CĂRTICICA ROMÂNEASCĂ DE COPII

decembrie 8, 2011 at 11:12 pm

ÎN SPIRITUL SĂRBĂTORILOR-Jianu Liviu-Florian:,,Noi, cei aproape”

Există simfonii ale puterii,

Există şi puterea slăbiciunii,

Suntem sortiţi, din moarte, învierii –

Suntem meniţi, din rele, să fim bunii –

Există şi galactice dezastre,

Există ce ni-e frică să mai fie –

Dar mai presus de infinite astre,

Noi suntem vieţi, din Inima Ta, vie –

Există groază, şi există frică,

Există-n jur atâtea boli, şi moarte –

Dar fericit e cel ce nu abdică

De-a fi în Tine – şi Întreg, şi Parte –

>>>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 11:24 pm

SCRISORI DE SĂRBĂTORI-SCRISOAREA MARINEI CĂTRE MOŞ CRĂCIUN

Draga Moş Crăciun,

În lunile acestea cred că am fost cam rea, dar voi fi mai cuminte, pentru ca eu îţi scriu din luna mai, aşa că încă nu s-a terminat anul, dar aş vrea ca azi sau mâine, să găsesc acasă un telefon mobil, Samsung SGH-E530, roz, cu camera photo şi video. Vreau cu memorie 70 megabaiţi. El costă cam 12 milioane (cam 1500 de pâini ) şi se găseste în MERCUR.

Ar însemna mult pentru mine, dacă mi-l vei aduce mai devreme, şi promit că voi fi cuminte.

Te rog tare, tare mult să mi-l aduci cât mai devreme posibil!

Multumesc mult de tot!

Oana-Marina

Să ştii că nu trebuie să mi-l aduci chiar azi, dar până la sfârşitul săptămânii ai putea? Te rog!

L-aş vrea tare mult… adică mobilul.

Dacă eşti de acord, semneaza aici: Te rog sincer şi… şi azi nu prea am fost cuminte.

°°°°°°°°

Scrisoarea lui Moş Crăciun către Marina

Draga mea Marina, darurile mele

Vin numai odată: de Crăciun,

Şi plătesc părinţii cu ce au mai bun

Preţul lor la îngeri, să n-ai zile grele

>>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 10:34 pm

JIANU LIVIU-FLORIAN:,,COPIII SE ÎNTREABĂ: MAI VINE MOŞ CRĂCIUN?”

Mai vine Moş Crăciun, sau nu mai vine,
E-o întrebare pentru cât eşti de bogat,
Nu pentru cât pe lume-ai făcut bine,
Şi nici, cuminte, câte ai răbdat.

Sunt sate unde Moşul nu mai vine,
Periferii în care e uitat,
Desculţi la care n-a adus botine,
Copii pe care nu i-a sărutat.

Şi câte nu-s anapoda pe lume,
Ce daruri aşteptăm, şi nu-s de noi,
Ce Moşi Crăciuni scriu opere postume
Din ce-am primi, de nu am fi fost goi.

>>>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 12:43 am

POVEŞTI PENTRU PUIU-JIANU LIVIU-FLORIAN:,,CURĂŢENIA”

Bunica are grijă de Puiu până vin părinţii lui acasă. Dar nu are numai grija lui. Găteşte 4 feluri de mâncare. Plus desert. Spală vasele la fântâna din curte, cu burete de sârmă, şi nisip. Spală hainele . Le clăteşte. Le stoarce. Le întinde pe sârmă. Le calcă. Le coase. La măreşte, sau micşorează, după silueta celui care le poartă. Le aşeaza pe fiecare la locul ei, în dulap. Dă cu crema toţi pantofii din dulapul de pantofi. Apoi îi face lună, cu peria de lustru. Şterge praful de pe mobilă. Mătură toată casa. Scoate covoarele afară. Spală parchetul şi îl dă cu petroxin. Bate covoarele. Le spală cu peria înmuiată în oţet. Le lasă la uscat. Le rulează. Le pune pe umăr. Le întinde inăuntru. Le îndreaptă toţi ciucuraşii. Pune scara. Dă jos perdelele. Spală toate geamurile. Le freacă cu hârtie de ziar. Spală perdelele. Pune perdelele la loc. Îl pune pe Puiu pe oliţă. Îi dă să mănânce. Spală vasele după Puiu, la fântână. Merge după cumpărături la magazinul din colţ. Aşează borcanele în cămară. Face dulceaţă. Face clătite. Face orez cu lapte. Face piure de cartofi. Face sarmale. Face budincă. Face fasole. Face mazăre. Face caltaboşi. Face macaroane cu brânză. Face macaroane cu nucă. Face prăjituri. Mătură prin curte. Spală toaleta şi baia. Pune clor la toaletă. Merge la piaţă. Ia apă de la fântână. Udă florile.

Estimp, Puiu se joacă. Îi place parchetul strălucind de ceară, şi mirosind a petroxin. Deschide uşiţa cenuşarului de la sobă. Înăuntru, lăcaşul cenuşii căzute din cămăruţa lemnele arse, este trei sferturi plin. Puiu se bucură. „Ce de grăunţe pentru păsărele!” Gângureşte, pe limba lui, Puiu. Ia cenuşa în mâini, şi începe să o împrăştie pe parchetul cerat. „Veniţi, păsărelelor!Pe aici! Şi pe aici! Şi pe aici! Ce de mâncare veţi avea, când veţi veni la fereastră!”. Puiu întinde cenuşa peste tot. Acum, decorul s-a schimbat.>>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 12:28 am

SCRISORI PENTRU MAMA-JIANU LIVIU-FLORIAN:,,Nu pot să fac nimic să-ntinereşti….”

Nu pot să fac nimic să-ntinereşti…

Să-ţi fiu copil de minus zece veri…

În tine să fiu ziua cea de ieri,

Să îţi servesc copilării, din ceşti…

Să fii copil, şi eu să-ţi fiu copil…

Atâta doar, să te privesc din cer…

Atâta doar, iubindu-te, să –ţi cer

Să nu îţi scuturi floarea de april –

Să stai, la fotograf, pe-un aşternut,

În straie ţărăneşti, şi cu broboadă,

Să ţii în mâini păpuşa, să nu-ţi cadă…

Prin ochii ei de fragi, să te sărut …

>>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 12:20 am

CÂNTECE PENTRU ŢARĂ-JIANU LIVIU-FLORIAN:,,MULŢUMESC”

Mi-ai fost mai întâi numai mamă –

În braţele ei te-am cuprins –

Cu zâmbetul ei fără seamă

Şi sânii-i cu lapte, m-ai nins –

Mi-ai fost gângurit de cuvinte –

Cu inima mamei, izvor –

Din susurul lui de părinte,

În mine, săpându-şi ulcior –

Suit-au cuvintele-acele

Pe cerul pe care, frumoşi,

Pe ziuă, părinţii-erau stele,

Şi noaptea, poveşti, de la moşi –

>>>>>>>>>>>>

decembrie 8, 2011 at 12:04 am

JIANU LIVIU-FLORIAN:,,LOLA”

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnică.

Într-o vreme, au avut o gospodărie bogată într-una din plasele Timişoarei. La Jamu Mare.

Creşteau pe lângă casă porci, şi vaci. Laptele, ca şi belşugul vieţii, era atât de abundent, încât, săturând şi gurile flămânde ale celor care veneau la poartă, şi cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasă amintire a bunicului, din acea vreme, era legată de un câine. O căţeluşă. Albă, cu pete negre. Lungă, şi cu picioare puternice, şi scurte Se pripăşise într-o bună zi în ograda lor.

Bunicul, văzând-o, a strigat: Lola! Şi căţeluşa şi-a ridicat capul, şi a privit fix în ochii stăpânului. Lola i-a rămas numele.

Înţelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stăpâni să-şi facă apariţia în curte, că Lola venea într-un suflet, îşi ridica capul, şi îl privea în ochi, pentru a-i ghici dorinţele.

