumnezeu puzderia de nume!

*Vocea lui Dumnezeu era foarte…pământească.

*Când mă rog, Dumnezeu îmi şopteşte cuvintele.

*Să facem cunoştinţă. Mă numesc Ionuţ Dumitrescu. Pe tine te cheamă Dumnezeu. Dumnezeu şi mai cum?

*Oraşul tău se numeşte Infinit?

*Câţi ani ai, Doamne?

Un noian. O eternitate.

*Meseria Ta este de arhitect şi de scrib. Ai clădit lumea şi ai scris Cartea Sfântă.

*Noi avem  ochi şi nu-L putem zări. El n-are ochi şi totuşi…ne vede.

*Inima lui Dumnezeu este foarte…strălucitoare.

*Copiii lui Dumnezeu sunt sfinţii.

*Unul din prietenii lui Dumnezeu a fost Moise.

*Doamne, lasă-mă să Te privesc, doar o clipă!

*Când plâng, Dumnezeu mă atinge pe inimă. Când râd, Dumnezeu bate din palme.

*Dumnezeu nu se plictiseşte niciodată de mine.

*Dumnezeu trebuie să fie mai uriaş decât vârful…Omul.

*Îmbrăcămintea lui Dumnezeu se numeşte…slavă.

*Dumnezeu a făcut îngerii. Dar pe Dumnezeu cine L-a făcut?

*Îngerii vorbesc ca şi noi?

*Ce limbă vorbeşte Dumnezeu?

*Dumnezeu e fericit?

*Unde locuieşte Isus?

*Cum o cheamă pe mămica lui Dumnezeu?

*În ce ţară s-a născut Dumnezeu?

*Dumnezeu ne-a vorbit pe limba…Isus.

*De ce eşti trist?

M-a făcut Duhul să plâng.

*Eu am un trup şi un suflet. Dar Dumnezeu nu are deloc trup. El este numai Duh. Atunci cum mă vede când fac vreo ispravă?

*Am adunat cuvintele Tale într-o năframă albă,

*Dumnezeu este cel mai mare dirijor. Dirijează corul de îngeri.

*Doamne, vrei să fii prietenul meu?

*Hai să ne jucăm, Doamne!

De-a ce?

De-a minunile.

*Tineri sau bătrâni, să ştii, vrem să fim ai tăi copii.

*Doamne, un singur joc nu putem juca împreună: de-a ascunselea.

*Când te ascunzi Tu, eu nu te pot vedea; când eu mă ascund, Tu mă vezi oriunde.

*Doamne, Tu mă găseşti şi pe întuneric.

*Doamne, dacă Tu n-ai mers la şcoală, cum de ţii minte atâtea lucruri?

*Nu te mai încap cerurile şi atunci te reverşi peste pământuri.

*Deşi n-ai învăţat alfabetul, Tu ştii să citeşti în inima oamenilor.

ÎNŢELEPCIUNEA CLIPEI

*Nemaifiind, un om continuă să rămână.  Pe cei care ne-au fost, ne sunt şi ne vor fi, e datoria noastră să-i dezgropăm de uitare. Să-i readucem în memoria contemporanilor şi a celor ce vor veni acum şi de-a pururi.

*Un om se poate continua în veac, nu numai prin urmaşi, dar şi prin spiritul pe care l-a cultivat şi l-a crescut în sufletul nostru.

* Paradoxal cum te poţi adânci în cunoaşterea cuiva, abia după ce a trecut precum fulgerul prin viaţa ta, lăsând urme arzătoare.

*Cinstirea memoriei unui om este, îndeobşte,  o datorie de conştiinţă. O datorie sacră  care-ţi atestă verticalitatea şi ţinuta morală şi te motivează ca fiinţă raţională, cu spirit şi sentimente.

*La ce-ar folosi spiritul, la ce ar folosi afectele noastre dacă nu le-am împărtăşi? Între Lumină şi Taină se strecoară de fiecare dată un dulce fior nostalgic. Îl chemăm, vine singur? Cert e că nu-l alungăm, ci îl lăsăm să ne inunde în calde averse de tandreţe,  de amintiri, revărsări nostalgice, rememorări pioase.

*E vremea strânsului celor mii de cuvinte, în panere largi pentru  dus la altar.

*Cuvintele sunt cele  pe care ne sprijinim suferinţa,  aşa cum te sprijini de Zidul Plângerii, de o scară, de tâmpla unei case,  de un umăr de frate, de prieten, de mentor, uneori chiar de străin dispus să primească. Din acea nevoinţă acerbă de comuniune. Poetul grec Iannis Ritsos scria: „Vezi tu, Joliot, dragostea cântăreşte mai greu decât ura – şi palma ne flămânzeşte de strîngerea unei mâini, încât ar strânge şi palma duşmanului nostru”.

