Mircea Istrate Dorin:,,Bătrânul lăutar”
Bătrânul lăutar
(har de înger)
Bătrânul lăutar de modă veche,
Acel ce-mi ştie cântec nepereche,
La masa mea, l-a prins un miez de noapte,
Storcându-şi sufletul în mii de şoapte.
Durerea să şi-o spună în afară,
Sacâz a pus din inima-i uşoară,
Arcuş făcut din lacrimă curată,
A tras pe struna sufletului, toată.
Iar glasul şi l-a dres c-onjurătură
Pe lume, apăsat, din ştirba-i gură,
Şi, c-un pahar, cu dulce de pălincă,
Băut încet, să-l simtă la opincă.
Apoi, cu ochii-nchişi şi-n legănare,
S-a apucat căruntul de cântare
Şi dus a fost în lumea lui ştiută,
De neoprit când cântă, din lăută.
Şi-n cântul cela, inima îi plânge
Şi -nflăcărarea toată mi-l ajunge.
E o trăire-n dânsul, nefirească,
Precum uitarea-n sine, nebunească.
Arcuşul lui ca pana-i de uşor
Si-mi zburdă singur, că-i purtat de dor,
Iar cântecul din glas, o descărcare
A sufletului, dulce alinare!
Şi a ţinut-o aşa, întreaga noapte,
Când săltăreţ, când îngropat în şoapte,
Ori trăgănat ,ca val de mare calmă,
De parcă sufletul şi-a pus în a ta palmă.
Iar cântul său nespus şi nefiresc
Mă–nâlţa în slăvi de vis ceresc,
Iar inima mi-a prins în a sa strună
Şi dusu-m-a în vraja sa nebună.
De ce tu, Doamne, ai dat la năcăjit
Cel har al tău, la îngeri potrivit,
Sublimul, pentru coaja sa de pâine
Şi-un pol, pe care n-o să-l aibă mâine,
Căci, copleşit de grijile prea dese
Îşi risipeşte harul pe la mese,
Să-ncânte nevoiaş-adunatura
De beţivani ce-s plini de băutură.
Aicea-i locul lui cel preferat :
In cârciumă, la mese de-nnoptat.
……………………………………………………..
Ar fi putut avea bănet cu carul
De-ar fi ştiut ce mare-i este harul!
De ce, Tu, Doamne, ai dat la necăjit
Cel har al tău, la îngeri potrivit ?
Trackback this post