Mircea Istrate Dorin
Toamna ardeleană
(Dor de Nichita)
– Noi suntem seminţe –
Se lasă toamna pe Ardeal
Cu vânturi reci şi brume sure
Ce îmi ascund şi văi si deal
De parc-ar vrea să mi le fure.
Cea noapte rece se lăţeste
Iar ziua blândă se-ngustează
Şi-mi umblă zvon că iar soseşte
O lungă iarnă ce-ntristează.
În grabă, păsări îmi plecară
Spre alte zări mai primitoare
Mi s-or întoarce-n primăvară,
Când iar domni-va sfântul soare.
Coşere-s pline cu bucate
Şi fânu-i stog pe lângă şură,
Iar lemnele mi-s adunate
Şi rostuite cu măsură.
În pivniţi, mustul îmi dospeşte
Să ia aromă şi tărie,
Şi boii, omul mi-i hrăneşte
Gândind la truda ce-o să vie.
Miroase-a nunţi şi-a sărbătoare
Ce mi-s pornite de-astă vară,
Şi aşteptata şezătoare
Cu cald lichiu de lungă sară,
Şi-a joc ce stă să se pornească
La popa-n şură, cu tocmeală,
Unde iubiri îmi stau să crească
In sânge cald, ce dă năvală.
Se-aude parcă-n depărtări,
Suave cânturi de colinde
Ce pun pe suflet sărutări
Şi pacea-n inimi mi-o aprinde.
Şi sunet lung de zurgălăi
La cai cu şeile-nflorate,
Şi chiot vesel de flăcăi
Plecaţi la fete-n alte sate.
Azi, toate astea-s amintire
Ce prinde încet să se topească,
Din satul meu pierdut din fire
Ce parc-ar vrea să mai renască.
*
Tainice miresme
Miroase-n cas-a lămâiţă
A turtă dulce şi halviţă
Şi a gutuie de dulceaţă
A vin curat de lungă viaţă
Şi a tutun legat la soare
A grâu de aur în hambare
Mirosuri strânse-n curcubee
Le simt acum în ceasuri grele
Când prea m-am depărtat de ele
Cum am făcut cu toate cele
Mulţi ani aş da din a mea viaţă
De m-aş trezi ntr-o dimineaţă
In pat de fân şi româniţă
De busuioc şi de crăiţă
Aş şti că-n clipa de pe urmă
Intorsu-m-am la a mea turmă
Şi-n dealul cel cu coaptă prună
Voi odihni cu-a mei din urmă.
Trackback this post