Ferească Dumnezeu să dea un străin să intre în curtea lor! Lola l-ar fi sfâşiat pe loc. Era neagră în cerul gurii de rea cu cei veniţi cu intenţii necurate. Porcii, chiar, şi vitele, îi ştiau de frică. Şi nu odată avuseseră de-a face cu colţii ei, când se încăierau, sau dădeau să strice câte ceva prin ogradă.

Într-o bună zi, bunicul a plecat spre bancă, cu servieta lui de piele maronie, cu două închizători cu cheie, doldora de bani, să îi predea la casierie. Deschizând poarta, Lola i s-a încurcat printre picioare, şi a ieşit şi ea. Bunicul s-a bucurat că nu este singur. Lola! Vino, Lola, cu mine! Şi căţeluşa l-a privit în ochi, şi a lătrat bucuroasă de încuviinţare, urmându-l, cu codiţa ridicată ca un steag.>>>>>>>>>>>>

decembrie 7, 2011 at 11:24 pm

POVEŞTI MURITOARE-JIANU LIVIU-FLORIAN:,,STĂPÂNUL UNIVERSULUI”

A fost odată un copil bun şi cuminte.

El avea părul bălai, şi bunica nu îl scăpa o clipă din ochi, de drag ce îi era.

Uneori, copilul ieşea afară după ploaie, şi mirosea pământul.

Şi pământul mirosea atât de frumos, încât copilului îi venea să-l mănânce. Atunci, copilul lua în mână câte o bucăţică reavănă de pământ, şi gustul lui avea toate gusturile pământurilor de pe pământ.

Alteori, copilul se apropia, după ploaie, de gardul de lemn putred, din curte. Şi lemnul mirosea atât de frumos, încât copilului îi venea să îl mănânce. Atunci copilul rupea o aşchie de lemn din gard, şi gustul ei avea gusturile tuturor pădurilor de pe pământ.

Alteori, când bunica întindea cearceafurile pe sârmă, copilul se apropia pe furiş de ele, şi le mirosea. Şi cearceafurile miroseau atât de frumos, încât copilului îi venea să le mănânce. Dar cum nu era nici bine, nici frumos, să le mănânci, le storcea în cerul gurii câte o picătură, şi gustul ei avea gusturile tuturor ploilor de pe pământ.

Copilul avea mulţi tovarăşi de joacă: lilieci cu flori mov, o bancă, un cireş înalt, o scară de intrare de ciment, o minge albastră cu buline albe, un căţeluş de pluş, o trotinetă cu spiţe. Dar nu avea voie să iasă afară din curte, ca să nu audă cuvinte urâte, şi să le înveţe, şi el..

Atunci privea pe fereastră, sau printre ulucii gardului, curtea de pământ a şcolii de vis-à-vis, în care jucau fotbal, pe rupte, alţi copii. Jucau cu atâta patimă, încât, atunci cînd unul dintre ei greşea, sau nu îi ieşea jocul aşa cum voia, începea să înjure. Copilul asculta, dar nu înjura.>>>>>>>>>>>>

decembrie 7, 2011 at 11:22 pm

JIANU LIVIU-FLORIAN:,,LAUDĂ ŢĂRII-CÂNTEC DE ZIUA ROMÂNIEI”

E ziua României. Să mai plantăm un pom.

Să ne rugăm să plouă. Să ningă. Să mai crească

Eroi, profesori, mentori, din spiţa românească.

Să facem, de nu totul, doar Raiul, pentru om.

E ziua României. Să mulţumim acelor

Ce ne-au adus-o-n suflet. Azi, simpli pensionari.

Sau tainice morminte. Să mulţumim şi celor

Ce vor veni – să-i fie luceferi, şi stejari.

E ziua României. Să-i fim, în inimi, Cozie,

Tismana, Voroneţul, Ceahlău, sau Sihăstrie –

Să îi plivim, din suflet, neghină, ştir şi bozie,

Şi să-i slăvim eroii şi sfinţii vii, din glie –

>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 25, 2011 at 10:27 pm

Adrian BOTEZ:,,Fiul Zânelor”

– poveste japoneză –

Au fost, demult, tare demult, în Japonia, doi bătrâni săraci. Dar cea mai mare sărăcie era că nu aveau copii – şi se simţeau precum pomul uscat şi fără rod, bun de aruncat în foc.

Într-o zi, bătrânul, dus cu treburi prin pădure, ca de obicei ( căci era lemnar, de cei care scobesc şi crestează lemnul cu tare frumos meşteşug, de veacuri învăţat şi transmis din tată-n fiu – dar el, cărui fiu să-i transmită meşteşugul?) – adormi la poala unui pin, doborât de gânduri şi de vechea-i amărăciune.

Şi visă. În vis se făcea că apar, de după copaci, zâne frumoase şi bune, plutind în aer ca fluturii. Şi se prindeau de mâini, şi-ncepură o horă în jurul pinului, la rădăcina căruia dormea bătrânul. Şi râdeau zânele, şi râdeau…Şi din lumina râsului zânelor, se năştea o pată gălbuie, care plutea în văzduh, ca o frunză desprinsă de ram. Şi o zână, mai frumoasă şi sprinţară ca toate, prinse pata cea galbenă, din văzduhul răvăşit de dans – şi o puse lângă bătrân.

Ajuns cu visul aici, bătrânul se trezi. Care nu-i fu mirarea, când zări, lângă el, pata galbenă pe care o visase. Şi nu era pată, ci era un copil, un băieţel, cu faţa rotundă ca luna şi frumos ca soarele, şi care râdea, râdea – precum zânele din vis.

Se uită bătrânul în stânga, se uită în dreapta – se uită în toate părţile şi prin toate tufişurile, pe după toţi copacii – nimeni şi nimic. Se cam fâstâcise. Ce să facă – să ia copilul? Dar dacă îl apucă de umăr cineva şi i-l cere înapoi – zână sau ce-o fi?

Şi copilul tot râdea. După vreun ceas, bătrânul se hotărî: fie ce-o fi, îl duce acasă, şi cui o întreba de copil – o vedea el ce i-o zice şi ce-o mai face. Deocamdată, n-o să lase copilul, peste noapte, în pădure…

Ajuns el acasă cu copilul care râdea într-una – mult se mai bucură şi bătrâna, nevastă-sa, numai la vederea pruncului râzăreţ. Îi povesti, tot, femeii.>>>>>>>>>>>>

noiembrie 25, 2011 at 10:13 pm

STAN VIRGIL –,,BUNICA FLOAREA”

Depăn amintiri înşirând pe aceste pagini segvenţe nemuritoare ale copilăriei, ascunse în străfundurile memoriei mele, ajunsă poate la răscruci de vremuri.

Eram prin anul 1956, când aveam vreo 12 ani şi când începuse tata să mă trimită la vreo patru kilometri de comună să păzesc jumătatea de hectar cultivată cu viţă de vie. Să nu-mi fie frică să stau singur pe câmp la acea vârstă fragedă, departe de casă şi de familie, mă însoţea şi bunica, mama tatălui meu, în etate de 103 ani. Cu ea am păzit doi ani la rând via noastră.

La circa cincizeci de metri distanţă de lotul nostru de viţă, avea şi tata mare (tatăl mamei) un hectar, pe care tot eu îl păzeam. Este un fel de a spune că îl păzeam. Ce putea să facă un copil de doisprezece ani împotriva celor ce ar fi dorit să se înfrupte din strugurii copţi?

Înainte de a ne instala ca paznici ai lotului cu viţă de vie, mai întâi tata scotea uşa de la beci, încărca cu paie o saltea din pânză din fuior de cânepă ţesută de mama irna la război, lua câţiva chirpici din tizic[1] şi îi încărca în căruţă, apoi bota cu apă, o putină pentru a avea şi apă pentru baia săptămânală, pirostriile pentru găleata mare din aramă, un calup de săpun de casă, lemne din salcâm pentru construcţia propriu zisă a colibei, carton asfaltat şi alte obiecte de strictă necesitate pe termen mai lung.

Când ajungeam noi la vie pe la începutul lui august, de obicei abia începeau să se pârguiască boabele de struguri ale soiurilor timpurii. Incepeam paza aşa de timpurim mai ales să alung graurii care ciuguleau boabele date în pârgă.

