-ANTOANETA DIOR:,,ANOTIMPURILE LUNII – UN COLŢ DE CER”

A mai trecut o zi pe undeva

A mai căzut din cer o stea

Pe-un colţ de cer, Regina Lună

Răsare-ncet cu „Noapte bună!”

.

Dansează sateliţi o horă

Şi curse fac din nord la sud

Din est la vest, stele se-adoră

Spre-a mea mirare, timpu-i crud.

Şi Carul Mare mă pofteşte

Într-o plimbare-n Univers

Un glas nedumerit şopteşte…

.

Mă simt pierdut în neant şi şters.

Şi cad steluţe şi se sting

Şi inima mi-e frântă tare

Că nu pot cerul să-l ating

Şi să mă plimb cu Carul Mare.

.

Şi ceru-mi face o chemare

Dar să-l urmez – cât Doamne, vreau

Şi nu-mi pot da a mea suflare

Şi ochii mei privesc şi stau.

.

Îmi fac un drum imaginar

Şi Carul Mare-l păcălesc

Şi cu viteză de hoinar

Mă simt în Car cum ameţesc.

.

Calea Lactee se coboară

Pe ea plutesc într-un obscur

Când o cometă stă să moară

De-al ei suspin eu nu mă-ndur.

.

Mai întâlnesc o stea feroce

Lumina ei de gheaţă plânge

Iar eu devin ca ea atroce

Şi drumul care mi se strânge.

.

Îmi caut urma spre Luceafăr

Mă simt pierdută în ce-am vrut

Dar rădăcina mea de nufăr

E-atât de-nfiptă în pământ!

.

Şi luna mă priveşte blândă

Şi stele mă-adulmecă de zor

Iar pentr-o clipă şi-o secundă

Simt lacrima steluţelor.

.

Nemulţumită, mă trezesc

Iar Carul meu de-odinioară

În patu-n care moţăiesc

Când soarele stă să răsară.

Şi Calea mea Lactee nu e,

Şi nici cometa ce s-a stins…

.

O lacrimă de stea mângâie

Speranţa mea din paradis.

Cam ce-a rămas e doar speranţă

Ce-a rătăcit purtată-n nimb,

Şi-i mulţumesc Lui, că prezenţă

Nu s-a lăsat uitat în nimb.

.

Din răsărit simt o căldură

Şi-mbin trecutul cu plăcut,

Ferice sunt că tu, natură

M-ai tot născut, m-ai tot născut

în absolut!

…………………

ANOTIMP AL NU ŞTIU CUI

Iarna mea odinioară

Unde eşti tu, surioară?

Unde ţi-s nămeţii tăi

Vânturi, gheţuri şi polei?

.

Să te-aştept în primăvară

Poate-apari c-o sănioară?

Însă ghiocelul iese

Iernii pare să nu-i pese,

.

Norii nu-s, zăpadă nu-i

Anotimp al nu ştiu cui…

Până când voi sta s-aştept

Ca din somn să mă deştept?

…………………..

FĂRĂ TINE NOAPTEA

Ah, Luna, luna, cât e de frumoasă luna

De o săptămână te privesc într-una.

Tu străluci în noapte, tu şopteşti în şoaptă

Cerul plin de stele, coroniţa-ţi poartă.

Plină de tandreţe, mereu schimbătoare

Lună-mi eşti frumoasă-n strai de sărbătoare.

Călăuză-n noapte, astru-n univers

Fără tine noaptea, nu e de-nţeles.

…………………

TREPTE-N CER

Rugăciunea mea din noapte

Şi din vis şi de departe

Te-aş ruga să te mai rogi

Să-mi aduci din mare scoici

Pe-un şirag de mărgeluşe

Cu-ale mele picioruşe

Trepte-n cer să pot să fac

Ca pe toţi să îi împac.

Pe aripile vântului, mulţumesc Cuvântului

Cuvântul îi dor, în clipa când mor.

Tuturor ce vor a şti, toată lumea de pe lume

Va fi azi… şi nu va fi. Spune-le iubire, spune.

……………………..

STRIGĂT MUT

Amintirile sunt fluturi, zburători din floare-n floare

Ce culeg cu de-amănuntul, totul ce e bun sun soare.

Amintiri, tristeţi şi vise, fost-au toate în zadar

Eu sunt albinuţa-n floare, culegând al ei nectar.

Sunt oiţa rătăcită şi pierdută în simţiri

Decăzută din dorinţa aşa-ziselor iubiri…

.

Stâncă sunt pe care valul o loveşte ne-ncetat

Nu-nţeleg nimic. În lume totul pare neiertat…

Gloanţe oarbe de război mă străpung în oseminte

Ne lipseşte sarea-n lume. Şi minciuna care mine.

Minte fără de dezvăţ, lacomă şi prea avară

Şi mi-i sufletul amar şi mi-i inima amară.

.

Pe un munte-nalt, o cruce ne orbeşte cu lumină

Însă lumea râde-n hohot, râde mână de la mână.

Şi orbită de durere, lunecă prăpăstioasă

Şi se-ntreabă între ei : „Care lume-i sănătoasă?”

Crucifixul îi priveşte, plin de sânge…fericit

Repetând într-una lumii : „Pentru voi eu am venit!”

.

Strigăt mut de suferinţă, urlet jalnic de iubire

Stă acolo „atârnat”… pe-un postav într-o mărire

Şi smerit şi blând, divin cu răbdare te aşteaptă

Tu gândeşte, meditează… şi întoarce-te odată…

………………….

ÎMI BAŢI LA UŞĂ

Te caut peste tot, în toate şi oriunde

În omul de pe stradă, în miile de unde

Te-aud cerându-mi pâine, la colţuri şi-n tramvaie

Te văd născut, Isuse, într-un morman de paie.

Pe-o bancă, părăsit, te-am tot zărit, Isuse,

Înfometat, murdar, fără cuvinte spuse

Şi te-am lăsat acolo, trecând neobservat

Mi-am zis că nu eşti Tu, apoi m-am ruşinat.

Odată mă priveai, sperând să-ţi dau o pâine

Dar nu aveam atunci, şi-am revenit iar mâine

Şi-n dăţile de-apoi când Tu îmi baţi la uşă

.

Bolnav şi chinuit „te plimbi” cu o salvare

Mereu şi neatent, şi fără ajutoare.

Te las să treci grăbit, şi cu durerea Ta

Fără să-mi pese-o clipă, că m-aş putea ruga.

Şi-ntr-un apus de soare, când ostenit visam

M-am revăzut cu Tine : eram şi nu eram…

Şi surd şi mut şi orb… şi inima-mi-mpietrită

Tu iartă-mi a mea vină şi fă-mă fericită.

……………………..

AŞ SĂRUTA PĂMÂNTUL

Aş săruta pământ pe care

Piciorul sfânt l-a străbătut;

Dar mila Ta, e-atât de mare

Încât în ea mă simt pierdut.

Plutind pe ape ne vorbeşti

Şi glasul Tău în vuiet fuge

Şi calea Tu ţi-o pregăteşti

Şi inima Fecioarei plânge…

ANTOANETA DIOR (GALAŢI)