PATRU POVEŞTI ÎNGEREŞTI de Maria Doina Leonte, cu un Comentariu de Cezarina Adamescu (din volumul în curs de apariţie: “Povestiri pentru Fabian”)

Cutia cu minuni

 de Maria Doina Leonte

            Era odată un îngeraş care se tot juca pe plaiul cerului cu mingi de stele. În fiecare zi se dădea pe un tobogan de curcubeu, sărea şi făcea tumbe  pe norii pufoşi. De dimineaţă până seara se juca plin de veselie. Când venea noaptea, lua câte un pumn de vise frumoase şi le presăra pe pământ, mai ales copiilor cuminţi. Îngeraşul nu se odihnea  niciodată. Îi plăcea prea mult cum adormeau copilaşii de sub cerul înstelat.

            Într-o seară, se uita spre Pământ şi i se părea că sunt şi acolo tot atâtea stele ca acolo sus. Credea că au căzut din cer atunci când el împrăştia visele. Dintr-o dată se gândi: oare cum este să visezi? Oare cum este să te trezeşti dimineaţa şi să vezi că visul se împlineşte?

            Mai luă un pumn de vise şi îl presără peste copilaşii care dormeau. Îi privea curios. Îi privea cu drag. Dintre toţi copilaşii, unul zâmbea deseori prin somn. Era Fabian, băieţelul cu cel mai frumos zâmbet. Ştia despre el că e bolnăvior…şi totusi, ce  frumos zâmbea prin somn! Uitându-se la el, îngeraşului îi apăru prima lacrimă de drag. Vru neapărat să meargă pe pământ, lângă Fabian. Voia să îi dea visul însănătoşirii şi să îl ajute să se împlinească.

            Îl rugă pe Dumnezeu să îi dea voie să meargă printre îngerii pământului. Dumnezeu a zâmbit şi i-a spus că la asta se gândise şi El. I-a umplut aripile cu stele, şi curcubeie i-a dat un coşuleţ cu ciocolate în forme de îngeraşi şi câteva cărţi de colorat. Când era gata să plece, l-a chemat şi i-a mai dat o cutie învelită în staniol auriu, dar îngeraşul nu a mai avut timp să mai întrebe sau să se mai uite să vadă ce este înăuntru. >>>>>>>>>>>>>