[1] Material combustibil obţinut din paie şi dejecţii animale presate, apoi tăiate în calupuri pătrate şi uscate la soare pentru evaporarea apei. Se folosea în sobele oarbe din curţile gospodăriilor dobrogene. N.A.

>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 11:08 pm

IOANA STUPARU:,,ANOTIMPURILE COPILĂRIEI”

Îţi aminteşti?

Zburdam copii ferice prin luna lui Cuptor,

Strunind până şi timpul în frâie de mătase.

Un colţ de cer, magnific în rubiniu pictase

Doar pentru noi Slăvitul-AtotulCreator.

Amurgul înfăşase al zilei Astru-n scutec

Şi-l luase Maica-Noapte în braţe, să îl culce.

Fără a ţine seamă de timpul ce se duce,

Greieri în fracuri negre se măiestreau în cântec.

Uimiţi priveam cum cerul stea după stea-şi anină

Clădind deasupra noastră dumnezeiesc décor!

Duh Sfânt ne trimisese AtotulCreator,

Prin aer se plimba parfumul de “Regină”.

>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 10:48 pm

MIRCEA DORIN ISTRATE:,,FILE DE ISTORIE GLORIOASĂ. ETNOGENEZA POPORULUI ROMÂN”

ISTORII

Din veacuri ce-s uitate în dungă de vecie,

Din cele amintite din câte vremea ştie,

Din borne ce străbunii le pus-au la hotare,

În candele de stele, pe-a vieţii lor cărare,

Ni-i scrisă veşnicia în file-ngălbenite,

Să ştim a da crezare la vremile slăvite.

Când din topite timpuri, rămase amintire,

La cele începute făcutu-s-a zidire,

În urcătoarea vreme, pe coaste de Carpaţi,

Noi început-am lumea, cu bravii noşti bărbaţi.

>>>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 10:15 pm

IOANA STUPARU:,,ELEGII DE ODINIOARĂ”

Grădina cu pruni

La casa cu balconul către soare

Ce-o străjuiau doi duzi mari şi bătrâni,

Mă poartă gândul fără încetare

Să mai străbat grădina cu mulţi pruni.

Parcă mă văd cum alergam desculţă

Prin iarba-nrourată ce-mi răcorea piciorul!

Eram pe-atunci decât o copiliţă

Ce nu ştia ce-i grija şi ce-i dorul.

În cămăşuţa de bumbac ‘nălbit

Ce mi-o strângeam pe lângă trupul crud,

Mă aşezam pe-un bulgăr înverzit,

Grădina fremătând să o aud.

Alăturea de mine cânta mama

C-un glas ce-n veci n-am să i-l pot uita,

Iar printre prunii ce-şi legănau poama,

O altă filă-a vieţii se scurgea.

>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 10:02 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,UN DAR DE LA CRĂCIUNIŢE – CĂRTICICA MEA DE CRĂCIUN”

Cărticica mea de Crăciun, Poezii pentru copii, Editura Maria Cristina, Bucureşti, 2011. Colectiv de autori. Prefaţă: Elisabeta Petcu.

De când e lumea, se ştie că Sărbătoarea Crăciunului, aduce cu sine, inevitabil, sumedenie de daruri, fie aşezate sub pomul de iarnă, fie în ghetuţe, fie direct în braţele copiilor care se bucură nespus şi abia aşteaptă acest prilej de bucurie sublimă. Ca să nu se dezică de acest încântător obicei, un grup de scriitoare, foarte generoase, au coordonat un proiect care s-a finalizat prin editarea acestei frumoase cărticele numită sugestiv, “Cărticica mea de Crăciun”, adică a fiecăruia dintre noi, apărută la Editura Maria Cristina în noiembrie 2011. Aceste inimoase scriitoare învîluite în mantii virtuale de Crăciuniţe, sunt: Mariana Dobrin, din partea site-ului Negru pe Alb, Valeria Tamaş şi Patricia Lidia, din partea Editurii Maria Cristina şi Liliana-Corina Glogojeanu-Boia, ca redactor corector. Însă lista nu ar fi completă, fără talentata pictoriţă după a cărei icoană pe sticlă, Mirona Tărţan a întocmit coperta, foarte atractivă şi veselă, ca de asemenea şi ilustraţiile alb-negru şi color, după icoane pe sticlă, existente în conţinutul cărţii.

Câteva “Gânduri înainte de citire” – prefaţează volumul, alcătuind un tablou hibernal de vis, numai bun pentru invitaţia de a intra în poveste.

Fără ninsoare, fără aroma îmbietoare de cozonaci proaspeţi, fără focul din vatră, credeţi că ar mai exista sărbătoare? Clipe imaculate! – scrie Elisabeta Petcu. Parcă intrăm şi noi în febra pregătirilor. Să privim puţin pe geam ce se întâmplă acolo, în Cărticica mea de Crăciun!

Scrisorile trimise de copii acelui enigmatic Moş, care vine cu sania trasă de reni tocmai din Laponia, sunt subiecte amuzante de poezie ori de poveste. De asemenea, fermecătoarele lor năzbâtii care sunt “mărturisite” în faţa Moşului, sub bradul feeric luminat, constituie alte şi alte poveşti frumoase, poveşti adevărate din care copiii pot trage învăţăminte. >>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 9:42 pm

MELANIA CUC – ,,CHEIŢA FERMECATĂ” – POVESTE ILUSTRATĂ

>>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 23, 2011 at 9:22 pm

TINERE CONDEIE LA CĂRTICICA DE COPII: Ana Maria GÎBU – 14 ani – Dorohoi

ORCHESTRAŢIE PRINTRE ÎNGERI

cuprind cu o aripă

chitara de flăcări

stinsă în cântecul mierlei

cu cealaltă deschid cerul

să urce în zborul clapelor

plânsul ciocârliei

vioara limpezeşte notele

pe malul râului din strune

solfegiul păsărilor fără grai

îngerii veghează

tăcerea

pe un do diez

uitat de flaut

>>>>>>>>>>>

noiembrie 5, 2011 at 12:42 am

MELANIA CUC:,,MESERII, MESERII-SPUNE, CE-AI DORI SĂ FII?…”

Constructorul

Iau cinci cuburi de carton

Vopsea-n apă am să torn

Si cu pensula măiastră

Desenez chiar casa noastră.

N-are uşă nici pereţi ?

Venţi fete şi băieţi!

Şcoli, teatre, o primărie

Să ridicăm din mistrie!

-Treaba-i gata!de pe coamă,

Cântă un cocoş de… tablă.

Bucătarul

-Tare-mi place tocăniţa!

Nu-mi tace defel guriţa

Si-n bucătăria goală

Sunt ca polonicu-n oală.

Nimeni nu-i mai priceput

Pe pâine să-ntindă unt

Nici să fiarbă ouă-n coajă

Pe nisiu-ncins, pe plajă.

Of, ce fum, Doamne, ce scrum!

Pompierii-s toţi în drum

Si în forfota generală…

Eu stau cu burtica goală.

>>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 5, 2011 at 12:25 am

ANA MARIA GÎBU:,,JOCURI POETICEŞTI”

LA 13 IERNI

alerg prin trestii-chestii

în mână cu harta

S.U.A.

(Scătrilor Urcate Alaltăieri)

am sărit din avion cu paraşuta

plecată în Rusia

ceasul ei sună tot timpul

ocupat

am invitat-o la saltul

de pe muntele de haine

când am împlinit 13 ierni

în toiul verii

n-a răspuns

>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 5, 2011 at 12:06 am

CEZARINA ADAMESCU:,,SUB STREAŞINĂ DE SUFLET – O PASĂRE MĂIASTRĂ”

ANA MARIA GÎBU, „Cafea cu zâmbet de rebelă”, „Antim Ivireanu” & “Destine”, Râmnicu Vâlcea, 2011. Cuvânt înainte: George Filip; Postfaţă: Cristina Ştefan.

Cum altfel decât măiastră ar putea fi numită pasărea care a ales să-şi clădească sub streaşină de suflet, cuibul râvnit pentru viitorii puişori? Puişori de cuvinte, fără doar şi poate.

