-Adrian Botez:,,Realităţi dureroase”

COPII FĂRĂ ÎNGER

…se închină celor  de prin căminele de copii părăsiţi…

…aşa privesc doar copiii fără părinţi

copiii fără de înger

unul spre altul – ei flutură

neantul – în chip de

rămas-bun  – atunci când pleacă spre

zona de unde pretind că i-a

chemat Dumnezeu: de fapt

ei ştiu dinainte că se înşală

de bună-voie – singuri

.

unul câte unul – chinuindu-se să

zâmbească – ei pleacă

fiecare – singur

.

dar mai bună-i singurătatea

plecării – decât să tot priveşti

pe fereastră – zadarnic

zbătându-ţi  – penibil – pleoapele

cioturi de aripi rupte

de mult – de mult rupte

aripi – dinainte de a se inventa chiar

zborul

***

FLORI SUB CENUŞĂ

sub cenuşa păcatelor noastre

florile mor – şiroind din copaci:

pe la noi nu vin păsări măiastre –

pe câmpii nu mai ard grâu şi maci…

.

calci pe lave uscate – dar, oame,

tulburi cu pas Mormintele Ierbii:

şi izvoare-au secat – iară cerbii

se-ntruchip’ făr’ de raze-ntre coarne!

.

dogorite de para văpăii

se chircesc şi văzduhuri şi aştri:

tu orbecăi meandrele căii

.

şi îţi zornăi în palmă piaştri…

atâta rămas-a din stele şi lună:

o mână de oase-aurite ce sună!

***

Adrian Botez