POVESTE DE SFÂNTUL DUMITRU-Maria Doina Leonte: Darul ,,Mulţumesc!”

Un băieţel voinicel, îşi aştepta cu nerăbdare aniversarea,  chiar de ziua Sfântului Dumitru. Şi pe el tot Dumitru îl chema şi toţi îl alintau Dumitrel.

Era tare şotios acest băieţel. Nici părul pe cap nu stătea cum trebuie; era întors în toate direcţiile. Faţa dolofănică era plină de toţi pistruii lumii, ceea ce dădea un plus glumelor şi tuturor şotiilor ce le făcea.

În ziua pe care o aştepta de ceva vreme, ştia că va primi multe cadouri. Când era mai mititel, nu era pretenţios. Orice cadou îl mulţumea. Surprizele din cutiile frumos ambalate erau pentru el o mare curiozitate şi o nespusă bucurie. Mai erau două săptămâni până atunci şi mereu o întreba pe mama lui cât mai este, câte zile să mai numere. Tare mai era nerăbdător!…

O întâlnea deseori pe bunica şi, vorbind cu ea, îi spunea că şi-ar dori o maşină cu telecomandă, sau un DVD cu multe jocuri, sau o minge de fotbal, sau o bicicletă, sau un laptop doar al lui…Of! Multe îşi mai dorea Dumitrel! Bunica se uita la el şi ofta gândindu-se că nepoţelul ei se bucură doar de daruri şi că devenise din ce în ce mai pretenţios, mai materialist. O umbră de tristeţe se aşternu pe chipul bunicii, apoi, privind spre Cer, mumură câteva cuvinte şi lăsă să cadă o lacrimă.

           Îl luă pe Dumitrel de mână şi se duse în grădina plină de roadele toamnei: porumb, cartofi, sfeclă, mere, pere. >>>>>>>>>>>>>>>>