-Georgeta RESTEMAN:,,ŢARA LEGENDELOR”

ŢARA LEGENDELOR

 

Vocile străbune – cetatea Bologa

 

Sus, în deal, lângă Cetate
Se-aud vocile străbune
Plânge iedera-n ruine
Căutând din nou dreptate.
.
Răvăşită-i astăzi ţara
De orgolii şi de ură
De prin colţuri – sare zgură
Şi ne-aduce iar ocara.
.
Ei au reuşit s-oprească
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turceşti, pripite
Spre Apus să năvălească.
.
Astăzi noi privim cu teamă
Înspre cei care se luptă
Între ei şi se înfruptă
Fără ca să deie seamă.
.
De s-ar ridica străbunii
Şi-ar vedea cum mai dărâmă
Tot ce s-a clădit  fărâmă
Prin orgolii-n faţa lumii…
.
Au uitat cum bunii noştri
Şi-au dat viaţa şi-au luptat,
Cu zapisul la-mpărat
Şi-au putut să-nfrunte monştri.
.
Glorie acelor care
Ne-au făcut neam de eroi
Oare nu putem şi noi
Să fim OAMENI fiecare?

 

Bologa, 28 septembrie 2009

 

–––––––

 

Sunt

 

 

Sunt umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.
.
Stindardul ce flutur mereu printre semeni
E alb şi el poartă sub falduri Lumina!
Fraţi suntem cu toţii în toate, şi-asemeni
Copacului-ţară, sfinţim rădăcina
.
Cu picuri de rouă ce lin se-nfiltrează
Spre secile-adâncuri uscate de vreme,
Lumina şi Pacea mereu ne veghează
Iar sita în veci grâul bun îl va cerne.
.
Din limpezi izvoare îmi iau apa vie
Şi foşnetul frunzei din codru mi-e cântul
Iar soarele toamnei şi mustul mă-mbie
Să dărui cu dragoste, veşnic, Pământul.
.
Sub raze de Lună o pânză de vise
Aşterne-se tandru-n pridvorul Iubirii
Desfac legătura de chei, uşi închise
Deschid – lasănd loc cuvenit împlinirii.
……………………………………………………….

Sunt  umbră şi suflet născut din esenţa
Cuvântului lin ce se scurge din suflet
Sub lava încinsă ascund chintesenţa
Aceluiaşi gând ce mă-nvăluie-n cântec.

 

Oradea, 7 octombrie 2009

 

……………………………

 

 

COPILE, IA AMINTE…

 

 

 

Povaţă

 

Trup plămădit din aluat de vise,
Din firave mlădiţe de speranţe
Nu te-ntrista când uşile închise
Zornăitor, emană discrepanţe.
.
Iar sufletul ce-l porţi nu-i de vânzare
Pe-un sac de vorbe dulci, e-nşelător
Cel ce mimeaz-a vieţii disperare,
Prin lan de amăgiri e călător…
.
Nu-ţi împleti în păr cununi de stele
Lasă-ţi durerea-n taină să clădească
Credinţa că-n acele clipe grele
Destinul ţi-a jucat abil, o farsă.
.
Tu dăruieşte dragostea-ţi mereu
Aşterne pe cărări de vis iubirea
Stăpânul tău e numai Dumnezeu
Şi-ţi vei găsi în tine fericirea….

Oradea, 5 iulie 2009

–––––––––-

 

 

 

 

De ziua ta, fetiţa mea!

 

Fetiţă dragă, fir de floare rară

Trecut-au ani de când ai răsărit

În prag de toamnă, la sfârşit de vară

Din lutul meu cu dragoste sfinţit.

.

Te-am îngrijit cu lacrima de rouă

Şi te-am crescut în dragoste, frumos

Rugându-mă în nopţi cu lună nouă

Să-ţi fie drumul vieţii luminos.

.

În ochii-ţi dragi am presărat iubire

Sclipiri de frumuseţe sufletească

Cu bunătate, linişte-n privire

Te-am dăruit, minunea mea cerească!

.

Ai învăţat apoi că demnitatea

Este  virtutea omului cinstit

Şi-ai dovedit cu sârg că libertatea

De-a fi tu însăţi, mult te-a întărit.

.

Copilă dragă, Domnul te păzească

De tot ce-i rău şi mârşav şi murdar

În tine bucuria să-nflorească

Să ai în sânge-al curăţimii har.

.

Cu dragoste de oameni, în iubire

Să fii mereu cu sufletul deschis

Să nu ajungi nicicând în rătăcire

Lumina te-mpresoare, fetiţa mea de vis.

.

Te port în suflet ca pe o comoară

Şi dorurile împletesc mereu

În rugi de dimineaţă şi-n fiecare seară

Copila mea, să te-ocrotească Dumnezeu!

Oradea, 1 septembrie 2010

 

……………………………

 

DRAGII NOŞTRI PĂRINŢI

 

 

 

Tatălui meu

 

E ziua Sfântului tău nume
Şi-n zori ţi-am sărutat icoana, TATĂ!
Mă simt stingher-acum în astă lume
Când nu-ţi mai simt privirea-ngândurată.
.
Pe creştet, tu ades’ mă mângâiai
Şi ochii-ţi plini de lacrimi de iubire
Mă-mbărbătau în serile de mai
Când număram trifoii…ce dulce amăgire.
.
Revăd tabloul sacru al bunătăţii tale
Cu drag, în poarta casei de sub munţi
Mă aşteptai c-un zâmbet şi-mi aşterneai în cale
Doar flori de bucurie şi sfinte rugi, fierbinţi.
.
Dar ai plecat devreme, de pe covor de nori
Veghezi spre noi şoptind cu glasu-ţi drag
Aceleaşi vorbe calde, iar eu te văd în zori,
Ca-n dimineţi de basm – trecând al casei prag…

