Cezarina Adamescu:,,Minunata lume a plantelor(Lecturi suplimentare pentru Botanică)”
DESPRE FLOARE
-Mamă, floarea plânge oare
apă dacă uit să-i dau?
-Sigur Oana, fiindcă are,
ca şi omul, bunăoară
nevoinţă de mâncare
de lumină şi de soare.
Şi aşa cum eu nu uit
să-ţi prepar în zori lăpticul
ba şi ceaiul din ibricul,
chiar şi pâinea cu magiun
şi desertul la gustare,
tot aşa şi cu o floare.
Dacă de la rădăcină
solu-i tare ori sărac,
nu mai poate să respire
şi atunci se-ngălbeneşte,
se-ofileşte şi-apoi moare.
-Mamă, dac-o rupi, o doare?
-Greu de spus, copila mea,
dacă mâna-i stricătoare,
de copil ştrengar, se pare,
floarea suferă şi-o doare.
Dacă locuieşte-n seră
sau în mijloc de grădină,
chiar în glastră, la lumină
şi tu vrei s-aduci în dar
un buchet aniversar,
ea atunci o să te certe.
Cu o graţie-născută
se oferă şi te-ajută
ca să faci o bucurie.
Fiindcă, toată lumea ştie,
florii, asta-i e menirea
să te-mbete cu mirosul
şi să facă să se nască
din petala ei, iubirea.
Înc-un lucru mă uimeşte:
floarea-l simte cel mai bine
pe-omul care o iubeşte…
PARA ŞI VÂNTUL
Para are părul blond
însă vântul vagabond
ce colindă ani în şir
i-l răsfiră fir cu fir.
-Dragă vântule, ia stai,
că mi-ai prins în păr un scai,
strigă para supărată
fiindcă e nepieptănată.
Vântu-ncepe să adie
sporii mici de păpădie
se învârt prin aer lin
şi de frunze se anin.
ZMEURA ŞI ZMEUROAICA
Zmeurică, zmeurea,
fruct zemos dintr-o vâlcea,
dintr-o pădurice deasă
eşti a Fragului mireasă.
verişoara lui Căpşună
altă fructă dulce, bună.
Mi-ar cădea ca mura-n gură,
însă Moş Martin mi-o fură
fiindcă tare-i sunt pe plac
fructele ce zeamă fac!
Nici chiar mierea nu-i displace,
spune-i Moş Martin şi tace!
Zmeuroaica însă este
într-o antică poveste
soaţa vajnicului Zmeu
teleleu şi paraleu.
Bâârrr!!! Mă-nfiorez şi eu,
fiindc-aşa-i de zgripţuroaică,
luptă, parc-ar fi tigroaică.
Să câştige-ar vrea mereu
şapte capete de zmeu
fioros cu şapte guri
lacome de murături.
Căci e mare tevatura,
lui îi place acritura.
L-am văzut mâncând, v-o jur,
când era-ntr-o zi mahmur.
Însă – n-am vorbit de-acel
fiu năstruşnic, Zmeurel.
Nu-i ici acru, nu-i nici dulce,
dar îndată te aduce,
că e dulce-acrişor
numai bun de vinişor
sau de-o rece zmeurată
bună pentru lumea toată!
Zmeurici şi zmeurele,
căpşunici şi căpşunele
sau afine afinate
flori de soc în dulci socate.
Ori murate, negre mure,
toate-s fructe de pădure.
Şi-s gustate, după mese
ca pe dulci delicatese.
Şi de miri şi de mirese
şi de naşă şi de naşi
de-nsetaţii de nuntaşi,
dar mai mult de copilaşi.
-Fă-mi măicuţă-o dulceţică
de frăguţi sau căpşunică!
Fă-mi un gem de zmeurele
sau de mure-n borcănele.
Zice Zmeul nostru: Hai că
vreau să beau o zmeuroaică.
Şi cu vocea lui bărbată
strigă: Adu-mi zmeurată!
Plescăind din paişpe buze
lipicioase şi mofluze.
Fiindcă, am uitat să spui,
Zmeuroaica, soaţa lui
nu-i prea bună gospodină
şi întreabă o albină.
De adună-albine-roi
să se sature apoi
de sirop de zmeuroi.
Hai şi noi şi hai şi voi!
Dragă Nică, dragă Tică,
este rost de-o dulceţică,
pregătită de albine
în zăvoiul cu sulcine!
CINE CUMPĂRĂ CASTANE?
Două gâze năzdrăvane
vând drumeţilor castane.
Din hârtie fac cornete
şi-ţi oferă chiar şi ţie
să le guşti pe îndelete.
Pricepute sunt şi apte
căci castanele sunt coapte.
Tare bun e gustul lor
când sunt scoase din cuptor.
Rumenite şi prăjite
ele-s nemaipomenite.
Dulci ca nişte acadele
am gustat şi eu din ele.
