GEORGETA MUSCĂ-OANĂ:,,LIRICĂ FEMININĂ”
Femeie, floare de cais
Licăriri seducătoare, gust de miere adunând,
Opalină zeitate pe-anotimpuri lăcrimând;
Tu, făptură diafană, dalbă floare de cais,
În livada vieţii mele, eşti poema ce n-am scris.
.
Parfumatele ocheade strâng toţi fluturii din crâng
Şi-n eterică simţire, îngeri în petale plâng.
Cad priviri însingurate – două lacuri clipocind –
Şi scânteie-n clar de lună spre iubire vălurind.
.
Se cutremură dorinţe prin cotloane sidefii,
Murmur sfânt ne primeneşte rătăcirile târzii;
În tăcerea dintre buze, sfere de lumini se strâng,
Iar sub gene-nzăpezite stele-n doruri se răsfrâng.
.
Mii de şoapte de iubire, armonie şi culori,
Mugurind alintu-n vise, peste gându-mi le pogori.
În beţii de-arome sfinte, pe al nopţilor altar,
Clipa – harnică albină – bea din dulcele nectar
.
Şi în ludică ninsoare – zbor de fluturi visători,
Sub săruturi selenare, în condei mi te strecori.
Cosmică îmbrăţişare mă înlănţuie în zori,
Când petalele virgine cad pe foaie – reci fiori…
.
Fost-ai trecere de-o clipă, dulce floare de cais,
Dar eternul te cuprinde în poemul ce ţi-am scris.
……………………..
În slove te prelingi, vis de iubire
Se isc-un vânticel ce îmi presară
Parfum de crizanteme îmbrumate,
În nesfârşita-mi veghe dulce-amară,
Lumina izvodirii mă străbate.
.
Cu paşii lini aluneci în odaie,
Nălucă blândă ce vii de prin Olimp,
Sub glasu-ţi cald tăcerea se îndoaie
Şi-n irişi cerne cu úmbrele de timp.
.
În slove te prelingi, vis de iubire!
Fărâmiţând tăcerea în cuvinte,
Mi te desprinzi din şaluri de-amintire
Şi-aievea-mi eşti poema ce nu minte
…………………….
Cu luna stau la cină
Pe-arcada înnoptării, în tainicele castre,
Zvâcneşte libertatea şi-n trecerea-i barbară
Aleargă herghelia în preerii albastre;
Vin cai să se înfrupte din pajiştea stelară.
.
Foşneşte libertatea în temeri infirmate,
În colb de stele-i ceasul, secunda e orfană;
Cad hamuri de lumină prin coamele-nspumate,
Vin cai să se boteze în lumi fără prihană.
.
Ţâşnesc lumini sonore din nările-aburinde,
Coloane spiralate topite-n depărtare –
Şi-n crupele-argintate sudoarea se aprinde;
Vin cai să se adape din jgheaburi selenare.
.
Într-un festin edenic, cu luna stau la cină,
Sorb liniştea albastră, din stele muşc lumină.
……………………
Iubire, dulce adăstare
Iubire –
foşnet de val în scoica simţirii,
zeiţă cu amforele pline de lumină
şlefuind în universul aşteptărilor
veşnicia jurământului,
conturând cu penelul clipei
cuiburi de-amintiri prin anotimpuri
ce sfârşesc sub genunchiul lunii.
.
Speranţă –
evadare în câmpia visului,
reavăn contur de dimineţi în care
copacii se trezesc din somnul tăcerii,
lăstărind în pântecul umbrei.
.
Aşteptare –
vârtejuri de culori
ţintuite în trunchiul răbdării,
hrănite cu dor din rădăcina împlinirii.
.
Chemare –
ambră izvorândă în amfore de pământ,
virgină tălăzuire înfiorând aşteptarea.
.
Lumină şi iubire, iubire şi credinţă –
eteric zbor… dincolo de trup, dincolo de simţuri.
GEORGETA MUSCĂ-OANĂ
Trackback this post