Mircea Istrate Dorin:,,Bătrânul lăutar”

Bătrânul lăutar

(har de înger)

Bătrânul lăutar de modă veche,

Acel ce-mi ştie cântec nepereche,

La masa mea, l-a prins un miez de noapte,

Storcându-şi sufletul în mii de şoapte.

Durerea să şi-o spună în afară,

Sacâz a pus din inima-i uşoară,

Arcuş făcut din lacrimă curată,

A tras pe struna sufletului, toată.

Iar glasul şi l-a dres c-onjurătură

Pe lume, apăsat, din ştirba-i gură,

Şi, c-un pahar, cu dulce de pălincă,

Băut încet, să-l simtă la opincă.

Apoi, cu ochii-nchişi şi-n legănare,

S-a apucat căruntul de cântare

Şi dus a fost în lumea lui ştiută,

De neoprit când cântă, din lăută.

Şi-n cântul cela, inima îi plânge

Şi -nflăcărarea toată mi-l ajunge.

E o trăire-n dânsul, nefirească,

Precum uitarea-n sine, nebunească.

Arcuşul lui ca pana-i de uşor

Si-mi zburdă singur, că-i purtat de dor,

Iar cântecul din glas, o descărcare

A sufletului, dulce alinare!

Şi a ţinut-o aşa, întreaga noapte,

Când săltăreţ, când îngropat în şoapte,

Ori trăgănat ,ca val de mare calmă,

De parcă sufletul şi-a pus în a ta palmă.

Iar cântul său nespus şi nefiresc

Mă–nâlţa în slăvi de vis ceresc,

Iar inima mi-a prins în a sa strună

Şi dusu-m-a în vraja sa nebună.

De ce tu, Doamne, ai dat la năcăjit

Cel har al tău, la îngeri potrivit,

Sublimul, pentru coaja sa de pâine

Şi-un pol, pe care n-o să-l aibă mâine,

Căci, copleşit de grijile prea dese

Îşi risipeşte harul pe la mese,

Să-ncânte nevoiaş-adunatura

De beţivani ce-s plini de băutură.

Aicea-i locul lui cel preferat :

In cârciumă, la mese de-nnoptat.

……………………………………………………..

Ar fi putut avea bănet cu carul

De-ar fi ştiut ce mare-i este harul!

De ce, Tu, Doamne, ai dat la necăjit

Cel har al tău, la îngeri potrivit ?