Proteguită de distinsul poet din Canada George Filip, sub aripa căruia a ciocnit coaja oului şi a ieşit teafără în căutarea luminii, tânăra speranţă Ana Maria Gîbu, a dat de multe ori proba unui talent precoce în aproape toate domeniile artei, şi a unei râvne de invidiat în asumarea destinului literar, încă din zorii existenţei sale. Eu nu ştiu dacă această copilă s-a jucat cu păpuşile ori cu ursuleţii de pluş. Dar ştiu sigur că, de la şapte ani, jucăria ei preferată a fost cutiuţa fermecată plină de cuvinte color, pe care ea, cu o baghetă fermecată, le-a supus şi le-a făcut ascultătoare. Apoi le-a potrivit în consonanţă cu sufletul ei curat, până a ajuns să modeleze singură, o lume care a uimit lumea scriitorilor. Este cea mai de seamă jucărie. Jocul ei de-a cuvintele şi de-a notele muzicale, a fascinat lumea culturală, nu numai în oraşul ei, Dorohoi, dar şi în alte lăcaşuri din ţară şi din lume. Dar să începem cu începutul.

Mai întâi a fost grădina. Grădina sufletească pe care şi-a propus să o cerceteze, aşa cum Alice şi-a început aventura într-o grădină care a devenit pentru toţi copiii, Ţara Minunilor. Să tot fi avut vreo 11 ani. Aşa cum încep toate poveştile, „A fost odată o grădină”. Ea s-a pitit, cu toate minunile sale, între coperţile unei cărţi minunate. Se numea chiar: „Grădina mea”. Proprietara, cine alta decât micuţa floare care creştea nestingherită în ea, desfăcându-şi petalele, aidoma gingaşei flori a Micului Prinţ de care acesta se simţea răspunzător. În grădina fermecată a Anei-Maria Gîbu şi-au găsit locul potrivit toate soiurile de flori şi vieţuitoare minuscule, lujeri subţirei prefăcuţi de micuţa zână în seminţe chihlimbarii de cuvânt. An de an au fost crescute cu drag şi stropite în roua sufletească până au devenit, sub oblăduirea soarelui darnic, flori neasemuite. >>>>>>>>>>

noiembrie 4, 2011 at 11:56 pm

Ioan MICLĂU:,,AZOREL”

Azorel era un catelus cuminte. Era prietenul copilariei mele.

Tata il primise de la pretenul lui Leca, mai bine zis il cumparase, fiindca prin partile noastre se zicea ca atunci cand primesti vreo vietate pe langa casa, e bine sa platesti un pret oarecare ca sa ai noroc sa traiasca!

Eu eram cam de 8 ani, cand tata m-a luat si pe mine sa mergem sa alegem catelul

fiindca prietenul tatei avea mai multi catei. Tin minte ca mama il avertizase pe sotul ei, sa nu faca vreo prostie si sa dea cine stie ce pret mare pe javra aceea de catel!

Putin se imbufna tata, dar se insenina privindu-ma pe mine cat de fericit ma simteam sa am si eu un catel. Abia asteptam sa pornim odata, sa nu cumva sa se razgandeasca si sa nu-mi aduca noul meu prieten. Cu multe zile inainte deja ma tot gandeam ce nume sa-i gasesc? Dintre toate cele de viteji si uriesi, tinand cont si de sfatul mamei, i-am ales un nume mai pamantean, mai simplu, Azorel!

Deci, ajung eu si tata la casa omului, striga el pe prietenul sau, iar acesta cu mare graba ne pofti in ocol*

Acolo, minunea minunilor, o multime de catei se alergau in toate directiile; tavalindu-se, muscandu-se de urechi, de piciare, de cozi, fiind ei mai ales de toate culorile. Care o fi Azorel ma intrebam eu, incercand sa-mi aleg pe cel mai frumos si mai vioi! >>>>>>>>>>>

noiembrie 2, 2011 at 12:29 am

Melania CUC:,,DARURILE NATURII: COPACII”

Prunul

Ce magiun pe pâinea întreagă

Aş întinde ca pe targă!

Stii, din vinetele fructe

Viespile ştiu să se înfrupte

Si bondarii câte doi

Cară pruna la butoi.

In borcane abia spălate

Fructele sunt aşezate

Că de atâta osteneală

Mult mai lungă ca o vară

Acum, toamna, au căzut

Cu obrazul lung în lut.

Bătut tot, pomu-i tot domn,

Vrea să ajungă… un creion.

>>>>>>>>>>>

noiembrie 2, 2011 at 12:19 am

POVEŞTI ÎN AVANPREMIERĂ-Maria Doina Leonte:,,Mâinile”

Era o sâmbătă de toamnă caldă, cu mult aur şi aramă presărate pe frunze. Pe ici-colo, flăcări reci străluceau printre ramuri.

Merele au fost culese de dimineaţă, iar acum îşi aşteptau drumul către beciul casei. Câteva dintre ele au ajuns la bucătărie.
Estera, sau Steluţa, cum o alintau toţi, îşi privea mama cu admiraţie. Se uita la mâinile acesteia cum trebăluiau prin bucătărie, ba spălând vase, ba punându-le la loc, ba lustruind mânerele de la mobilă, ba stând cu ele în şold uitându-se, un pic abătută, pe geamul ce dădea spre terenul de joacă din spatele blocului…
După câteva momente, Steluţa observă mâinile mamei curăţind mere pentru prăjitura favorită a tatălui ei. Degetele albe apucau mărul roşu, îl cuprindeau strâns, apoi cu cealaltă mână, folosind un cuţit special, îndepărtau coaja roşie ce se rotea ca o spirală…,,Mâinile mamei!!!…Ce minune sunt!” şopti ea. Se hotărî să o întrebe cum reuşeşte să le facă pe toate aşa de bine:
– Mamă, de unde ştii tu să faci atâtea lucruri cu mâinile?
Mama fu surprinsă de întrebare. Stătu puţin pe gânduri, apoi începu să povestească: ,,Când Dumnezeu a făcut omul, a stat mai mult timp atunci când i-a modelat mâinile. I-a făcut cele cinci degete de mărimi diferite ca să poată apuca orice obiect; i-a făcut o palmă în care să poată aduna boabe, sau apă din izvor sau petale de flori…A îmbrăcat palma cu piele catifelată ca să poată mângăia, să poată şterge lacrimi. I-a dat mâinii adieri de primăvară pentru a răcori fruntea arzândă a unui copil bolnav şi pentru a alina dureri ce zvâcnesc sub tâmple…Şi i-a dat căldură pentru a întâmpina palma celuilalt…Şi i-a dat o mână stângă şi o mână dreaptă pentru a-l îmbrăţişa pe cel ce îl iubeşte…” >>>>>>>>>>

noiembrie 2, 2011 at 12:06 am

POVESTE DE SFÂNTUL DUMITRU-Maria Doina Leonte: Darul ,,Mulţumesc!”

Un băieţel voinicel, îşi aştepta cu nerăbdare aniversarea, chiar de ziua Sfântului Dumitru. Şi pe el tot Dumitru îl chema şi toţi îl alintau Dumitrel.

Era tare şotios acest băieţel. Nici părul pe cap nu stătea cum trebuie; era întors în toate direcţiile. Faţa dolofănică era plină de toţi pistruii lumii, ceea ce dădea un plus glumelor şi tuturor şotiilor ce le făcea.

În ziua pe care o aştepta de ceva vreme, ştia că va primi multe cadouri. Când era mai mititel, nu era pretenţios. Orice cadou îl mulţumea. Surprizele din cutiile frumos ambalate erau pentru el o mare curiozitate şi o nespusă bucurie. Mai erau două săptămâni până atunci şi mereu o întreba pe mama lui cât mai este, câte zile să mai numere. Tare mai era nerăbdător!…

O întâlnea deseori pe bunica şi, vorbind cu ea, îi spunea că şi-ar dori o maşină cu telecomandă, sau un DVD cu multe jocuri, sau o minge de fotbal, sau o bicicletă, sau un laptop doar al lui…Of! Multe îşi mai dorea Dumitrel! Bunica se uita la el şi ofta gândindu-se că nepoţelul ei se bucură doar de daruri şi că devenise din ce în ce mai pretenţios, mai materialist. O umbră de tristeţe se aşternu pe chipul bunicii, apoi, privind spre Cer, mumură câteva cuvinte şi lăsă să cadă o lacrimă.

