-Claudia Maru Hanghiuc:,,Poveste cu bunica”

Curtea de Argeş acum 40 de ani. Aşa a început ziua care mă arunca în clasa a cincea. Aveam exact vârsta la care se înfige bine în memorie un lucru, sau un fapt, ce te face să te mândreşti că faci parte dintr-un neam de oameni privilegiaţi de soartă. Încă de pe atunci mă îndrăgostisem de daci şi de buri, urmaşii lor de la muntele ce străjuia Argeşul.

Bunica doftoroaia era în stare să pună pe picioare tot felul de animale mai mici sau mai mari doar cu o simplă sulă din lemn cu „împunsătură” de obsidian, şi o „cusătoroaie” (cel mai mare ac din lume după cum mă gândeam eu pe atunci uitându-mă la urechile alea enorme din capul unei andrele lungi de 20 cm), pe care intra cu uşurinţă vâna de bou pe post de aţă medicinală. Bineînţeles că bunica avea mereu atârnată de umăr straiţa cu ierburi pentru fierturi, dar şi crenguţa de cireş care era principala ei unealtă în a face minuni: era detectorul de apă.
„- Hei tu Claudiţă, nu vă învaţă nimic ăştia la şcoală? Cum Mnezău poţi
să zici că dacă bag sula-n grumazul boului o să facă titanus? Păi io tre’ să-l pun pă picioare că nu vezi că nu mai trage plugu’ după el şi i s-a umflat limba? Tre’ să iasă dân iel sângele scârbit şi răsuflarea aia puturoasă dă hoit.

– Dar dacă te ia în coarne că-l doare?

– Nu mă ia, că am Iarba Fiarelor!

– Ce e aia? Cum adică?

– Păi când Mnezău a făcut verdeaţa pă Pământ, a lăsat şi o iarbă, cu care m-a spălat pă mine mama după ce m-a născut. Şi e o iarbă amară ca pelinu’, din care după ce-o usuci o iarnă după hornu’ din pod se face un praf ca tărâţa. Da’ cică dacă îţi intră în piele, în ochi, în nas şi-n urechi atunci când te spală de zeama-n care-ai stat în burtă, o să fi mai tare ca animalele şi o să vorbeşti cu ele numa’ dacă te uiţi în ochii lor.

– Păi unde e iarba asta bre?

– Sus pă munte, lângã Capu’ lu Mnezău! Da’ nu poa’ să-l vază oricine… Capu’! Dă el zic, dă Capu’ lu’ Mnezău. Nu zic dă ăla… Sfântu’, ă, Sfinxu’, ci dă un cap făcut pă vârfu’ muntelui dă primii copii ai lu’ Mnezău.

– Ce e aia solomonar, mamaie?

– Hodoronc-trosc! Ce-ţi veni fată hăi?

– Vreau să ştiu şi eu ce eşti tu!

– Bunică-ta, ce să fiu! Păi Mnezău a lăsat pă lume mai multe meserii pentru mai multe neamuri. Vezi tu? El a lăsat neamu’ nostru, adică burii d’acilea dă la munte, ca să fie cei mai deştepţi şi cei mai cu mintea-n cap oameni dă pă Pământ, care să-i facă bine pă oameni şi pă animale, care să facă bine pământu’ atunci când îi e rău dă la Cer şi se-mbolnăveşte, care să meargă cu picioarele pă cărarea norilor, care să împrospăteze pământul prin foc şi care să aducă apa în fântânile pă care le seacă regina pricolicilor şi vârcolacilor, Voica. Urâtă e Voica asta! Şi scârboasă! Şti cum arată?

– Nu ştiu mamaie!

– Un corp de broască verde şi buboasă e ţinut dă două picioare dă găină. Pe un cap ca dă şoarece, are în loc de păr nişte râme ca nişte lipitori lipite de o piele care pute şi e plină dă bube scurse. Din botu’ fără dinţi şi buze, îi curge o zamă galbenă. Are limbă foarte lungă, foarte subţire şi cu o ventuză în cap cu care pipăie feţele condamnaţilor la moarte care ajung la ea ca bărbaţii ei dă cununie. E! Las-o că e scârboasă.

– Ce bine!

– Aşa! Şi să mai şti că solomonari nu sunt doar aci în Argeş. Ei mai sunt şi-n ţara noastră de-i zice Moldova şi unde n-a ajuns Traian să tragă brazde. Asta să-ţi dea dă gândit că e adevăr cân zic că românu-i o apă ş’un pământ de la’nceput dă când n-a avut nevoie dă alţii ca să-l înveţe ce să facă cu viaţa lui. Aşa să şti! Vezi? Mnezău drăguţu’ a ştiut El ce-a ştiut! D-aia există doftoroii! D-aia există şi solomonarii. Hultanii! Adică oamenii care aduc apa înapoi în fântâni şi pe câmpuri. Lor le zice Mnezău când şi unde dă cu ploaie. Atunci solomonarii spun descântecele şi-i arată apei de la Mnezău pă un’ s-o ia.

– Mamaie, dar de ce spuneţi descântece ca vrăjitorii şi nu spuneţi rugăciuni ca la biserică să dea Dumnezeu cu apă?

– Aoleu! Proastă te-a mai făcut fi’mea! Cum să zic rugăciuni? Păi la ce m-a făcut Mnezău solomoniţă şi doftoroaie? Ca să-l bat la cap tot timpu’ cu tâmpenii: dă-mi aiaaaa, ba dă-mi ailaltăăăă? Păi el mi-a dat Puterea! Şi zic descântece tot dă la el ştiute, iar când vreau ca să speriu dracii dă să bagă în animale, da’ şi p’ăia dă lasă pământu’ sec, Mnezău mi-a lăsat puterea să zic descântece întoarse pă dos!

– Şi solomonarii sunt anunţaţi de Dumnezeu când trimite el apa de sus din cer ?

– Ăhă! Dacă Mnezău nu le zice asta, atunci Moş Vreme nu mai vine pă Pământ noaptea dă Lăsata Secului şi nici dă Crăciun ca să-i ducă pe solomonari pă cărarea norilor şi de acolo la Mnezău’ care are grijă de pământul nostru d’acilea dă sub Muntele ăl Sfânt… “

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: