-Stan M.ANDREI:,,SĂRBĂTORI GRAMATICALE”

FĂRÂME DE POVESTE

Ascultaţi! În orice floare

Din grădina limbii este

O fărâmă de poveste.

Cine o ridică oare?

.

Cine-ncearcă? Cine poate

Corpul prins în trup de floare

Cu o vorbă să-l măsoare,

Mişcând gândurile toate?

Vin în goană Făt-Frumosul

Şi-o Ileană  Cosânzeană.

Smulg luminii câte-o geană

Apoi rostuiesc prinosul.

.

-Iat-o parte de vorbire!

-I se spune substantivul.

-Gard în gard e adjectivul.

-Se-nţeleg dintr-o privire.

.

Şi pornesc în lumea toată

După cum le este herbul, (herb*=emblemă, blazon, origine, neam)

După cum le duce verbul,

După cum se-adună-n gloată.

.

Şi pronume, numerale,

Cuvinte de legătură…

Hai şi tu să faci strânsură

De poveşti gramaticale!

…………

ROSTUL SUBSTANTIVULUI

Să mă credeţi ce îngân.

E în  carte un bătrân

Numit simplu: SUBSTANTIV.

Dar înalt-calitativ.

.

El nu pare auster (auster = aspru, sobru, cumpătat, sever)

Da-n adânc poartă mister.

De când veacul, treaba lui;

Să dea nume lucrului,

.

Ori fiinţei de-orice fel,

Fenomenelor, la fel.

-Ăsta-s eu, repet. Iertaţi!

Dar o fac să nu uitaţi

.

Rostul meu: să denumesc

Ce-i lumesc şi ce-i ceresc.

Am îmbătrânit  de tot!

Şi să mor, de-aş vrea, nu pot.

.

Oamenii, prin firea lor,

Ca a unui creator,

Zilnic zămisliri ivesc

Şi eu iute le numesc.

.

Şi-apoi copilaşii toţi,

Moldoveni, munteni sau moţi,

Strigă după mine-n cor:

.

-Basmul substantivelor,

Prima filă  la-nvăţat,

Vrem să-l ştim neapărat.

………….

POVESTEA SUBSTANTIVULUI

A fost odată…

Nu ştiu ce a fost, cine-a fost, cum a fost, căci naşterea sa pierdută s-a făcut ca şi vremea care a trecut.

Dar prin lume umblă ştirea, că a prins şi nemurirea, că acum acel cineva este un bătrân, bătrân şi cu aere de stăpân, care stă-n capul mesei şi-n capul tuturor lucrurilor, peste tot şi-n toate pentru că fără el nimic nu se poate. Poartă şi-un  nume, să-l ştie o lume. I se spune SUBSTANTIV.

Rostul lui e să boteze tot ce este-n Universul acesta pe care-l simţim sau în cel pe care-l intuim: lucruri, fiinţe, fenomene ale naturii, stări, însuşiri.

Vă daţi seama ce cap are, ce ştiinţă, dacă fiecărei părticele din nesfârşitul acesta în care trăim poate, pentru el faptă firească, să-i pună un nume, adică să o denumească?

Este mândru de povestea sa. Şi aşa de mult s-a bucurat când i-au venit în ajutor necondiţionat oamenii de ştiinţă întru ale limbii care să-l definească frumos şi cumsecade pe moş SUBSTANTIV.

Partea de vorbire care denumeşte fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii, acţiuni, stări sufleteşti, însuşiri se numeşte SUBSTANTIV.

De la acea dată, se simte altfel. Este cineva. Se scrie-n cărţi despre el. Îl pomeneşte oricine, de la şcolarul de clasa a III-a până la bătrânii înţelepţi.

Nu-i aşa că învăţându-i bine definiţia, îi sporeşti bucuria, iar ţie cunoştinţele?

Şi mai ai o cunoştinţă în plus: pe moş SUBSTANTIV.

Împărtăşeşte această mică taină cu învăţătorul, părinţii  bunicii şi colegii! Şi te vei simţi ca regii.

STAN M. ANDREI,

Învăţător Şcoala „Mihail Eminescu” Nr. 28 din  Galaţi