Îl luă pe Dumitrel de mână şi se duse în grădina plină de roadele toamnei: porumb, cartofi, sfeclă, mere, pere. >>>>>>>>>>>>>>>>

noiembrie 1, 2011 at 12:52 am

SOLEMNITĂŢILE SFINŢILOR-NICOLAE NEGULESCU:,,ÎN ADIEREA GÂNDULUI DUMNEZEIESC -Un dar de Sfântul Dumitru – Izvoditorul de Mir-”

Toate Universurile

presărate cu purpura

imnurilor Îngereşti

şi cununile Lumilor

din mantiile strălucirii

aştrilor

plutesc în Adierea

Gândului Dumnezeiesc

să-mi poată trăi

ochiul…

noiembrie 1, 2011 at 12:37 am

PATRU POVEŞTI ÎNGEREŞTI de Maria Doina Leonte, cu un Comentariu de Cezarina Adamescu (din volumul în curs de apariţie: “Povestiri pentru Fabian”)

Cutia cu minuni

de Maria Doina Leonte

Era odată un îngeraş care se tot juca pe plaiul cerului cu mingi de stele. În fiecare zi se dădea pe un tobogan de curcubeu, sărea şi făcea tumbe pe norii pufoşi. De dimineaţă până seara se juca plin de veselie. Când venea noaptea, lua câte un pumn de vise frumoase şi le presăra pe pământ, mai ales copiilor cuminţi. Îngeraşul nu se odihnea niciodată. Îi plăcea prea mult cum adormeau copilaşii de sub cerul înstelat.

Într-o seară, se uita spre Pământ şi i se părea că sunt şi acolo tot atâtea stele ca acolo sus. Credea că au căzut din cer atunci când el împrăştia visele. Dintr-o dată se gândi: oare cum este să visezi? Oare cum este să te trezeşti dimineaţa şi să vezi că visul se împlineşte?

Mai luă un pumn de vise şi îl presără peste copilaşii care dormeau. Îi privea curios. Îi privea cu drag. Dintre toţi copilaşii, unul zâmbea deseori prin somn. Era Fabian, băieţelul cu cel mai frumos zâmbet. Ştia despre el că e bolnăvior…şi totusi, ce frumos zâmbea prin somn! Uitându-se la el, îngeraşului îi apăru prima lacrimă de drag. Vru neapărat să meargă pe pământ, lângă Fabian. Voia să îi dea visul însănătoşirii şi să îl ajute să se împlinească.

Îl rugă pe Dumnezeu să îi dea voie să meargă printre îngerii pământului. Dumnezeu a zâmbit şi i-a spus că la asta se gândise şi El. I-a umplut aripile cu stele, şi curcubeie i-a dat un coşuleţ cu ciocolate în forme de îngeraşi şi câteva cărţi de colorat. Când era gata să plece, l-a chemat şi i-a mai dat o cutie învelită în staniol auriu, dar îngeraşul nu a mai avut timp să mai întrebe sau să se mai uite să vadă ce este înăuntru. >>>>>>>>>>>>>

noiembrie 1, 2011 at 12:28 am

Flora Mărgărit STĂNESCU:,,FABULE”(II)

FABULE DE PRIN OGRADĂ

PUFOSUL

Într-o adăpătoare-n curte,

pentru păsăretul tot,

un pui galben de găină,

a căzut şi vai… e mort.

Nu e mort, mai ţipă încă

cerând ajutorul mamei,

ea-i departe scormoneşte,

cu toţi puişorii ei.

>>>>>>>>>>>>

octombrie 19, 2011 at 10:51 pm

Cezarina ADAMESCU:,,DAŢI-MI ÎNAPOI LIMBA ROMÂNĂ! LECTURA – CA ACT DE FORMARE A CARACTERULUI”

Biblioteca – acest leagăn în miniatură al marilor spirite şi civilizaţii – nicicând n-a simţit o mai acerbă nevoie de purificare, de scuturare şi cernere a prafului aşternut incognito pe ideologice şi fără de noimă, tomuri complete, separate, alese. În pofida faptului că nici praful n-ar fi avut dreptul, el încălca orice normă a bunului simţ, orice drept de control trecând peste cele mai înalte exigenţe. Se insinua la început timid ca apoi să se instaleze confortabil pe coperţile cartonate, pânzate, broşate, pe chipurile veşnic surâzătoare de pe supracoperţi închipuind omagii, imnuri, ode, epode şi alte simbolice forme de adulaţie falsă. Era neîndoios, colţul din bibliotecă cel mai puţin agreat, cel mai puţin vizitat, cu atât mai puţin solicitat, dacă nu ignorat pe de-a dreptul. Şi printr-o strategie unanim acceptată de către bibliotecare, aşezat întotdeauna la ieşirea din instituţie pentru că niciodată, nimeni n-ar fi fost tentat să-l jefuiască. Chiar şi cel mai înrăit cleptoman, într-un cabinet ideologic ar fi devenit cumsecade!

Mă gândesc la bieţii şi nevinovaţii copaci, dacă ar fi ştiut cât de făţiş duşmăniţi vor ajunge, cum se vor uita oamenii la produsul lor finit, cu priviri piezişe, s-ar fi lăsat, desigur, pradă flăcărilor sau ar fi murit în picioare şi nu ca aici, înghesuiţi în acest sanctuar răbdător şi supus umilinţei ca nicicare altul, îngăduind ani şi ani povara politizării forţate, a orbirii fără precedent şi fără şansa de a schiţa cel mai mic gest de refuz, de apărare.>>>>>>>>>>>>>

octombrie 19, 2011 at 9:57 pm

FLORA MĂRGĂRIT STĂNESCU:,,SUFLET DE COPIL”

Au fost odată…

Au fost odată…au fost cândva,
un trandafir și-o albăstrea,
încatușați într-un sărut,
iviți din vremuri de demult,
și-au pus pe strune, dragostea.
Sărmană inimă sihastră,
te-ai ofilit în așteptări,
petală fină și albastră,
te-ai îndreptat spre alte zări.
Năvalnic vânt si ploi te-au frânt,
un strop de viață pe pământ,
mai pâlpâie puțin și-ar vrea,
să vină iarăși, primăvara.
Au fost odată, au fost cândva,
un trandafir și-o albăstrea.

>>>>>>>>>>>>>

octombrie 17, 2011 at 11:48 pm

Cezarina ADAMESCU:,,O CARTE FERMECATĂ A UNUI COPIL DE 90 DE ANI”

OVIDIU CREANGĂ, POVEŞTI CU BARBĂLUNGĂ, pentru copii de la 5 la 95 de ani, Editura Vicovia, Bacău, 2011. Grafică şi tehnoredactare: Viorel Cucu.

Fără îndoială, este cunoscut faptul că literatura pentru copii este un domeniu în care, nu toţi autorii, oricât de iscusiţi ar fi, dau buzna să se afirme. Şi aceasta, pentru că în ea incumbă o serie de specificităţi legate de lumea copilăriei, pe care trebuie să le stăpâneşti foarte bine. Limbajul trebuie să fie la nivelul de înţelegere al vârstelor fragede, să aibă un caracter didactico-moral manifest, ori cel puţin sugerat, să nu conţină frivolităţi şi acte de violenţă împotriva oamenilor şi a animalelor, să nu conţină acte împotriva naturii, a plantelor, a solului şi apei, să promoveze acţiuni şi lucruri pozitive şi nu din cele care smintesc mintea copiilor şi în sfârşit, autorul trebuie să posede un anume spirit ludic, să intre el însuşi în pielea personajelor şi în lumea poveştilor, astfel încât să fie credibil.

Toate aceste calităţi le posedă cu prisosinţă autorul de faţă, un om foarte serios care a dat în mintea copiilor, după propria afirmaţie şi a ajuns să scrie, la venerabila vârstă de 9o de ani, poveşti pentru copii. Nu ne îndoim deloc că acest demers îi menţine mintea proaspătă, tânără şi nu permite trupului ori inimii să se anchilozeze, să devină legumă.

S-ar zice că spiritul genialului humuleştean sălăşluieşte în acest scriitor de toată lauda, care a dobândit, de-a lungul unui secol aproape, darul de a povesti, dar nativ care l-a călăuzit toată viaţa şi i-a adus nenumărate avuţii sufleteşti, îmbogăţindu-l peste măsură. Nu întâmplător, autorul de faţă îi poartă şi numele şi faima, nu numai în ţară, dar şi hăăăt! peste ocean, unde i s-a dus buhul. >>>>>>>>>>>

octombrie 10, 2011 at 11:39 pm

Cezarina ADAMESCU:,,POVEŞTI CU PARFUM DE GUTUI”

*Străchini ciobite

gutui în geam – felinar –

amintiri ştirbe

*Muzică veche

pentru baba cea surdă –

gutui pe ştergar

*Şorţul bunicii

gâfâind prin livadă –

plin ochi cu gutui

>>>>>>>>>>>>>

octombrie 10, 2011 at 11:22 pm

Cezarina ADAMESCU: ,,ELEMENTE NATURALE- POVEŞTILE FOCULUI”

POVESTEA FOCULUI

-Cară Marea cu căldarea,

cu bidonul, cu sticluţa,

cu carafa, cu girafa,,

cu pipeta dă fuguţa

sau mai mare dandanaua

cu sacaua,

ca să mute, teleleu

Marea Neagră, ce tupeu

S-o strămute de la loc

S-o azvârle drept în foc

Fiindcă din senin, aseară

S-a iscat aşa o pară

Dintr-un stog sau dintr-o claie

Şi-a stârnit o pălălaie

Cu steluţe de scântei

Aoleu şi vălelei!

>>>>>>>>>>>>>

octombrie 10, 2011 at 11:12 pm

Cezarina ADAMESCU:,,POEZII DESPRE ANIMALE” – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ANIMALELOR – 4 OCTOMBRIE – SFÂNTUL FRANCISC – PATRONUL ECOLOGIE

A fost odată

Pe-acest pământ

Un sfânt. Italian. Mai bine zis,

Umbrian. Din Umbria veche.

Şi sfântul acesta era

Fără pereche.

Frumos şi blââând,

Peste măsură

Şi cânta minunat din gură,

Astfel că oamenii l-ascultau

Şi se minunau

Ce glas duios avea

De până şi fiarele le îmblânzea.

Până şi pietrele plângeau

>>>>>>>>>>>>

octombrie 8, 2011 at 9:29 pm

Cezarina ADAMESCU-,,SCRINUL CU AMINTIRI”-impresii florale-

*Casetă de-argint

bijuterii cu patină,

cochilii de melci

*Infuzii de tei şi colir

cristalini falşi

lacrimi artificiale

*Secretaire –

pana, călimara

tamponul de sugativă

>>>>>>>>>>>>

septembrie 27, 2011 at 7:58 pm

Cezarina ADAMESCU:,,POVEŞTI SCURTE CU GREIERI”

*Mănăstirea din codru

după vecernii –

rugă pentru greieri

*O precupeaţă

în Piaţa Obor –

greierii-i cântă în talpă

*Luna – tot acolo –

sprijinită

pe ţârâitul de greier

*În pădure – uitată –

o traistă

plină cu greieri

>>>>>>>>>>

septembrie 27, 2011 at 7:47 pm

Cezarina ADAMESCU:,,TOAMNĂ-N FILIGRAN”-17 poeme în 17 silabe-

*Un munte de frunze în mine

cu iz arămiu

de pământ

*Melancolii de septembrie –

am soare tomnatic

în păr

*De-atâta linişte –

o barcă singură

la plimbare

*Ia cerul foc

şi flăcări curg zdrenţe

pe miriştea întinsă

>>>>>>>>>>>>

septembrie 26, 2011 at 9:52 pm

Cezarina ADAMESCU:,,SECVENŢĂ LA BALCIC” -poezie grafică-

*Balcicul inimii –

lumină de spirit

lumină solară

*Balcicul meu –

colţ de inimă

înmormântată-ntr-o lacră

*Dincolo de cuvinte

simfonie de miresme –

Balcic

>>>>>>>>>>>>

septembrie 26, 2011 at 9:40 pm

LENUŢA TĂUNE:,,PASTILE DE TOAMNĂ ALBASTRĂ”

HAI LA JOC DE-A ZISELEA

Un măr, umăr de-amar umor

ros şi uns de râs-cu-plâns

scumpit de scumpete cu plete-n perete

sunt la noi ca un roi de soi

şi-or pleca undeva

încărcaţi de cârnaţi nespălaţi

descălţaţi şi-necaţi

tot cu lene de belele şi peltele.

Numai jocuri pentru locuri

pe scări nalte şi palate cocoţate

doar cuvinte fără minte

aruncate ca pe linte doar c-un dinte

râsu’ plânsu’ drum întinsu’

guri căscate zi şi noapte

deşelate faţă-spate.

>>>>>>>>>>>>>

septembrie 26, 2011 at 9:31 pm

Georgeta RESTEMAN:,,ELEGII DE TOAMNĂ”

Tristeţe de toamnă

Răsar din rug de suflet triste gânduri
Ce-aştern culori de toamnă în petale
Se scutur’ frunzele pe-alei… rafale
De vânt pribeag alungă flori şi fluturi.
.
Distinsa toamnă în amurg se-adapă
Din lacrimi crude ce roiesc sub gene
Se-mbată-n linişti pătrunzând alene
În rostuiri de gând, se unduie şi pleacă…
.
Prin ramuri dezgolite plâng regrete
Strivite-s surd în tâmple triste doruri
Romanţele târzii din dulci fioruri

Cu dansul ploii ce se-sparge-n plete.
>>>>>>>>>>

septembrie 25, 2011 at 12:42 am

CEZARINA ADAMESCU:,,STEJARUL ”

E bătrân şi scorţuros,

Arborele rămuros

Şi-i un arbor care are

O esenţă foarte tare :

Că-i stejar şi-i secular

Din familia foioase.

El ne-aduce mari foloase

Lemnul lui, de mare preţ

Prelucrat în chip isteţ

Şi artistic, se-nţelege,

Doar după tipic şi lege

Este mobilă luxoasă.

Uite-o şi la noi în casă.

>>>>>>>>>>

septembrie 25, 2011 at 12:01 am

Georgeta RESTEMAN:,,ŢARA LEGENDELOR”

Vocile străbune – cetatea Bologa

Sus, în deal, lângă Cetate
Se-aud vocile străbune
Plânge iedera-n ruine
Căutând din nou dreptate.
.
Răvăşită-i astăzi ţara
De orgolii şi de ură
De prin colţuri – sare zgură
Şi ne-aduce iar ocara.
.
Ei au reuşit s-oprească
Doar cu piepturi dezgolite
Hoardele turceşti, pripite
Spre Apus să năvălească.

>>>>>>>>>>>>

septembrie 24, 2011 at 11:19 pm

Georgeta RESTEMAN:,,FĂRÂME DE AZIMĂ”

Debut

Tu ştii s-aduni cuvintele-mpreună
Şi să le dăruieşti cu suflet ştii
Le împleteşti apoi ca pe-o cunună
Le-aşezi la locul lor, ca pe copii…
.
Eu sunt doar o novice călătoare
Prin lanul poeziei nesfârşit,
De dragoste de semeni născătoare
În nefirescul lumii labirint.
.
Şi m-am trezit vibrând de armonia
Din suflet izvorâtă şi senină
Îmbrăţişând cu doruri poezia
Scăldată-n picuri scurşi dintr-o Lumină

>>>>>>>>>>>

septembrie 18, 2011 at 1:08 pm

Cezarina ADAMESCU-,,ZIUA MUNTELUI – 14 SEPTEMBRIE”

FIUL MUNTELUI

Stă la poartă de pădure

Unde ramurile-s sure

Şi pe arşiţi şi pe ger

Fiindcă s-a tocmit Străjer.

Brazii, paltinii-i veghează

Şi din când în când cutează

Să se-nalţe, să viseze

Şi să-i…imortalizeze.

>>>>>>>>>>>>

septembrie 18, 2011 at 12:51 pm

N.N. NEGULESCU:,,Buchet de Lumini lirice”

Poema Satelor

Au fost odată,ca într-o poveste

în ţară multe sate româneşti,

purtau bărbaţii caii de căpestre

sub roua revărsărilor cereşti

Amiroseau a izmă şi sulfină

grădinile,cerdacele şi-n case,

nevestele se îngrijeau de smirnă

la-mpodobirea Maicii Cuvioase

>>>>>>>>>>

septembrie 8, 2011 at 10:32 pm

Georgeta MUSCĂ-OANĂ:,,OMAGIU UNEI DOAMNE”

Surâde în poem Cezara

Cezarinei Adamescu

Se zbat pe chip tăcute umbre

Ce ard în fruntea celuită

De-amarul clipei solitare,

De ploaia rece, nesfârşită.

Lumina-i lunecă-n peniţă,

În inimă divinul cheamă;

Cu duh născut în rugăciune

Striveşte-n vene orice teamă.

Îşi lasă tâmpla-n mâna stângă

Stârnind silabe neştiute;

Cu sete mânuind condeiul,

Pleiadă de simţiri asmute.

>>>>>>>>>>

septembrie 1, 2011 at 10:52 pm

Cezarina ADAMESCU:,,COPILĂRIE PE SILABE” – acadele poetice

Luna – tot acolo

sprijinită

pe ţârâitul de greier.

Noi – de nerecunoscut.

Dunărea – aceeaşi.

Visul – ucis.

Pe-un spor de păpădie

buburuza urcând

povârnişul.

Pe un gard de nuiele

o mierlă

îşi cheamă ursitul.

>>>>>>>>>>>>

septembrie 1, 2011 at 10:42 pm

GALAXII LIRICE-N.N.Negulescu:,,POEME ÎNTRU ETERNITATE ”

Epifanie

Mi-ai dat aripi la cuvinte

ochii ninşi cu haruri sfinte,

sufletul de curcubeu

Doamne, Dumnezeul meu !

Spune-mi : câte Ceruri am

în etericul meu hram

Şi ce Rai din Galaxii

creşte-n floarea inimii ?

>>>>>>>>>>>>

septembrie 1, 2011 at 10:05 pm

GEORGETA MUSCĂ-OANĂ:,,OGLINDA SATULUI MEU”

E secetă-n simţire

În sătucul nostru, frate, case noi s-au ridicat,

Cu terase şi piscine, cu designul unicat.

De culori îngreunate şi parfum ameţitor,

Râd grădini înrourate sub un soare primitor.

Tuia, roze şi camelii mă îmbie rând pe rând

Şi-n imensele garaje, cai putere aşteptând.

Nu zăresc nicio căruţă, nici săteni epuizaţi

Ce duc apă cu găleata… Acum sunt modernizaţi!

Cărăruia,-nspre pădure, şerpuindă-ntre stejari

Îmi dezvăluie o casă ce-are gardul în doi pari.

Poartă nu-i, pe-alei tăcere, de mister mă las condus;

Pe o laviţă, la umbră, motănelul doarme dus.

>>>>>>>>>>>

august 25, 2011 at 9:59 pm

Cezarina ADAMESCU:,,POEZII ŞCOLĂREŞTI”

RAITĂ-N POD

Hârţii ce mai fac

din pod?

tot mai rod,

tot mai rod

al paingului năvod?

Ia alungă-i, mâţă doamnă,

să ne pregătim de toamnă.

Pune nucile-n desagă

că se-apropie

nu-i şagă

frigul, bruma, vijelia

şi s-a spart bostănăria.

>>>>>>>>>>>

august 25, 2011 at 9:39 pm

GEORGETA MUSCĂ-OANĂ:,,LIRICĂ FEMININĂ”

Femeie, floare de cais

Licăriri seducătoare, gust de miere adunând,

Opalină zeitate pe-anotimpuri lăcrimând;

Tu, făptură diafană, dalbă floare de cais,

În livada vieţii mele, eşti poema ce n-am scris.

Parfumatele ocheade strâng toţi fluturii din crâng

Şi-n eterică simţire, îngeri în petale plâng.

Cad priviri însingurate – două lacuri clipocind –

Şi scânteie-n clar de lună spre iubire vălurind.

>>>>>>>>>>>

august 24, 2011 at 9:48 pm

Cezarina ADAMESCU:,,VÂRSTE ŞI ANOTIMPURI -FRĂGEZIMI DE SEPTEMBRIE secvenţă niponă”

*Spectacol autumnal –

lună-n declin,

sârbă de frunze.

*Frăgezite lumini

de septembrie

dincolo de orizont.

*Ţipăt neliştit

albatroşi în siaj –

departe – un far.

>>>>>>>>>>>>>

august 20, 2011 at 11:32 pm

Cezarina ADAMESCU:,,SOLEMNITĂŢI MARIANE”

FLOAREA FLORILOR DIN RAI

Peste-oştirile cereşti

Maică Sfântă străluceşti.

Toate cetele de sfinţi

Le uneşti în rugăminţi,

Le uneşti în preamărire,

Slavă, laudă, cinstire,

Către Tatăl adorat,

Către Fiul Întrupat,

Către Duhul Sfânt slăvit

Cel în daruri însutit.

>>>>>>>>>>>

august 17, 2011 at 2:35 pm

Cezarina ADAMESCU:,,ADORMIREA FECIOAREI”

-floricele de câmp-

Cicoare, măceş, albăstrică

smălţuind

liniştea câmpiei.

O boară de vis

rătăcită-ntre gene –

cină cu mama.

Adormire cuminte

sicriu de lacrimi –

Sfânta Fecioară.

>>>>>>>>>>>>

august 17, 2011 at 12:00 pm

PETRU DINVALE:,,POEZIA DORULUI DE STRĂBUNI”

MAMA

N-o ştiţi pe mama, nu puteţi s-o ştiţi

Cum noi copiii ei o ştim de-acasă.

Ea-n jurul sobei şi cu paşi grăbiţi

Noi aşezaţi ca puii toţi la masă.

Când ne punea mâncare-n farfurii

Spunea câte-un cuvânt la fiecare

Ca un maestru de ceremonii

Pornit să-mpartă daruri de mâncare.

Apoi la treabă ne mâna grăbit

Să ştim că viaţa dă, dar ne şi cere

Iar noi credeam că totu-i gratuit

Aveam şi punctul nostru de vedere.

>>>>>>>>>>>

august 11, 2011 at 10:45 pm

POEZIE-STANISLAV LACOMCHIN: ANOTIMPURI ŞI DATINI -,,PRELUDIU”

În prag de toamnă ruginie,

Cu frunze ce plutesc hai-hui,

Se coace razachia-n vie,

Se scutur pomii de gutui.

Coboară oile din munte,

Tălăngile li se îngână

Iar curcubeul cu-a lui punte

Uneşte cerul de ţărână.

Pescuind pe lacul morii

Stau la pândă cormoranii;

Clămpănind pe mal cocorii

Ţin un sfat cu pelicanii.

>>>>>>>>>>>

august 11, 2011 at 10:29 pm

Valentin Marica:,,Din POEMELE ZORENIULUI”

Motto:
Sat mic, cât e un deal şi-o vale,

Dar cât e cîmpia lui Dumnezeu!

Amiezi la secerat

Mamei

În amiezi veneai, ca o şoaptă, peste deal

Să ne pui în blide cufundoase abur sfânt,

Să vezi dac-am legat cum trebuie toţi snopii,

De nu-s prea multe spice lăsate pe pământ.

.

Ne-ardeau obrajii în dezvelirea amiezii…

Tu ni-i prindeai în năframă şi-n mâini.

Osteniţi, adormeam cât trece un fulger

Şi visam că scoatem apă din fântâni.
>>>>>>>>>>

august 6, 2011 at 7:21 pm

Cezarina ADAMESCU:,,CIOBURI DE VITRALIU – crochiuri sexagenare”

Gânduri la flacăra anilor

„La ce bun poetul în vreme de secetă?”