Însă din castane, ştii,
construieşti şi jucării.
Poţi să faci un măgăruş
şi-un căţel cu ochi de tuş.
Din chibrituri şi din aţă
faci o mâţă cu mustaţă,
patru iepuri jucăuşi
şi-o mulţime de păpuşi.
Cu duzini de bolduri mici
faci aripi de licurici,
chiar doi şoimi ce stau pe stânci
dar mai bine le mănânci!
FELINĂRAŞ
Măi dovlece, măi dovlece,
cam cât pătlăgele – zece –
dolofan şi pântecos
pe alocuri eşti bubos,
dar în rest, tu eşti lucios.
Ai un cap de tărtăcuţă
vreau să-l mângâi olecuţă.
Iau acum un cuţitaş,
te scobesc şi mintenaş
eu te fac felinăraş!
Seara cu o lumânare
să-mi ţii calea pe cărare!
A VĂRUI VARA
Verişoara Anişoara
şi-a ales o muncă uşoară:
văruieşte vara
şi-o stropeşte seara
cu sineală
din Aurora Boreală.
Cu sfială aruncă stropii în sus
de la răsărit la apus
şi din miazănoapte în miazăzi;
stropeşte, stropeşte,
pe unde se nimereşte,
fără să ştie că din când în când
stropii de sineală
aproape plângând
o murează toată
din plete-n călcâie
şi arată
ca o sperietoare de ciori,
ca o momâie
albastră, albastră,
ca floarea noastră din glastră
aflată demult în fereastră,
pe care bunica,
udând-o în zori
o face să-nflorească
în mii de culori.
GĂRGĂRIŢA EDUCATĂ
Gărgăriţa face gargară
cu apă chioară
în care pune
parcă anume
câteva fire de muşeţel,
o rădăcină de pătrunjel.
Pentru ca dinţii să şi-i albească
să se fălească.
Ea-i educată
şi e curată
Nu-i este jenă,
Doamna Igienă
de-o cercetează
o premiază….
O FLOARE ALBĂ
În zori
o floare albă s-a trezit
şi somnoroasă prinde să-şi deschidă
spre soare delicatele petale.
În jur,
de strajă stau cu feţe grave
la datorie – firele de iarbă.
O floare şi-a-mbrăcat lumină nouă
cu ochii umeziţi de blânda rouă,
din lujer cu mirare se mlădie
văzând cum zboară-n vânt o păpădie.
Şopteşte-apoi zefirului timidă:
-Un fluturaş mi-a spus că o să plouă.
Aşa umbrelă să-mi aduci şi mie!
NUNTĂ-N LUMEA FLORILOR
O brânduşă, o crăiasă
şi-a pus trenă de mireasă.
Teiul îi trimite-o boare
dintr-a florii lui splendoare.
Macul cât e el de mac
s-a-nroşit precum un rac.
Bată-l focul, busuiocul
îi ghiceşte cu ghiocul,
apoi mărgăritărelul
îşi alege cavalerul:
un şăgalnic fluturaş
călător de la oraş
mâna grabnic să i-o ceară
până nu se lasă seară.
El alege şi culege
dintre flori – pe cea mai dragă
şi mai crudă, se-nţelege.
Pe stamine o sărută
Şi-n mantia lui frumoasă
o-nveşmântă în mătasă
aducându-i cald prinos
un crâmpei de vis frumos.
Drept inel şi drept cercel
fir firav de muşeţel.
Şi cât ai privi în zare
se încinge nuntă mare
cu mândreţe de mireasă:
o brânduşă, o crăiasă!
PRINTRE FLORI LA GRĂDINIŢĂ
Ştiu o casă renumită
ca grădina înflorită
unde florile-s copii
toţi ai Maicii Sfinte fii.
Cu lumină-n ochi, Brânduşa
veselă-ţi deschide uşa
şi te-mbie să pofteşti
în Palatul cu Poveşti.
Ghiocel te ia de mână
Şi-ţi prezintă draga Zână:
buna lor educatoare
cea mai minunată floare.
Mai timidă, Violeta
îşi frământă-n mâini bereta.
Stă pe scaun Lăcrimioara
pregătindu-şi valijoara
să pornească în voiaj.
Trenul trage în triaj
mânuit de Viorel
care-nvârte-un mosorel.
Iar Narcisa-i prinde aţa,
legănându-se ca raţa.
Azi, Florin înalţă-un zmeu
colorat în curcubeu.
Doar micuţa Sânziană
îşi ascute brici – o pană
să vă relateze-n scris
totu-aşa cum v-a promis,
mâine să citiţi în zori
despre-aceste mândre flori…
O BRÂNDUŞĂ
O brânduşă
iese pe uşă
şi vrea să facă
un duş.
Dar stropitoarea
nu are stropi
fiindcă a stropit
un greier
pe arcuş…
24. octombrie 2008 Cezarina Adamescu
Trackback this post