-,,Poezii de la tine de-acasă”

BASARABIA MEA

Orhei, tu eşti pământ iubit,

De mine-odată părăsit.

Deşi îmi pari de nepătruns

Tu eşti al meu şi mi-e de-ajuns.

.

Orhei, îmi eşti străin şi frate.

Şi te-oi călca sub talpă, poate.

Măcar în ceasul cel din urmă

Căci dorul inima îmi scurmă.

.

Sunt parte din fiinţa ta

Şi să-mă-ntorc la tine-aş vrea.

Măcar să te mai văd o dată

Să fiu cu inima-mpăcată…

.

LEAGĂNUL DINTÂI

Rotari mi-e leagănul dintâi

Cu bunicuţii căpătâi

De îngeri şi de ei vegheată

Într-o căsuţă-ngenuncheată

.

Având pereţii din paiantă

Şi-acoperişul cam în pantă.

Acolo fost-am patru fraţi

Ca miezi de nucă-ngemănaţi.

.

Sub acoperământul cald

Stăteam cu toţii ca sub fald,

Mai lângă vatră, lângă foc

Noi nu ştiam decât de joc.

.

Cu grijile erau cei mari

Să-şi crească firavii lăstari.

Iar noi, cu nevinovăţia

Ne petreceam copilăria!

.

SCUMP MELEAG

Suceava-i o cetate sfântă

Acolo voievozii cântă

Ascunşi sub zidurile ei

Tu îi auzi de vrei nu vrei…

.

Ne cer cu toţi să facem pace

Mutându-şi veacurile-ncoace,

Şi să trăim în gând smeriţi

C-aşa vom fi nebiruiţi.

.

Tresare Ştefan lângă dava

La numele cel sfânt : Suceava !

Şi de la Putna, duhul lui

Îi cere sprijin Domnului.

Eu am trăit pe-acest meleag

Ce-mi fu atât de scump şi drag.

Dar iată, ceasul greu sosi

M-am învoit a-l părăsi.

.

Dar vreau să ştiţi, nu-l uit nicicând

Şi-l port în inimă şi-n gând.

.

NEAM DE ROMÂN

Basarabenii-s luminaţi

Destoinici, preacinstiţi, curaţi,

Deschişi la suflet şi la minte

Şi au o inimă fierbinte.

.

Ei sunt şi foarte primitori

În ospeţie, deseori,

Nu lasă vreun drumeţ flămând

Nici însetat. Cu glasul blând

.

Îl cheamă-ndat’ la masa lor

Şi din grădină în pridvor

Răsună cântecul de dor

De-opresc şi pasărea din zbor.

.

Nu uită binele făcut

Nici demnitatea ce-au avut

Dar au fost aspru încercaţi

De ţara mamă-ndepărtaţi.

.

De limba lor au fost lipsiţi

De toţi străinii cotropiţi

Dar nu au încetat să spere

Că vor scăpa de-orice durere.

.

Şi din poporul oropsit

S-or bucura c-au biruit…

SATUL MEU

Sătucul meu, Hârtopu Mare

Vă spun : nu are-asemănare.

.

El mi-a rămas în amintire

Şi nu ştiu mai de preţ iubire.

.

Decât meleagul nostru sfânt

Păstrat intact, cu legământ.

.

Păstrat ca în străvechi icoane

Imagini sfinte, diafane,

.

Căsuţe mici, îngrămădite

Ce-mi par că-s neasemuite.

Cu drumuri aspre, desfundate,

Fântâni cu ape dulci, curate.

.

Şi schitul vechi cu turle-nalte

S-ajungă pân’ la cer, încalte.

.

Mi se păreau că sunt pictate

Pe cerul negru, pe-nserate.

.

Se profilau cu forme alungite

De-o mână sfântă zugrăvite.

.

Precum era catapeteasma

Care-mi năştea în gând fantasma.

.

Poveşti cu sfinţi pe cei voinici

Cu suliţi ce te vâră-n frici

.

Care balauri ucideau

Pe toţi copiii fascinau.

.

S-a mai păstrat bisericuţa

Unde m-a dus pe-atunci măicuţa

.

Şi unde m-au şi botezat

Să fiu din nou fără păcat.

.

DE-A TITIREII !

Eram la primele mirări

La dezlegări de înţelesuri

Răspunsuri fără de-ntrebări

La basme, povestiri, eresuri.

.

Acele fascinante vise

În curăţia lor firească

Erau ca merele promise

Într-o grădină-mpărătească.

.

Erau şi Feţi, erau şi zâne

Precum frumoasele cadâne

Era şi-un cal înaripat

În universul fermecat.

.

Chiar şi balauri fioroşi

Ce ne-ngrozeau, cu ochii scoşi…

Dar şi acele simple jocuri

Ce nu costau măcar un ban

.

Şi goana prin diverse locuri

Şi de-a ascunselea-n maidan.

.

Şi jocu-acela după ploaie

Cu lutu-n formă de pistoale

Când o făceam cu toţi de oaie

Murdari, şi în picioare goale.

.

Jucam de-a surda, tontoroiul

Strigând cu toţii : Titireii!

Şi răscoleam prin curţi noroiul

Aşa cum fac toţi prichindeii…

Maria Miron (Galaţi)

8 ianuaurie 2009


%d blogeri au apreciat asta: