Mircea Istrate Dorin

Toamna ardeleană

(Dor de Nichita)

– Noi suntem seminţe –

Se lasă toamna pe Ardeal

Cu vânturi reci şi brume sure

Ce îmi ascund şi văi si deal

De parc-ar vrea să mi le fure.

Cea noapte rece se lăţeste

Iar ziua blândă se-ngustează

Şi-mi umblă zvon că iar soseşte

O lungă iarnă ce-ntristează.

În grabă, păsări îmi plecară

Spre alte zări mai primitoare

Mi s-or întoarce-n primăvară,

Când iar domni-va sfântul soare.

Coşere-s pline cu bucate

Şi fânu-i stog pe lângă şură,

Iar lemnele mi-s adunate

Şi rostuite cu măsură.

În pivniţi, mustul îmi dospeşte

Să ia aromă şi tărie,

Şi boii, omul mi-i hrăneşte

Gândind la truda ce-o să vie.

Miroase-a nunţi şi-a sărbătoare

Ce mi-s pornite de-astă vară,

Şi aşteptata şezătoare

Cu cald lichiu de lungă sară,

Şi-a joc ce stă să se pornească

La popa-n şură, cu tocmeală,

Unde iubiri îmi stau să crească

In sânge cald, ce dă năvală.

Se-aude parcă-n depărtări,

Suave cânturi de colinde

Ce pun pe suflet sărutări

Şi pacea-n inimi mi-o aprinde.

Şi sunet lung de zurgălăi

La cai cu şeile-nflorate,

Şi chiot vesel de flăcăi

Plecaţi la fete-n alte sate.

Azi, toate astea-s amintire

Ce prinde încet să se topească,

Din satul meu pierdut din fire

Ce parc-ar vrea să mai renască.

*

Tainice miresme

Miroase-n cas-a lămâiţă

A turtă dulce şi halviţă

Şi a gutuie de dulceaţă

A vin curat de lungă viaţă

Şi a tutun legat la soare

A grâu de aur în hambare

Mirosuri strânse-n curcubee

Le simt acum în ceasuri grele

Când prea m-am depărtat de ele

Cum am făcut cu toate cele

Mulţi ani aş da din a mea viaţă

De m-aş trezi ntr-o dimineaţă

In pat de fân şi româniţă

De busuioc şi de crăiţă

Aş şti că-n clipa de pe urmă

Intorsu-m-am la a mea turmă

Şi-n dealul cel cu coaptă prună

Voi odihni cu-a mei din urmă.