*Aceste amintiri –chiar dureroase  sunt scoase acum la iveală. Impregnate de acel aer reavăn şi ascuţit, care taie respiraţia, pe care-l simţi în coşul pieptului şi te strădui să-l împrăştii în tine. Un fel de catharsis. Care te înalţă şi te face să pluteşti spre alte lumi. O eliberare, o curăţire, o purificare generală.  Respir sincopat. Şi totuşi, chem amintirile pentru că nu-mi mai dau pace. Se insinuează şi mă învăluie. Le las în voia lor, să mă posede.

*Sunt oameni – atât de puţini, în zilele noastre –  care posedă o capacitate extraordinară de a „citi” oamenii, chiar fără să-i vadă. Citesc printre rândurile tale? Simt  din vocea ta? Din tăcerile tale? Din slăbiciuni şi frământări, dar, mai ales, din aerul propriei tale respirări, pe care ţi-l simt de la depărtare.  Îţi sorb respirarea, cu fiecare cuvânt spus, rostit sau gândit. Nici nu mai este  nevoie de altceva.

Cert e că nu-i poţi amăgi. Ca pe duhovnic, la sfânta spovedanie. Fiindcă ai sentimentul cert că vorbeşti cu Cineva  mai presus de tine, aş îndrăzni să spun, chiar mai presus de fire,  o persoană care vede  ceea ce alţii nu văd, aude ceea ce alţii nu aud, simte ceea ce alţii nu simt. Te laşi  în voie, pentru că şi tu, la rândul tău, presimţi că mâinile care te-au prins zdravăn, te ocrotesc, au puterea tainică de a te sprijini, de a te alina, de a te elibera de angoase. Laşi pe umărul lor  generos, toate grijile, toate apăsările, angoasele, spaimele. Cu încredere totală. Astfel de oameni sunt de nepreţuit şi e un privilegiu dacă-i întâlneşti, fie şi pentru câteva clipe.

*Oamenii vorbesc la modul superficial despre alţii şi asta mă doare. Fără să gândească prea mult şi fără să se adâncească în cunoaşterea altor semeni.
Trecem indiferenţi pe lângă tragedii. Ne-am obişnuit cu SPECTACOLUL MORŢII.

*Visez:  Un uriaş vis colectiv.  Precum o pâine gigantică hrănind mii de oameni şi mai rămânând 12 coşuri de firimituri pentru făpturile cerului. O pâine spirituală înmulţită, crescând mereu din acelaşi aluat tainic cu un ingredient special:  Iubirea de Dumnezeu, iubirea de semeni. Iubirea de neam şi de patrie.

* NU AVEM DREPTUL SĂ DISTRUGEM UN EDIFICIU SPIRITUAL PENTRU CĂ ASTFEL NE VOM         DISTRUGE NOI ÎNŞINE CA OAMENI, CA SPIRITE, CA ÎNTREG. ROTUNDUL ACESTA NU TREBUIE CIOBIT. TREBUIE PĂSTRAT AŞA CUM ESTE.

*Uneori, nici măcar cuvintele nu ajută, deşi se spune că ele au puterea miraculoasă de a alina suferinţe, de a tămădui, de a îmbărbăta, iar uneori, chiar de a dărâma munţii neîncrederii, îndoielii, spaimei, urâtului, numit artistic „splin”,alteori pot clădi edificii durabile în suflete.

*Este extraordinară solidaritatea spiritelor în durere! În bucurie nu se întâmplă aşa. Dar durerea, ne adună şi ne îmbunătăţeşte.

*MĂCAR ÎNTR-O ANUMITĂ MĂSURĂ SĂ PUTEM SĂ NE ACHITĂM ONORABIL DE INVESTIŢIA FĂCUTĂ ÎN NOI.
TARE MI-AR PLĂCEA CA FIECARE SĂ DEPUNĂ, OBOLUL SĂU, CA PE SFÂNTUL ALTAR, CU TOT CE ARE EL MAI BUN, MAI CURAT ŞI MAI SFÂNT ÎN SINE…

*AŞTEPTAŢI SĂ VINĂ CLIPA DE HAR ŞI NU PIERDEŢI PRILEJUL. EA VA VENI, SUNT SIGURĂ MAI DEVREME ORI MAI TÂRZIU. Prindeţi-vă de aripa ei şi nu-i mai daţi drumul.

*Aidoma florilor în Marea Grădină, să ne străduim, nu numai să înflorim ameţitor, dar şi să dăm rod, întru binele neamului nostru, care pierde tot mai mulţi fii preaiubiţi şi totuşi, nu rămâne sărac de tot, datorită seminţelor, care la rândul lor vor încolţi noi lăstari şi vor da flori şi roade.

CEZARINA ADAMESCU,

17 NOIEMBRIE 2009

 

 

 


%d blogeri au apreciat asta: