-VASILICA GRIGORAŞ:,,GÂZULUCUL POLIŢIST de Brânduşa Dobriţă”

Întotdeauna citesc cu mare drag poveşti, povestiri despre şi pentru copii. O familie este binecuvântată când apare un copil. Aşa s-a întâmplat şi în familia Brânduşei şi a lui Cibi Dobriţă. Odată cu apariţia Gâzulucului,  “Cea mai mare grijă…, de părinţi tineri era Claudiu”.

Şi ca lucrurile să fie înţelese de la început, povestirea “Gâzulucul poliţist“, apărută la Iaşi,  Editura StudiS, 2011, este scrisă de mama unui copil frumos, deştept şi cuminte ca mai toţi copiii din lume. De multe ori copiii ne surprind prin dorinţele lor de a-şi alege anumite profesii în copilărie. După cum ne sugerează titlul povestirii, personajul  principal îşi dorea să ajungă poliţist, apoi pompier, după caz.

 Aparent doar o povestire pentru copii, textul “Gâzulucul polţist”  are o profunzime deosebită. Autoarea prezintă aspecte din viaţa socială a românilor în perioada comunistă – “Toţi stăteam într-o beznă totală: străzile, magazinele, şcolile, casele; şi fără căldură şi fără apă caldă la robinet”, şi atmosfera din casa (un apartament mic la bloc) unei familii de intelectuali, plină de privaţiuni – “De multe ori ne cuibăream în bucătărie îmbrăcaţi ca afară, cu Claudiu în braţe să-l încălzim, repetând că imediat vine lumina şi-o să fie mai bine”.

În aceste condiţii, are loc o întâmplare nefericită în casa dascălilor. Radiatorul electric rămas în priză după ce ei au plecat de acasă, la revenirea curentului electric provoacă un incendiu, care distruge bunurile familiei.

Dacă până atunci, Claudiu dorea să devină poliţist, acum decide să fie pompier, ”Gâzulucul pompier”. În această calitate era permanent preocupat ”să-i salveze pe copiii neajutoraţi şi pe părinţii căscaţi”. Şi, ca adevăraţii profesionişti în ale meseriei a avut nenumărate aventuri.

Deşi acest incident nedorit i-a întristat pe toţi ai casei, viaţa lor şi-a urmat cursul normal, firesc. Unicul băiat, în centrul atenţiei părinţilor era pentru ei ca şi centrul universulului. Mama îi mai spunea Gâzulucului:  Bâzâilă, Gândăcelul, Gâza mamei, Buburuza, Şoşonul, Cozonăcelul, Ambiţicul, Titirezul, Smotocel, Moţul şi câte alte nume va fi mai avut. Dar cel mai important lucru pentru Claudiu era dragostea, atenţia şi grija părinţilor săi.

O mângâiere dulce şi tandră a mamei, o glumă hazlie a tatălui îl făceau pe Claudiu să trăiască frumos călătoria copilăriei. Cine şi cum era Gâzulucul? „…un gândăcel cu nasul cârn şi cu ochi de scântei, un ciufulici, un dop de gâzuluc poliţist… sau pompier”, „un titirez de băieţel slăbuţ, cu glas subţirel, săgeată vie peste cele trepte până la etajul I“ (unde locuia). Inteligent de mic copil, curios din fire, energic şi jucăuş cât cuprinde, sensibil şi iubitor umplea sufletul părinţilor şi căminul părintesc cu vobele sale, cu faptele şi, uneori cu poznele sale: „toate se însufleţeau şi era vai de pălării, de arătător, de castroane, curele şi de orice ar fi putut spune ceva în imaginaţia gândacului de om”.

Cetitul poveştilor era una din plăcerile sale, mai ales înainte de culcare. Mama era responsabilă cu această misiune, uneori citea, alteori inventa. „Poveştile se rostogoleau prietenoase de sub pernă, ieşeau de după perdea sau din florile somnoroase de la fereastră, din căpuşorul rotund şi ciufulit care nu voia să recunoască defel că-i era somn” .

Timpul trecea şi a venit vremea şcolii.  Părinţii “Gâzulucului”, profesori de limba şi literatura română erau înzestrati cu sete de cunoaştere şi cultură vastă, cu har pedagogic şi dragoste pentru modelarea sufletului si spiritului învăţăceilor, cu talent în arta scrisului. Acum se mai adăugă ceva la grijile lor: educaţia şi formarea  propriului copil. „Pe măsură ce creştea, devenea mai încrezător şi mai nebunatic. A fost şi a rămas un independent care însă n-a sărit calul, ştiind unde să se oprească şi de unde începe pericolul”.

În ciuda tuturor temerilor şi a nesiguranţei vremurilor, mama nădăjduia ca băiatul  să reuşească în viaţă. Şi speranţa nu i-a fost înşelată. După terminarea liceului, Claudiu pleacă la facultate în Bucureşti, unde munceşte şi astăzi.

Inima Brânduşei a bătut permanent în ritmul trăirilor de mamă grijulie, ocrotitoare, iubitoare, adesea sufocantă, uneori imprudentă că de, şi pentru ea era un exerciţiu de a învăţa să fie mamă. Stările sufleteşti ale mamei sunt deosebit de nuanţate. Cartea este şi o confesiune. Autoarea mărturiseşte lucruri, pe care alte persoane le-ar tăinui. Ea se descoperă aşa cum este, cu calităţi şi greşeli.

Textul cărţii excelează prin imagini suave, pline de candoare, blândeţe, dar şi lucruri groteşti, inumane ca mod de viaţă plină de lipsuri, neajunsuri, frustrări. Expunerea e sobră şi hilară, întunecată şi luminoasă, rece şi tandră în aceeaşi măsură. Aşadar, „Gâzuluţul poliţist” implică, nu numai ideea de copilărie, de joacă, ci şi ideea de suferinţă.

Povestirea are un caracter veridic, autentic. Se remarcă naturaleţea limbajului şi comportamentului personajelor. Limbajul folosit este pe măsura înţelegerii copiilor, este atractiv.

Această carte este pentru autoare un proiect în sine. Simţea nevoia să dea frâu liber simţămintelor de mamă fericită dar si speriată de rolul în care o binecuvântase Domnul. Pentru acest lucru a activat cu migală şi răbdare toare resorturile miraculoase ale sufletului său. Brânduşa Dobriţă descrie evenimentele tablou cu tablou. Episoadele, scenele din viaţa băiatului se succed cronologic.

Continuitatea evenimentelor prezentate are elasticitate şi eleganţă. Povestirea are haz, se citeşte pe nerăsuflate. Zigzagurile amintirilor, sentimentelor prezentate contaminează cititorul.

De ce acum această carte? Poate că mama a aşteptat ca fiul să confirme aşteptările sale. Anii au trecut, Claudiu a depăşit cu puţin 3 decenii de viaţă, este licenţiat, cu o profesie minunată, căsătorit. Poate, pentru fiecare lucru este un moment potrivit. Acum mama a simţit că poate face un exerciţiu de memorie pentru a-şi expune amintirile, gândurile, emoţiile şi sentimentele de cândva. Poate toate acestea i-au dat energia necesară de a vedea viaţa încă frumoasă în prezent şi în persepectivă, trăind în continuare prin împlinirea fiului său drag “Gâzuluţul“. Sentimentele şi trăirile mamelor pentru copiii lor nu pot fi comparate cu nimic. Sunt divine pentru că naşterea unui copil este un dar ceresc.

Brânduşa Dobriţă a scris o carte despre fiul său, a dezvăluit  fragmente din viaţa familiei sale pentru a face un dar de suflet altor copii, pentru că ea este prin formaţie, educaţie şi vocaţia de profesor iubitoare de copii.

                                                                                    VASILICA GRIGORAŞ