-,,Suflet de creştin”

SOLITAR

„Solitar ca astrul rece

Alungat prin galaxii

Şi ca timpul care trece

Spre-a imenselor câmpii,

Mi-am fixat privirea-n ceruri,

Să Te caut, Dumnezeu!

Ţi-am găsit iubirea-n geruri

Şi-al Tău Duh în pieptul meu!

Aşadar, mă-ntreb prin Tine,

Care-o fi şi pentru mine,

Calea prin trudita viaţă?

Nici folos şi nici credinţă,

Doar o-ntortocheată cale,

De dureri şi umilinţă

Este viaţa asta toată!

Dar întreb, Sfinte Părinte,

Spune, cui vrei să ne laşi?

Calea noastră-i prea deşartă,

Aşa simt, dar eu Te chem,

Vino, Doamne, ne îndreaptă,

Ajutorul Tău îl vrem!”

SIMBOL TRIDIMENSIONAL

Covorul câmpiei cu flori,

Frumoasele râuri, ce scânteie-n soare

Şi brazii din muntele-nalt până-n nori,

Sunt simbolul Sfintei Fecioare,

Simbolul veşnicei vieţi.

Păcatul ce duce spre moarte

E tocmai distrugerea codrului verde,

Dând undelor limpezi otrăvuri să poarte,

Iar cerului nori negri, cât ochiul nu vede

Lumina senină şi-a soarelui raze.

Eterna grădină din Eden

A dat-o Divinul imaginii Sale

Omului astfel creat. Şi să credem,

Căci pustiirea grădinii florale,

E calea pe care ne pierdem.

LACRIMA

E lacrima rod al simţirii,

E sângele alb al iubirii.

Izvorul în creier îl are –

Ştiai asta, tu, suflete oare?

Ştiai că ea cade ca focul

Şi-n inima mare îşi sapă doar locul,

Cum sapă lumina în aştri,

Secătuind o lumină din ochii albaştri?

Dar e şi rod al simţirii ferice,

În inima vie lumini să ridice.

Tot lacrima vine cu izul ei bun;

Depinde ce-n creiere, oamenii-şi pun…

TRIMITE, DOAMNE, UN ÎNGER!

Trimite, Doamne, un înger,

Să-mi ţină apărare şi drag,

În inima mea să nu sânger,

De-a pururi să-mi fie la prag!

În dimineaţa asta senină,

Când raza de soare scânteie,

O umbră pătează lumina,

Nu-i nimeni speranţă să-mi deie!

Iubit-am ce-i sfânt şi frumos,

Şi însumi iubire vroiam să aduc,

Dar lumea-i făcută cu capul în jos

În faţă aducându-mi hidosul papuc!

Fugeam de-antihrist comunist,

Dar duhul său rău duhnitor,

Persistă ca visul cel trist,

Mincinos, de venin purtător!”

PE DRUMUL CĂTRE DUMNEZEU

„Pe drumul către Dumnezeu,

Un pelerin pornii şi eu!

Eu mi-am ales prin oameni drum…!

„O, Doamne, ce inimi de scrum!”

Şi-atunci mi-am zis c-ar fi mai bine,

Pornirea s-o încep de la iubire,

Căci tot de la gâlcevile satanei,

Nu-i drum ce-ar da un spirit dramei!

Acestei drame omeneşti,

Purtată azi pe scena planetei pământeşti!

Şi-ndată ce-am inspirat scânteile iubirii,

Mi s-a deschis din mine legea întregirii:

E legea sfintelor iubiri, e Dumnezeu,

Spre care, pelerin pornii şi eu!

Eu mi-am ales prin oameni drum,

Dar am găsit iubirea a fi drumul cel mai bun!

10.02. 2006

Wolongong, N.S.W.

PRINTRE STELE

Model în chip şi-asemănare,

Cu Dumnezeu, ce-i dete duh,

E omul astăzi printre stele,

Se plimbă prin văzduh!

Evoluând pe trepte milenare,

De-i dintre specii prim stegar,

El e îndreptăţit să fie,

Un călător stelar.

Dar de e rupt şi rătăcit,

De la vreo stea prin galaxii,

E omul drept prin truda sa,

Să cerce împietrite mărturii.

Iar de-i de-a crimei catastrofe,

Zvârlit pe treptele pustiei,

Degenerând la a maimuţei spiţe

El dovedi că-i cheie în legile tăriei!

TREC BĂTRÂNII, TREC!

Trec bătrânii, trec,

Şi se duc spre veşnicie,

Bunul Dumnezeu să-i ţie,

Trec bătrânii, trec!

Azi s-a stins o lumânare!

Care va fi următorul?…

Nenea Gică Vrăjitorul?

Trec bătrânii, trec!

Ca scovergile uscate,

Tigrii, leii fioroşii,

Însemnaţi cu stele roşii,

Trec bătrânii, trec!

Unul cu arginţi-n traistă,

Nu-ncăpea pe uşa sfântă,

Se jelea că prea e strâmtă;

Trec bătrânii, trec!

Altul, ce judecă lumea,

Cu aprinse vorbe, dure,

E ca iasca de pădure,

Trec bătrânii, trec!

IOAN MICLĂU – Australia