Cezarina Adamescu:,,Minunata lume a plantelor(Lecturi suplimentare pentru Botanică)”

DESPRE FLOARE

-Mamă, floarea plânge oare

apă dacă uit să-i dau?

-Sigur Oana, fiindcă are,

ca şi omul, bunăoară

nevoinţă de mâncare

de lumină şi de soare.

Şi aşa cum eu nu uit

să-ţi prepar în zori lăpticul

ba şi ceaiul din ibricul,

chiar şi pâinea cu magiun

şi desertul la gustare,

tot aşa şi cu o floare.

Dacă de la rădăcină

solu-i tare ori sărac,

nu mai poate să respire

şi atunci se-ngălbeneşte,

se-ofileşte şi-apoi moare.

-Mamă, dac-o rupi, o doare?

-Greu de spus, copila mea,

dacă mâna-i stricătoare,

de copil ştrengar, se pare,

floarea suferă şi-o doare.

Dacă locuieşte-n seră

sau în mijloc de grădină,

chiar în glastră, la lumină

şi tu vrei s-aduci în dar

un buchet aniversar,

ea atunci o să te certe.

Cu o graţie-născută

se oferă şi te-ajută

ca să faci o bucurie.

Fiindcă, toată lumea ştie,

florii, asta-i e menirea

să te-mbete cu mirosul

şi să facă să se nască

din petala ei, iubirea.

Înc-un lucru mă uimeşte:

floarea-l simte cel mai bine

pe-omul care o iubeşte…

PARA ŞI VÂNTUL

Para are părul blond

însă vântul vagabond

ce colindă ani în şir

i-l răsfiră fir cu fir.

-Dragă vântule, ia stai,

că mi-ai prins în păr un scai,

strigă para supărată

fiindcă e nepieptănată.

Vântu-ncepe să adie

sporii mici de păpădie

se învârt prin aer lin

şi de frunze se anin.

ZMEURA ŞI ZMEUROAICA

Zmeurică, zmeurea,

fruct zemos dintr-o vâlcea,

dintr-o pădurice deasă

eşti a Fragului mireasă.

verişoara lui Căpşună

altă fructă dulce, bună.

Mi-ar cădea ca mura-n gură,

însă Moş Martin mi-o fură

fiindcă tare-i sunt pe plac

fructele ce zeamă fac!

Nici chiar mierea nu-i displace,

spune-i Moş Martin şi tace!

Zmeuroaica însă este

într-o antică poveste

soaţa vajnicului Zmeu

teleleu şi paraleu.

Bâârrr!!! Mă-nfiorez şi eu,

fiindc-aşa-i de zgripţuroaică,

luptă, parc-ar fi tigroaică.

Să câştige-ar vrea mereu

şapte capete de zmeu

fioros cu şapte guri

lacome de murături.

Căci e mare tevatura,

lui îi place acritura.

L-am văzut mâncând, v-o jur,

când era-ntr-o zi mahmur.

Însă – n-am vorbit de-acel

fiu năstruşnic, Zmeurel.

Nu-i ici acru, nu-i nici dulce,

dar îndată te aduce,

că e dulce-acrişor

numai bun de vinişor

sau de-o rece zmeurată

bună pentru lumea toată!

Zmeurici şi zmeurele,

căpşunici şi căpşunele

sau afine afinate

flori de soc în dulci socate.

Ori murate, negre mure,

toate-s fructe de pădure.

Şi-s gustate, după mese

ca pe dulci delicatese.

Şi de miri şi de mirese

şi de naşă şi de naşi

de-nsetaţii de nuntaşi,

dar mai mult de copilaşi.

-Fă-mi măicuţă-o dulceţică

de frăguţi sau căpşunică!

Fă-mi un gem de zmeurele

sau de mure-n borcănele.

Zice Zmeul nostru: Hai că

vreau să beau o zmeuroaică.

Şi cu vocea lui bărbată

strigă: Adu-mi zmeurată!

Plescăind din paişpe buze

lipicioase şi mofluze.

Fiindcă, am uitat să spui,

Zmeuroaica, soaţa lui

nu-i prea bună gospodină

şi întreabă o albină.

De adună-albine-roi

să se sature apoi

de sirop de zmeuroi.

Hai şi noi şi hai şi voi!

Dragă Nică, dragă Tică,

este rost de-o dulceţică,

pregătită de albine

în zăvoiul cu sulcine!

CINE CUMPĂRĂ CASTANE?

Două gâze năzdrăvane

vând drumeţilor castane.

Din hârtie fac cornete

şi-ţi oferă chiar şi ţie

să le guşti pe îndelete.

Pricepute sunt şi apte

căci castanele sunt coapte.

Tare bun e gustul lor

când sunt scoase din cuptor.

Rumenite şi prăjite

ele-s nemaipomenite.

Dulci ca nişte acadele

am gustat şi eu din ele.