-Octavian Paler-

Aceste gânduri sunt pentru oameni grăbiţi şi foarte grăbiţi. Pentru cei ce n-au niciodată timp. Nici măcar să trăiască. Aleargă, se-nvârt continuu, sunt în mişcare, chiar şi atunci când se odihnesc. Sau ar trebui să se odihnească. Viaţa trece pe lângă dânşii şi nu o văd, nu o simt, nu-i aud vuietul. Pentru că n-au timp. N-au vreme pentru frumos, pentru bine, pentru adevăr, pentru linişte, n-au timp pentru timp şi pentru răstimp. Doar pe ultima sută, îşi dau seama cât de mult s-au risipit, fără să înţeleagă de ce, pentru ce şi mai ales, pentru cine. De cele mai multe ori, au uitat chiar, cine mai sunt. Dacă nu ar avea nevoie zilnic de hârţoage şi acte absolut inutile, şi-ar uita chiar şi identitatea.

De vârstă, ce să mai vorbim? Se trezesc dintr-o dată bătrâni şi nu le mai vine să creadă c-au fost şi altfel. C-au fost copii, tineri, maturi, oameni normali, într-o lume grăbită. Nimic nu e veşnic în afară de Dumnezeu.

O rugăciune spune aşa: „Am trăit de parcă n-ar trebui să mor niciodată”.

Aceste cuvinte sunt pentru lumea grăbită, chiar dacă nu are timp să le citească.

Şi chiar dacă, nici eu n-am avut vreme să le citesc. Abia dacă am avut timp să le scriu. Pentru cine? Pentru ce?

Pentru un timp care ar trebui să aibă mai multă răbdare cu oamenii.

Să fie mai îngăduitor, mai tihnit, mai temeinic.

Grabă, agitaţie, stress, îndoială, nesiguranţă, superficialitate, ruină de suflet. Toate duc, inevitabil, la degradarea stării iniţiale, alunecarea într-o mare de incertitudini care vor costa scump persoana umană.>>>>>>>>>>

iulie 23, 2011 at 4:32 pm

STANISLAV LACOMCHIN:,,OGLINDA”

Din oglindă mă priveşte

Chip ce-mi pare cunoscut.

Cine-o fi?…Ca din poveste,

Oare unde l-am văzut?

Cu o faţă de smochină

Cu mulţi negi ce nu-i avea

Şi cu fălcile ce-anină

Din oglindă se hlizea.

De-i zâmbesc, el îmi rânjeşte

Gură spartă, fără dinţi;

De-l privesc şi el priveşte

Tot scoţându-mă din minţi.

Mă frământ plin de obidă,

Neînţelegând nimic.

Cine-i chipul de stafidă

Ce îmi seamănă un pic?

Cred că e octogenarul

La activ cu-atâţia ani;

Adunându-i cu toptanul

Anii mulţi în loc de bani.

30 iunie 2011

iulie 23, 2011 at 4:16 pm

Stanislav Lacomchin:,,OAMENI ŞI CÂINI – M A I D A N E Z U L”

Motto:

Dragostea şi ataşamentul necuvântătoarelor faţă de cineva sunt mai presus de iubire.

Dangătul clopotului anunţa sosirea unui nou locatar în lumea celor drepţi. Un cortegiu funerar intra domol pe poarta cimitirului. Aceeaşi procesiune, acelaşi tipic. Preotul, crucea cu prosopul atârnând, coroane, jerbe mortuare, maşina cu sicriul, rude, prieteni, vecini, gură cască. Indiferent de starea socială, de vârstă sau de sex, toţi cu acelaşi final: o garsonieră cu uşa în tavan.

Pe o alee lăturalnică, lângă gardul cimitirului, un bărbat. Între două vârste, nebărbierit, cu doliul la rever, păşea încet, absent, adâncit în gânduri.

La un moment dat, se opri. Undeva, prin apropiere se auzea un lătrat de câine. Ascultă cu atenţie. Nimic. Linişte. Dădu să plece. Acelaşi lătrat, urmat de un urlet prelung îl pironi locului. Tiptil, ferindu-se să facă zgomot, o luă printre morminte în direcţia cu pricina. O fi căzut vreun câine în vreun cavou deschis? Sau într-o gaură?

Lătratul se auzea din ce în ce mai clar. Dar cu pauze. Deodată, rămase încremenit. Un urlet sfâşie tăcerea de pe un mormânt din faţa lui. Pe mormânt, nimic. Privind cu atenţie, observă cu stupoare pământ aruncat în rafale de pe mijlocul mormântului. Deodată, la nivelul mormântului, apăru o codiţă bătând, după care dispăru. Bărbatul mai făcu vreo câţiva paşi. Ajunse la marginea mormântului. >>>>>>>>>>>

iulie 23, 2011 at 3:41 pm

CEZARINA ADAMESCU:,,LEAGĂNUL AMINTIRII – COPILĂRIE-N ŞAPTESPREZECE SILABE”

COPILĂRIE-N ŞAPTESPREZECE SILABE

-Impresii aproape uitate-

Zmeu la orizont.

Cal de lemn cu rotile –

copilărie.

Ani de poveste

sărăcie lucie –

eu – un stat de om.

Fantast univers –

cioburi de sticlă

păpuşile Matriuşka.

Nasturi la oacă,

omul cel negru, arşice,

bara în foc.

Coarda şi roata.

Cu creta – şotron pe asfalt.

Agud înalt.

>>>>>>>>>

iulie 23, 2011 at 12:45 pm

STANISLAV LACOMCHIN: POEMELE SENIORILOR -,,POMULVIEŢII”

Privesc la pom cu resemnare

La viaţa mea ce-ncet dispare.

Şi număr zilele rămase

Că peste ani voi fi doar oase.

Văd una…două…şapte, nouă;

Dar mai zăresc pe-o creangă, două.

Stau atârnate-n pomul vieţii

Şi-aşteaptă clipa judecăţii.

Stârnit de vânt, în pom sunt şoapte,

Că zilele rămas-au şapte.

Pe şase le-a luat furtuna,

Iar pe un ram se zbate una.

>>>>>>>>>

iulie 9, 2011 at 11:42 am

STANISLAV LACOMCHIN: LUMEA DE ALTĂDATĂ – ,,NOSTALGIE”

Trăsuri pe uliţă trecând,

În tropot de copite;

Căruţe pline scârţâind

Trase la jug de vite.

Gardişti de stradă fluierând,

În rondul lor de noapte;

Şi lampagiii luminând

Noaptea cu-ale ei şoapte.

Locomotive pufăind

Înfăşurate-n aburi;

Batoze-n câmp tot duduind,

Pitite printre lanuri.

>>>>>>>>>

iulie 9, 2011 at 11:34 am

Ana URMA:,,POEMELE VERII”

E vară şi grâul miroase a pâine
Motto: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi

E vară şi grâul miroase a pâine
şi lutul mă cheamă cu aburii noi,
smerit să-mi descopăr în tainice ploi
urcioare de slavă, să am pentru mâine.
.
E vatra pătată de roua fierbinte
cu gust de sărat în cute perechi,
din trupul naturii curg rănile vechi
lacrimi amare cu urmă de dinte
.
Şi sapă noi albii, diguri dărâmă,
galop nemilos strivind sub copită
case şi oameni, o jertfă cumplită,
când cer răvăşit de pământ se fărâmă…

>>>>>>>>

iunie 30, 2011 at 12:27 am

Cezarina ADAMESCU:,,EMINESCIANA ACUM ŞI DE-A PURURI”

INVOCAŢIE:

Vino-mi-te, vino iară,
şi te adă, adă-mi-te,
să aprinzi o stea amară
dintre stele nemurite.
* * * * *
Adu-mi viaţă din murire,
trage-mi cerul în priviri,
Mlajă întru nălucire
Pân’ la primele iviri
* * * * *
Ale tainicei Selene
Raiul înviind în gând,
când se prăbuşeşte-n vene
Sângele de dor, plângând…
* * * * *