Săcuieu, 29 iunie 2009

 

 

………………………

 

UN PĂMÂNT NUMIT ACASĂ  – POEZIA ARDEALULUI

 

 

 

 

Acasă

 

Mi-am sărutat azi pământul cu lacrima dorului
I-am simţit sarea pe buzele-mi arse de vânt,
Mi-am aşezat sufletul într-un colţ al pridvorului
Aşteptând ca din Cer să picure mir pe Pământ.
.
Lin, din zarea albastră un tainic acord străbătea
Mângâind ramuri goale şi triste cu cântec de jale,
Pe vârfuri de munte-am zărit rămăşiţe de stea,
Frunze uscate şi ierburi jilave-aşternute pe cale.
.
Sub streaşina casei ce straniu rosteşte tăceri
Ferită de vântul nebun, de ploi, de ninsori şi furtuni
Zăresc lâng-o frunză uscată, ca în dulci primăveri

Pe-un petec de verde, păpădia şoptind: „să fim buni”.
.
E-o linişte-adâncă, frumosul e-n suflet, dorinţa-n priviri,
Doar un dangăt de clopot se-aude departe pe deal,
Din coşuri ies pale de fum, la geamuri răsar amintiri
Aşa e toamna târzie acolo, acasă, la mine-n Ardeal.

Săcuieu, 26 noiembrie 2009

 

 

 

–––––––––

 

 

 

 

 Rugăciune

 

Boabe de rouă tremurând pe flori

Culeg cu buzele-mi de dor arzând

Iar ochii-mi plâng şi mă cuprind fiori

În noaptea lină mă trezesc… scriind.

.

Îmbrobonate, frunzele-mi şoptesc

Un cânt mirific coborât din cer

Mlădiţe de iubire ce-n linişte-nfloresc

Îmi dăruiesc credinţă, putere să mai sper.

.

Păşesc printre petunii şi salvii-mbujorate

Begonii rozalii, domniţe albe

Ce-adună-n ele vise-nmănuncheate

Corole împletite în minunate salbe.

.

Pământul reavăn, cu mantii divine

E sacră legătură şi loc de-nchinăciune

Trifoi cu patru foi zâmbeşte către mine

Şi mă îndeamnă tainic la dulce rugăciune.

.

Doamne, sfinţeşte-mi viaţa şi dăruie-o cu pace

Dă-mi bunătate-n suflet şi-o mare de iubire

Mai dă-mi înţelepciune din grâul ce se coace

Pâinea credinţei dă-mi-o şi-un dram de fericire!

 

Săcuieu, 4 iulie 2010

 

 

––––––––––

 

În arc de curcubeu

 

Te-am aşezat în colţul meu de suflet

Sub arc de curcubeu te-am alintat

Şi fir de vers am plăsmuit, şi cântec

Speranţe, lacrimi, vise-am încrustat.

.

Ce-aproape eşti de gândurile mele

Şi cum îţi simt pe tâmplă abur cald

Cu sufletul arzând de doruri grele

Mi-ai dăruit nuanţe de smarald.

.

Tăceri ascunzi  în tristele-ţi priviri

Şi-un curcubeu de vise te mângâie

Un pod de suflet printre amintiri

Între Pământ şi Cer …minune vie.

.

E-ntipărit în lacrimi de iubiri

E semnul încrustat spre veşnicie

Nu poate fi născut din amăgiri

E-a sufletului nostru măreţie!

.

Mă ning acum steluţe de iubire

Mă ninge doru-n arc de curcubeu

El a rămas simbol de fericire

Al tău, al meu şi al lui Dumnezeu.

 

Săcuieu, 21 decembrie 2009

 

––––––––

 

Satul cu dor

 

La poalele Carpaţilor de-Apus
Luminile au străluciri de-argint
Acolo tot ce-i rău a fost răpus
Miroase codru-a floare şi absint.
.
Sub munte plin de doruri, răsfirat
Pe firul apei ce oglizi împarte,
Râtul Romanilor a fost odat’
Sătucul ce mi-a fost întâia carte
.
Din care am citit despre-omenie
Despre onoare, despre bunătate,
Nimeni nu-ţi cere-acolo o simbrie
Şi nici vreo taxă pentru libertate.
.
Căsuţe-mpodobite cu ştergare
Grădini de vis şi mândre curcubeie
Se-aştern covoare de mărgăritare
Ce rupte-s parcă din Calea Lactee.
.
Doar freamătul pădurilor ţi-ajunge
Să-ţi umpli sufletul de armonie,

De roua care fruntea îţi atinge
Şi tril de păsări într-o simfonie
.
Te ‘nalţă şi te poartă-n zări senine
Pluteşti, iubeşti şi speri şi dăruieşti
Precum dulceaţa-n stupul de-albine
Cu dragostea din oameni te-nsoţeşti.
.
Mi-e dor de-un petec de copilărie
Mi-e dor de-o oază de sinceritate
Mi-e dor de lelea şi de-al ei bădie
De-un aer pur şi de seninătate…
.
Cu fir de dor ţesut-am pânze fine
Înfăşurându-mi sufletul în tihnă
Eu am plecat, dar n-am uitat de tine
Sat de visări, tu eşti a mea odihnă!
.
De câte ori revin şi-ţi sărut glia,
Măicuţii mele, mâna, în pridvor
Purtând în suflet cald, melancolia,
Te voi numi mereu – SATUL CU DOR…

Săcuieu, 7 aprilie 2010

 

 

GEORGETA RESTEMAN