Însă din castane, ştii,

construieşti şi jucării.

Poţi să faci un măgăruş

şi-un căţel cu ochi de tuş.

Din chibrituri şi din aţă

faci o mâţă cu mustaţă,

patru iepuri jucăuşi

şi-o mulţime de păpuşi.

Cu duzini de bolduri mici

faci aripi de licurici,

chiar doi şoimi ce stau pe stânci

dar mai bine le mănânci!

FELINĂRAŞ

Măi dovlece, măi dovlece,

cam cât pătlăgele – zece –

dolofan şi pântecos

pe alocuri eşti bubos,

dar în rest, tu eşti lucios.

Ai un cap de tărtăcuţă

vreau să-l mângâi olecuţă.

Iau acum un cuţitaş,

te scobesc şi mintenaş

eu te fac felinăraş!

Seara cu o lumânare

să-mi ţii calea pe cărare!

A VĂRUI VARA

Verişoara Anişoara

şi-a ales o muncă uşoară:

văruieşte vara

şi-o stropeşte seara

cu sineală

din Aurora Boreală.

Cu sfială aruncă stropii în sus

de la răsărit la apus

şi din miazănoapte în miazăzi;

stropeşte, stropeşte,

pe unde se nimereşte,

fără să ştie că din când în când

stropii de sineală

aproape plângând

o murează toată

din plete-n călcâie

şi arată

ca o sperietoare de ciori,

ca o momâie

albastră, albastră,

ca floarea noastră din glastră

aflată demult în fereastră,

pe care bunica,

udând-o în zori

o face să-nflorească

în mii de culori.

GĂRGĂRIŢA EDUCATĂ

Gărgăriţa face gargară

cu apă chioară

în care pune

parcă anume

câteva fire de muşeţel,

o rădăcină de pătrunjel.

Pentru ca dinţii să şi-i albească

să se fălească.

Ea-i educată

şi e curată

Nu-i este jenă,

Doamna Igienă

de-o cercetează

o premiază….

O FLOARE ALBĂ

În zori

o floare albă s-a trezit

şi somnoroasă prinde să-şi deschidă

spre soare delicatele petale.

În jur,

de strajă stau cu feţe grave

la datorie – firele de iarbă.

O floare şi-a-mbrăcat lumină nouă

cu ochii umeziţi de blânda rouă,

din lujer cu mirare se mlădie

văzând cum zboară-n vânt o păpădie.

Şopteşte-apoi zefirului timidă:

-Un fluturaş mi-a spus că o să plouă.

Aşa umbrelă să-mi aduci şi mie!

NUNTĂ-N LUMEA FLORILOR

O brânduşă, o crăiasă

şi-a pus trenă de mireasă.

Teiul îi trimite-o boare

dintr-a florii lui splendoare.

Macul cât e el de mac

s-a-nroşit precum un rac.

Bată-l focul, busuiocul

îi ghiceşte cu ghiocul,

apoi mărgăritărelul

îşi alege cavalerul:

un şăgalnic fluturaş

călător de la oraş

mâna grabnic să i-o ceară

până nu se lasă seară.

El alege şi culege

dintre flori – pe cea mai dragă

şi mai crudă, se-nţelege.

Pe stamine o sărută

Şi-n mantia lui frumoasă

o-nveşmântă în mătasă

aducându-i cald prinos

un crâmpei de vis frumos.

Drept inel şi drept cercel

fir firav de muşeţel.

Şi cât ai privi în zare

se încinge nuntă mare

cu mândreţe de mireasă:

o brânduşă, o crăiasă!

PRINTRE FLORI LA GRĂDINIŢĂ

Ştiu o casă renumită

ca grădina înflorită

unde florile-s copii

toţi ai Maicii Sfinte fii.

Cu lumină-n ochi, Brânduşa

veselă-ţi deschide uşa

şi te-mbie să pofteşti

în Palatul cu Poveşti.

Ghiocel te ia de mână

Şi-ţi prezintă draga Zână:

buna lor educatoare

cea mai minunată floare.

Mai timidă, Violeta

îşi frământă-n mâini bereta.

Stă pe scaun Lăcrimioara

pregătindu-şi valijoara

să pornească în voiaj.

Trenul trage în triaj

mânuit de Viorel

care-nvârte-un mosorel.

Iar Narcisa-i prinde aţa,

legănându-se ca raţa.

Azi, Florin înalţă-un zmeu

colorat în curcubeu.

Doar micuţa Sânziană

îşi ascute brici – o pană

să vă relateze-n scris

totu-aşa cum v-a promis,

mâine să citiţi în zori

despre-aceste mândre flori…

O BRÂNDUŞĂ

O brânduşă

iese pe uşă

şi vrea să facă

un duş.

Dar stropitoarea

nu are stropi

fiindcă a stropit

un greier

pe arcuş…

24. octombrie 2008 Cezarina Adamescu